8 ian. • International Casa Albă neagă zvonurile despre demiterea șefului Pentagonului după scandalul de săptămâna trecută Președintele Joe Biden nu are în vedere concedierea șefului Pentagonului, Lloyd Austin, după ce acesta nu a informat timp de mai multe zile administrația de la Washington că a fost spitalizat, a declarat luni un…
8 ian. • Opinii Salariul ca destin în educație În data de 29 decembrie 2023 a fost publicată în Monitorul oficial, Partea I, nr. 1197, Ordonanţa de urgenţă nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate…
8 ian. • Energie Compania NuScale, care vrea să instaleze în România reactoare nucleare mici (SMR), își concediază peste un sfert din angajați Compania americană NuScale Power, care urmează să instaleze în România reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni (SMR) în cadrul unui proiect inovator, a anunțat, luni, că își va concedia 28% din personal, pentru a reduce…
8 ian. • Finante Aproape jumătate din averea Italiei este deținută de 5% din familiile țării Un procent de 5% dintre familiile italiene deţin 46% din averea totală netă a Italiei, potrivit datelor actualizate asupra distribuţiei bogăţiei în societatea italiană publicate luni de Banca Italiei într-un studiu, relatează agenţia EFE, citată…
8 ian. • Energie Bloomberg: A venit, în sfârșit, frigul, dar pentru operatorii de gaze iarna s-a terminat deja / Vladimir Putin a fost învins Pentru operatorii de gaze iarna s-a terminat, chiar dacă a venit, în sfârșit, frigul, cu temperaturi foarte scăzute, în aproape toată Europa, potrivit unei analize Bloomberg. Chiar dacă frigul se va menține în restul sezonului,…
8 ian. • Esential Bărbatul care și-a amenințat o vecină și s-a baricadat în casă, lider al partidului condus de Carmen Dan și susținut de Dragnea / Ce spune fostul ministru despre implicarea bărbatului în „scandalul microfoanelor” Bărbatul din Bucureşti ridicat de poliţiştii de la Trupele Speciale după ce a spart geamul unei locuințe în care se afla o femeie și a amenințat-o pe aceasta, iar apoi s-a baricadat în propriul apartament…
8 ian. • Articol susținut de fanatik.ro fanatik.ro: Construcția controversată din curtea Spitalului de Urgență din București. Cum au fost afectate contractele de achiziție Începând cu anul 2016 și până la jumătatea anului trecut, Spitalul Clinic de Urgență București a încheiat mai multe contracte pentru achiziția de oxigen medical lichefiat în valoare totală de 15,58 milioane lei, fără TVA.…
8 ian. • International Spania confirmă că recunoaşte paşapoartele eliberate de Kosovo, nu şi independenţa sa Spania a confirmat luni că recunoaşte paşapoartele eliberate de Kosovo, subliniind însă că îşi menţine poziţia de a nu recunoaşte independenţa acestuia, relatează AFP și Agerpres. După ce, la 1 ianuarie, a intrat în vigoare…
8 ian. • Finante ANAF s-a pus cu 87.000 de controale pe firmele din România, într-un an Anul 2023 s-a încheiat cu aproximativ 87.000 de inspecții fiscale și inspecții antifraudă, și cu o valoare a constatărilor suplimentare de 11 miliarde de lei, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, luni, la o conferință…
8 ian. • Spatiul Sonda spațială Peregrine trimisă către Lună are probleme tehnice serioase Sonda spațială Peregrine, pusă de racheta Vulcan luni dimineață pe traiectoria către Lună are probleme tehnice care ar putea însemna că misiunea va eșua. Cei de la compania Astrobotic vorbesc despre o „anomalie” și spun…
8 ian. • Panorama.ro Colții nevăzuți ai războiului din Ucraina, în gâtul și plămânii României. Vom resimți efectele ani de zile Războiul poate ucide și de la distanță, nu e nevoie să fii în fața lui, să auzi gloanțele, să te ardă suflul exploziei. O poate face fără grabă, pe nevăzute, pe nesimțite, chiar dacă ești…
