Sari direct la conținut

Trump, acuzat de liderul democraților din Senatul SUA că împinge țara pe „calea către o dictatură”

HotNews.ro
Trump, acuzat de liderul democraților din Senatul SUA că împinge țara pe „calea către o dictatură”
Chuck Schumer. Credit line: J. Scott Applewhite / AP / Profimedia

Liderul minorității din Senatul SUA a declarat, duminică, că apelul președintelui american Donald Trump către Departamentul de Justiție de a lua măsuri împotriva adversarilor săi pune țara pe „calea către o dictatură”, relatează AFP.

Transformarea instituției „într-un instrument care îi vizează pe dușmanii săi, fie că sunt vinovați sau nu (…), este calea către o dictatură”, a declarat Schumer pentru CNN. „Asta fac dictaturile”, a adăugat democratul.

Sâmbătă, Donald Trump a solicitat Departamentului de Justiție să ia măsuri împotriva a doi dintre adversarii săi politici, acuzați de fraudă, pentru a proteja „reputația și credibilitatea” administrației sale.

Într-o postare pe rețeaua Truth Social, adresată lui „Pam”, aparent procurorului general al SUA, Pam Bondi, președintele și-a exprimat nemulțumirea față de lipsa unor acțiuni legale împotriva senatorului din California Adam Schiff și a procurorului general al statului New York, Letitia James, ambii membri ai Partidului Democrat.

Schiff și James se numără printre persoanele acuzate de un apropiat al lui Trump, directorul Agenției Federale de Finanțare a Locuințelor, Bill Pulte, de falsificarea unor documente din cererile de credit ipotecar.

„Nu mai putem aștepta; acest lucru ne distruge reputația și credibilitatea”, a declarat Trump, spunând că a citit zeci de mesaje care cereau urmărirea penală a lui Adam Schiff și a Letitiei James, precum și a fostului director FBI, James Comey, pe care liderul republican l-a acuzat că a mințit în Congres.

Procurorul federal Erik Siebert, care a refuzat să lanseze urmăriri penale împotriva Letitiei James, a demisionat vineri, după ce Trump a cerut public plecarea acestuia.

Conflictele dintre cei doi democrați și Trump

Schiff și James s-au confruntat cu Trump în trecut, fiind asociați unor investigații pe care președintele le-a descris drept „vânătoare de vrăjitoare”.

În primul mandat al lui Trump la Casa Albă, Schiff, pe atunci membru al Camerei Reprezentanților, a condus acuzarea în primul proces de destituire a președintelui, care s-a bazat pe acuzațiile că a presat Ucraina să se amestece în alegerile americane din 2020.

După plecarea lui Trump de la Casa Albă, James a intentat un proces major de fraudă civilă împotriva lui, susținând că el și compania sa i-au umflat ilegal averea republicanului și au manipulat valoarea proprietăților pentru a obține împrumuturi bancare sau condiții de asigurare favorabile.

Un judecător de stat l-a obligat pe Trump să plătească 464 de milioane de dolari în acel proces, dar o instanță superioară a anulat ulterior sancțiunea financiară, menținând în același timp hotărârea judecătorească inițială.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro