UDMR vrea sa scoata din Constitutie posibilitatea emiterii ordonantelor de urgenta si a asumarii raspunderii
Cu toate ca este vicepremier, Markó Béla ar dori ca Parlamentul sa aiba, pe drept cuvant, numele de „for legislativ”. Liderul UDMR nu este de acord cu procedura emiterii ordonantelor de urgenta si cu asumarea raspunerii guvernului, folosite din plin de guvernul din care face parte.
„In Constitutie sunt prevazute aceste modalitati de adoptare si, daca ma intrebati pe mine, Legea fundamentala nu ar trebui sa le prevada decat in situatii de urgenta. De exemplu, la inundatii, pentru a ajuta populatia rapid, poti emite ordonante”, a declarat, ieri, Markó Béla, la Cluj-Napoca.
El a apreciat procedura adoptarii ordonantelor de urgenta drept „o absurditate” si a dat si un exemplu: „Daca ordonanta se refera la demolarea unei cladiri si nu trece de Parlament ce facem?”.
Prin urmare, presedintele UDMR a anuntat ca, la viitoarea modificare a Constitutiei, Uniunea va propune eliminarea celor doua prevederi, daca nu sunt situatii de extrema urgenta. „Fiecare guvern, fiecare ministru a declarat, mereu, ca doreste cat mai putine OUG, dar numarul lor creste semnificativ”, s-a plans Markó Béla.
Intrebat de ce se recurge la aceste formule, liderul maghiar a raspuns: „Deoarece permite legea. Cand e posibil sa eviti Parlamentul in procesul legislativ, o faci, ca e mai comod”, a explicat vicepremierul.