8 ian. • Război în Ucraina Cale ferată din Rusia, afectată de o explozie în regiunea Urali / Ucrainenii au revendicat lunile trecute sabotaje feroviare similare O secțiune a căii ferate din apropierea orașului Nijni Tagil din regiunea Urali din Rusia a fost lovită de o „bubuitură”, au relatat luni agențiile de presă rusești TASS și RBC, citând procuratura pentru transporturi.…
8 ian. • International Bilanţul cutremurului din Japonia urcă la 168 de morţi şi 323 de dispăruţi. Ce îngreunează intervenția salvatorilor Bilanţul puternicului cutremur care s-a produs pe coasta de vest a Japoniei în prima zi a anului a crescut luni la 168 de decese şi 323 de dispăruţi, conform prefecturii Ishikawa, cifrele crescând dramatic în…
8 ian. • Război în Ucraina Forțele Aerospațiale Ruse au scăpat o bombă FAB-250 peste un oraș pe care Vladimir Putin l-a proclamat anexat la Rusia Un avion de război al forțelor aeriene ruse, pe care Moscova le numește în mod oficial „aerospațiale”, a lansat accidental o bombă asupra oraşului Rubijne din regiunea Lugansk pe care președintele Vladimir Putin a proclamat-o…
8 ian. • International Avioane de luptă americane vor survola Bosnia pentru a-i descuraja pe separatiștii sârbi Două avioane F-16 vor survola luni Bosnia pentru a sublinia sprijinul SUA pentru integritatea teritorială a țării și descuraja „activitățile secesioniste” ale minorității sârbe, a declarat ambasada americană de la Sarajevo, citată de Reuters. Survolarea…
8 ian. • Companii Tarom are un nou director general. Consiliul de Administrație l-a numit în această funcție pe Costin Iordache care a mai condus compania în trecut Consiliul de Administrație al Companiei TAROM a decis pe 5 ianuarie 2024 numirea lui Costin Iordache în calitate de director general interimar al companiei. Iordache a mai fost director general și a mai condus compania…
8 ian. • Finante Ministrul Finanțelor, despre e-Factura: „Avem o veste proastă pentru cei care credeau că ne va pica sistemul” / Până acum au fost preluate aproape 2,8 milioane de facturi Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat luni, în timpul unei conferințe de presă, că sistemul e-Factura a preluat până acum aproape 2,8 milioane de facturi, cu o valoare de 16 miliarde de lei. Citește mai…
8 ian. • Sanatate Efectele lipsei de personal din spitale: „Se consultă cu Poliția la ușă” din cauză că pacienții așteaptă 5-6 ore la coadă / „Ne punem întrebarea dacă nu cumva cineva va muri în fața unui spital” Personalul medical din spitalele Gomoiu și Victor Babeș din Capitală a consultat, săptămâna trecută, „cu Poliția la ușă” după ce pacienții, în special părinți veniți cu copii mici, și-au pierdut răbdarea din cauza lipsei acute…
8 ian. • International Numărul migranților care au murit încercând să ajungă în Europa prin Mediterana centrală aproape s-a dublat Aproape 1.000 de migranţi şi refugiaţi şi-au pierdut viaţa şi alţi aproape 1.400 au dispărut pe parcursul anului trecut în încercarea de a traversa Mediterana centrală dinspre Africa de Nord în Europa, transmit agențiile ANSA…
8 ian. • ZYX Books „Când copiii mai mari au tantrumuri, își sapă adesea singuri groapa și nu mai pot ieși din ea”. Crizele de furie la adolescență și abordări pentru părinți Dacă tantrumurile unui copil mic sunt un coșmar pentru părinte, crizele de furie ale unui adolescent pot fi mult mai greu de gestionat. Dacă vreți să știți mai multe despre comunicarea cu preadolescenții și adolescenții,…
