Turul Pantalonilor

Acum aproape o lună (mai exact, pe 22 iulie a.c.), domnul Cristian Felea a publicat un articol-dialog („La taclale cu Vlasti: vacanța în țară? Ba nu, afară!”), în care a redat principalele idei ale unei discuții pe care domnia-sa a avut-o cu domnul Vlastimir Milanovic. Pe scurt, domnul Milanovic recomanda cititorilor un concediu în afara României (și își argumenta solid punctul de vedere), iar domnul Felea susținea că un concediu în România ar putea fi o soluție mai bună, cel puțin din anumite puncte de vedere. Mie, unuia, articolul mi s-a părut extrem de interesant. Mi-am petrecut 15 ani din viață scriind articole de turism, așa că interesul meu este perfect explicabil; totuși, acest lucru m-ar putea tenta să fac pe atotștiutorul, așa că am clocit un alt mod de a contribui la controversă. Am ales, din multele mărturii ale acestei veri, trei relatări, pe care le redau fără să mă bag sau să-mi dau cu părerea. Am făcut doar o minimă redactare după transcriere.

Bulgaria

„Da, e bine ce se zice în articol despre turismul în România. Eu sunt în vacanță la mare la bulgari, la Lighthouse. Al șaselea an consecutiv când venim la acest resort și al șaptelea de când venim la Balcic.

E juma’ de Românie aici. Personalul care deservește e din Bali, bulgarii au fost înlocuiți în proporție de 90% în 2021, ca urmare a pandemiei. Stând de vorbă cu un barman balinez care mă întreba de unde sunt, m-am hazardat la un răspuns, în sensul că eu sunt de unde sunt 60% dintre turiști. A râs și a zis, cu engleza tipică balinezilor: sixty percent? Better say 99%! Atunci mi-am dat seama de proporția fenomenului. Luăm înapoi Cadrilaterul pe cale pașnică.

Dar asta privește numai litoralul, un caz aparte, zic eu. Antreprenorii românii de la mare sunt jepcari, iar raportul calitate-preț este de două ori mai bun în Bulgaria decât în România, cel puțin în ceea ce privește turismul estival.

De vreo patru ani, cealaltă jumătate a concediului de vară ne-o petrecem în România. Am făcut zonele Făgăraș, Hunedoara, Bucovina (anul trecut) și Maramureș (anul acesta). Foarte corespunzător, zic eu. Că ai ce vedea și ce vizita – nu se pune problema. Dar cazarea și serviciile s-au îmbunătățit mult. Drumurile, bune către foarte bune (deși nu există autostrăzi, decât foarte limitat, deocamdată). Oamenii, în general amabili. Mulți străini, peste tot pe unde-am fost. Mulțumiți, aș zice, cu zâmbetul pe buze. Din rândul românilor vezi destui fițoși cu pretenții de cinci stele, dar e bine să nu-i bagi în seamă, n-are sens.

P.S. Am vizitat acu’ vreo săptămână Viscri, inclusiv casa prințului. Merită. E ca acum 100 de ani, restaurată cum trebuie. Au acolo un han/cârciumă (Viscri 32) ce trebuie musai vernisată!” (A.R., București)

Glamping

„Am găsit pe net o cazare interesantă, pe lângă Valea Mureșului, la nord de Orăștie, undeva pe lângă Geoagiu; glamping! Am zis c-am dat lovitura. Sălbăticie, aventură, foc de tabără – îi fac fericiți pe copii, construiesc amintiri cu nevastă-mea, chestii de-astea. Am plecat din București, am ajuns acolo frânți de oboseală, că-i trafic urât pe Valea Oltului. Căldură, ca la balamuc. Am intrat prin niște pustietăți, pe drumuri forestiere, era o zonă despădurită, niciun copac, nicio umbră, nicio răcoare, nimic. Am ajuns, gazda – proprietarul glampingului, antreprenorul – ne-a așteptat cu țuică. Erau 40 de grade, pe puțin; în aer, nu în țuică! Am intrat în corturile noastre de la glamping – acolo erau o sută de grade, ca popa! Curgeau apele pe noi și la soare, și în cort. Ne era foame, foarte foame. Gazda ne-a explicat că nu există nimic de mâncare. Nimic, absolut nimic. Am cerut apă. Nici apă nu exista – trebuia să-ți aduci singur, în portbagaj. Nu exista nici semnal, evident, chit că noi ne aduseserăm laptopurile, ziceam că mai lucrăm una-alta, cât se joacă copiii. Cu alte cuvinte, nimeriserăm într-un loc în care nu exista nimic, în afară de curent electric, zăduf și țuică. El, însă, s-a arătat foarte grijuliu: ne-a întrebat dacă ne-am adus aerotermă, că noaptea, cică, era foarte frig. I-auzi una! Se pare că glampingul omului era pe concept: veneai acolo cu alte patru-cinci familii, îți aduceai de toate, ziua dormeai, noaptea chefuiai pe lângă foc. Grătare, țepușe, nebunii. Noi eram singuri, zob de căldură, morți de foame, rupți de sete și de oboseală… iar omul ăla nu avea să ne ofere nimic, dar absolut nimic! I-am zis că mergem să cumpărăm ceva de undeva și am plecat ca din pușcă, urându-i niște chestii nu prea corecte politic („… cu glampingul tău cu tot!”). Am ajuns în oraș, de fapt în stațiune, în Geoagiu-Băi, unde era Costinești curat, adică o aglomerație incredibilă; nu numai că n-am avut unde parca mașina, dar nici să mâncăm n-am reușit, peste tot era fie „Rezervat”, fie „Pauză de masă”! Am crezut că înnebunesc, nevasta mă boscorodea, copiii behăiau de foame, le-am luat câte o apă plată și-am apăsat pedala până la Alba Iulia, unde am eu un prieten, am rămas la el acasă peste noapte, ne-a salvat săracul Trandafir, bun băiat, îi dau o bere mare când vine prin București, că o merită absolut! A doua zi am plecat, am găsit o pensiune normală, cu masă și casă, undeva spre Apuseni, brazi, molizi, umbră, răcoare, pârâiaș, mă rog, ca la munte. Ne-am salvat concediul ăla, a fost până la urmă OK, dar cu glampingul de România ne-am dumirit. Fie la el acolo!”. (R.P., București)

Turul Pantalonilor

„În 2020 am început, ăla a fost primul an. Suntem doar trei, măcar că an de an se mai anunță și alții, dar nu vine nimeni, niciodată – le este lene. Ne suim în tren la Gara de Nord, noi și biclele, coborâm la Băile Tușnad, ne tragem sufletul și pornim. Șase zile, da’ serioase, nu ne jucăm: cam cinci ore dense de biciclit în fiecare zi, uneori ceva mai mult, dacă stăm rău cu timpul. La vale e o plăcere să te dai cu bicla, greu e la deal; tragi, ce să faci! Luăm două sau trei pauze pe zi, de hidratare, dacă mă-nțelegi pe undeva – adică ne hidratăm cu bere, cu ce drac’ să ne hidratăm, dacă-i cald! Dar nu bem mai mult de una de om, la fiecare pauză, măcar că pofta-i mare, dar ne-am învățat să ne-nfrânăm, că totuși Turul Pantalonilor e treabă de treabă, nu ne batem joc! Și, oricum.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro