Sari direct la conținut

Tusea convulsivă în România. Medic: „În 20 de ani de carieră, nu am întâlnit atât de mulți copii epuizați de tuse ca acum. Tușesc până varsă”

HotNews.ro
Tusea convulsivă în România. Medic: „În 20 de ani de carieră, nu am întâlnit atât de mulți copii epuizați de tuse ca acum. Tușesc până varsă”

Tusea convulsivă, numită și „tusea de 100 de zile”, continuă să afecteze copiii din România. Pe lângă complicațiile pe care le poate aduce, boala este epuizantă pentru copii, pentru că episoadele de tuse sunt intense și se finalizează, de multe ori, cu vărsături.

Pe toată durata verii, în spitalele din România au ajuns copii cu tuse convulsivă, iar medicii se așteaptă la o nouă creșetere a numărului de cazuri odată cu revenirea copiilor în colectivitate. „În 20 de ani de carieră, nu am întâlnit atât de mulți copii epuizați de tuse ca acum”, a spus dr. Cristina Elena Chiriac, medic specilist Pediatrie și primar Neonatologie la Spitalul Universitar de Urgență București. Declarația ei a fost făcută în cadrul conferinței „Copii sănătoși. Părinți fericiți”, organizată de Totul Despre Mame sâmbătă, 21 septembrie 2024.

„Este o tuse care poate dura și 100 de zile. O tuse frecventă, copiii tușesc până se înroșesc la față și varsă. Un copil cu o astfel de tuse trebuie dus cât mai repede la medic, pentru că tusea convulsivă se tratează cu antibiotic, iar acesta reduce semnificativ durata bolii”, precizează medicul. Cauzată de bacteria Bordetella pertussis, această boală este foarte contagioasă, motiv pentru care este important ca cei afectați să nu meargă în colectivitate până nu își revin.

Citește continuarea articolului pe site-ul nostru de parenting www.totuldespremame.ro

INTERVIURILE HotNews.ro