8 ian. • International Viktor Orban, președintele Consiliului European? Prima reacție a guvernului său Guvernul ungar a comentat luni posibilitatea ca premierul Viktor Orban să asigure interimatul președinției Consiliului European, o informație vehiculată duminică de Politico, relatează RTL. „Recomandăm calm strategic în această chestiune”, a declarat luni Bertalan Havasi,…
8 ian. • Esential Dosarul DNA privind Ferma Dacilor, clasat în martie anul trecut, va fi redeschis / Pensiunea a funcționat un deceniu fără autorizații, iar ISU Prahova a dat doar avertisment Cererea procurorilor DNA de redeschidere a urmăririi penale în dosarul care viza modul în care au fost făcute controalele la mai multe pensiuni şi crame din Prahova, printre care şi la Ferma Dacilor, a fost…
8 ian. • Finante Marcel Boloș: Anul 2024 e cu zero taxe. Reforma de impozite și taxe, din 2025 / Impozit progresiv: Nu e un moment bun, românii o duc greu Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, susține că vor fi „zero impozite și taxe pentru 2024”. „Nu cred că este o noutate pentru nimeni jalonul 207 (din PNRR n.r.) care spune în mod clar că trebuie să…
8 ian. • International Papa Francisc îndeamnă la interzicerea maternității surogat în întreaga lume Papa Francisc a invitat luni comunitatea internaţională să acţioneze pentru a interzice maternitatea surogat, denunţând o „comercializare” a corpului uman, relatează AFP și Agerpres. „Drumul către pace presupune respect pentru viaţă, pentru fiecare viaţă umană,…
8 ian. • Totul Despre Mame De ce plecăm urechea la conspirații și mesaje antivaccinare care ne afectează copiii. Explicațiile unui epidemiolog În momentele de cumpănă, oamenii caută explicații simple. Își pierd încrederea în autorități și în factorul politic și sunt în căutare de răspunsuri și de vinovați. Iar internetul le oferă din plin. Pandemia de COVID-19…
8 ian. • Esential Curtea de Apel București a ridicat sechestrul pus pe proprietățile și mașinile de lux ale lui Andrew Tate (avocat) Curtea de Apel București a anulat decizia de punere sub sechestru a bunurilor și proprietăților lui Andrew Tate, a anunțat luni unul dintre avocații săi într-un comunicat remis presei și citat de Reuters. Procurorii români…
8 ian. • Stiintele vietii Science Report: Este pregătită omenirea pentru clonarea digitală a celor decedați? ● Homo sapiens și neanderthalienii s-ar fi separat mult mai recent decât se estimase ● Un cult medieval păgân, complet necunoscut, era extrem de răspândit în Europa Este pregătită omenirea pentru clonarea digitală a celor decedați? ● Homo sapiens și neanderthalienii s-ar fi separat mult mai recent decât se estimase ● Un cult medieval păgân, complet necunoscut, era extrem de răspândit în…
8 ian. • Energie Încă un litigiu pierdut de Transelectrica cu un fost șef / Demiterile politice golesc conturile companiei Compania de stat Transelectrica a anunțat luni investitorii că a pierdut un nou litigiu la Centrul de Arbitraj de la Viena. De data aceasta, cel care are câștig de cauză în fața companiei este Jean…
8 ian. • International Procesul de corupție al unuia dintre cei mai influenți lobbiști din SUA este pe cale să înceapă la New York Procesul de corupție intentat împotriva National Rifle Association (NRA) și a fostului său lider, Wayne LaPierre, va începe probabil luni la o instanță din Manhattan, la doar 3 zile după demisia neașteptată a lui LaPierre…
8 ian. • Esential Cum au ajuns astrologia și numerologia să fie recunoscute drept ocupații în România. Explicațiile Ministerului Muncii Numerologia și astrologia au intrat în Codul Ocupațiilor din România prin decizii ale miniștrilor Muncii din 1995 și 2023, iar aceste profesii sunt recunoscute în majoritatea țărilor europene, susține Ministerul Muncii. Explicațiile au loc în…
8 ian. • International Actorul Idris Elba a lansat în fața Parlamentului din Londra campania sa de interzicere a cuțitelor zombie Actorul şi muzicianul britanic Idris Elba a lansat o campanie prin intermediul căreia solicită interzicerea imediată a macetelor şi a aşa-numitelor cuţite zombie, informează DPA şi PA Media. Vedeta serialului „Luther” militează, de asemenea, pentru…
8 ian. • UPDATE PNL insistă să se comaseze localele cu primul tur al prezidențialelor. PSD are o condiție / Scenarii discutate în ședința Coaliției Liderii Coaliției se întâlnesc luni, la Guvern, pentru a discuta viitorul alegerilor din 2024. Liberalii doresc să propună comasarea alegerilor locale cu primul tur al prezidențialelor la sfârșitul lunii septembrie. De partea cealaltă, social-democrații ar…
8 ian. • Energie România are cea mai costisitoare schemă de plafonare a prețurilor la energie din UE, însă a uitat să o notifice și la Comisia Europeană / Care ar putea fi consecințele România nu a notificat Comisia Europeană asupra schemei de plafonare / compensare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, prevăzută de OUG 27/2022, chiar dacă aceasta vizează și consumatorii industriali, pentru care s-ar putea…
8 ian. • Auto Rolls Royce a avut cel mai bun an din istoria sa Rolls Royce a avut cel mai bun an din istoria mărcii, 2023 fiind al doilea an în care vânzările mondiale trec de 6.000 de mașini. A fost un an cu totul special și fiindcă a…
8 ian. • Ajutor pentru Ucraina Unul dintre liderii separatiștilor pro-ruși cere „eliberarea” Odesei și a orașului Nikolaev Liderul separatiștilor pro-ruși din regiunea Donețk, Denis Puşilin, a pledat luni pentru cucerirea oraşelor Odesa şi Nikolaiv din sudul Ucrainei, întrucât le consideră ruseşti din punct de vedere istoric, relatează agențiile EFE și Agerpres. „Odesa…
8 ian. • International Protestele masive ale fermierilor din Germania, contra tăierii subvențiilor, blochează autostrăzi și orașe întregi Masive proteste ale agricultorilor din Germania au început încă de la primele ore ale dimineții. În capitala Berlin, în München, Mainz și alte mari orașe traficul a fost blocat de convoaiele de tractoare. Pe unele…
8 ian. • Asigurări și pensii private Pilonul II de pensii, randament record în 2023. Contribuția medie lunară ar putea crește la peste 350 de lei în acest an Începând cu 1 ianuarie 2024, contribuția virată la Pilonul II de pensii crește de la 3,75% la 4,75% din venitul brut lunar, ca parte a angajamentelor României față de UE prin PNRR, astfel că nivelul…
8 ian. • Film Dezastrul continuă la box office pentru filmele cu supereroi: Noul „Aquaman” a fost devansat deja de un titlu cu o fracțiune din bugetul său „Aquaman and the Lost Kingdom”, al doilea film cu supereroi care îl are drept protagonist pe personajul interpretat de Jason Momoa, a fost devansat la box office de un lungmetraj care a avut doar o…
8 ian. • Esential Vreme rece și precipitații în toată țara. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în fiecare regiune Vremea va fi rece, chiar geroasă în aceste zile, și se vor înregistra precipitaţii în întreaga ţară, conform meteorologilor, care au emis prognoza pentru următoarele două săptămâni. Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni prognoza…
8 ian. • Minte&Corp - Powered by Regina Maria Endometrioza: mituri și adevăruri despre boala care afectează o femeie din 10 Aproximativ 10 la sută dintre femeile aflate la vârstă reproductivă au endometrioză, conform Organizației Mondiale a Sănătății. Aceasta înseamnă că 190 de milioane de femei se confruntă la nivel global cu această afecțiune cronică, caracterizată…
8 ian. • Articol susținut de fanatik.ro fanatik.ro: Gheorghe Dincă, în extaz mistic. "Monstrul din Caracal" a dat penitenciarul în judecată, în numele credinței Gheorghe Dincă, supranumit ”Monstrul din Caracal” nu mai lasă Biblia din mână, după ce a trecut la cultul penticostal. Condamnat la 30 de ani de închisoare pentru uciderea adolescentelor Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, Dincă…
8 ian. • Sanatate Elevii s-au întors la școală. Recomandările Ministerului Sănătății pentru prevenirea îmbolnăvirilor de gripă și viroză Virozele respiratorii sunt frecvente în sezonul rece și pot afecta colectivitățile în care copiii și cadrele didactice desfășoară cursurile școlare/preșcolare, arată Ministerul Sănătății. Prevenirea și controlul infecțiilor respiratorii sunt posibile dacă se respectă o serie…
8 ian. • International VIDEO „Moarte spionilor”: Rușii dau de înțeles că au relansat serviciul SMERSH înființat de Iosif Stalin Mai multe surse rusești dau de înțeles că Moscova a relansat serviciul de contraspionaj sovietic înființat de Iosif Stalin, iar pe rețelele de socializare a apărut un clip video ce arată un tânăr care cere…
8 ian. • International Cinci polițiști care asigurau siguranța unei echipe de vaccinare, uciși într-un atentat cu bombă în Pakistan Un dispozitiv exploziv plasat de talibani pe marginea unei şosele din Pakistan a ucis luni dimineaţă cel puţin cinci poliţişti ai unei patrule care asigura securitatea unei echipe de vaccinare antipolio, transmite agenția DPA, citată…
8 ian. • Articol susținut de Philips CardioMed Craiova oferă servicii medicale de înaltă calitate în Oltenia cu echipamente medicale de ultimă generație, marca Philips Miercuri, 20 decembrie 2023, a avut loc inaugurarea Laboratorului de Angiografie și a celui de Imagistică prin Rezonanță Magnetică la CardioMed Craiova, prima și singura instituție medicală privată cu cardiologie intervențională din Oltenia. Laboratoarele dotate…
8 ian. • Companii Reacția de 3 litere a lui Elon Musk după ce The Wall Street Journal a scris că e consumator de droguri Elon Musk, CEO-ul Tesla și SpaceX, a reacționat luni cu o postare de 3 litere după ce cotidianul financiar The Wall Street Journal a afirmat în weekend că directorii companiilor sale ar fi îngrijorați de…
8 ian. • Finante Peste 400.000 de angajați riscă să aibă salarii mai mici de la 1 ianuarie: legislația e greșită, iar ITM recomandă respectarea ei Legislația din România în privința salariilor este greșită. Un exemplu este: salariul minim pentru 24 de luni. La prima vedere pare un lucru bun, doar că în practică prin aplicare dispare o facilitate, fiind afectați…
8 ian. • UPDATE Un bărbat a spart geamul de la locuinţa unei vecine şi a ameninţat-o, apoi s-a baricadat în propria locuință / A fost nevoie de intervenția Serviciului pentru Acțiuni Speciale Un bărbat a spart geamul unei locuințe în care se afla o femeie și a amenințat-o pe aceasta, iar apoi s-a baricadat în propriul apartament, refuzând să comunice cu polițiștii care au intervenit la fața…
8 ian. • Esential Cât de pregătită este România pentru „Air Schengen”? Situația la zi a aeroporturilor România va adera la spațiul Schengen la nivelul frontierelor aeriene (Air Schengen) în luna martie din acest an, potrivit deciziei luate în decembrie anul trecut de Consiliul UE, dar unele aeroporturi, precum cel din Cluj-Napoca,…
8 ian. • IT Microsoft renunță la WordPad, după aproape 30 de ani Microsoft își ia adio de la WordPad, aplicație implicită în sistemele de operare Windows, după aproape 30 de ani. Citește mai departe și comentează pe StartupCafe.ro… Sursă foto:Dreamstime