ULTIMA ORĂ Nicușor Dan merge la Consiliul pentru Pace al lui Trump: „România va avea calitate de observator”
România, prin președintele Nicușor Dan, va participa în calitate de observator la prima reuniune a Consiliului Păcii al preşedintelui american Donald Trump, care va avea loc la Washington în 19 februarie, a anunțat duminică șeful statului.
- O decizie similară a mai fost anunțată ieri de Italia. Aceasta va participa probabil la „Consiliul pentru Pace” în calitate de observator, a declarat sâmbătă șefa guvernului de la Roma, Giorgia Meloni, citată de Bloomberg. „Consider că prezenţa Italiei şi a Europei este necesară, aşa că cred că vom răspunde pozitiv la această invitaţie”, a spus ea.
„Voi participa sǎptǎmâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Pǎcii la Washington, rǎspunzând invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. România va avea calitate de observator și voi reafirma sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaționale de pace și deschiderea de a participa la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza”, a transmis Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.
Președintele român a precizat că „decizia de a fi prezent la aceste discuții are la bază susținerea procesului diplomatic consacrat prin rezoluția adoptată în luna noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, inițiată de Statele Unite ale Americii”.
„România a susținut permanent necesitatea identificării unei soluții care să ducă la încheierea conflictului și a acordat sprijin populației civile din Fâșia Gaza, în special prin operațiuni de evacuare medicalǎ de urgențǎ”, a mai spus Nicușor Dan.
Participarea României la această reuniune a Consiliului Păcii la Washington a fost până acum pusă sub semnul întrebării. Şeful statului declara joi, 12 februarie, că România încă poartă discuţii cu partea americană.
„Suntem încă în discuţii cu partea americană şi obiectul discuţiei este care poate să fie statutul unei ţări care în momentul acesta, cum e România, nu poate să fie decât observator. Adică, care este formatul discuţiei şi eventualii observatori – care este rolul lor în această şedinţă? În funcţie de răspunsul părţii americane, decidem dacă să mergem sau să nu mergem”, explica preşedintele Nicușor Dan, înaintea participării la reuniunea informală a Consiliului European de la Belgia.
Ce este „Consiliul Păcii” înființat de Trump
La sfârşitul lunii ianuarie, președintele american Trump a lansat „Consiliul pentru Pace”, o inițiativă care, potrivit acestuia, va avea ca scop rezolvarea conflictelor globale, între care războiul din Fâșia Gaza, și promovarea stabilității, păcii și guvernanței „în zonele afectate sau amenințate de conflicte”.
Mai mulți lideri din toată lumea, inclusiv președintele Nicușor Dan, au primit o scrisoare prin care au fost invitați să se alăture acestei inițiativei americane.
Nicușor Dan a confirmat pe 8 februarie că a primit invitația, precizând că analizează dacă să participe la această reuniune.
„De la primirea invitației de a ne alătura Consiliului de Pace, luna trecută, România a demarat un proces de consultări cu Statele Unite pentru a clarifica în ce măsură anumite prevederi ale Cartei Consiliului de Pace pot fi revizuite sau interpretate astfel încât să fie pe deplin compatibile cu obligațiile internaționale deja asumate de statul român”, a scris pe 8 februarie Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.
„Decizia privind participarea României la evenimentul din 19 februarie va fi luată în urma discuțiilor cu partenerii americani cu privire la formatul întâlnirii față de țări ca România, care nu sunt membre în acest moment ale Consiliului, dar își doresc să adere în condițiile revizuirii Cartei”, mai spunea atunci președintele.
Un miliard de dolari pentru a fi membru permanent
Trump cere țărilor care doresc un loc permanent în noul său Consiliu pentru Pace să contribuie cu cel puțin 1 miliard de dolari, a relatat Bloomberg, care a văzut proiectul de statut al acestui organism.
„Fiecare stat membru va avea un mandat de cel mult trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei Carte, cu posibilitatea de reînnoire de către președinte. Mandatul de trei ani nu se aplică statelor membre care contribuie cu peste 1.000.000.000 de dolari în fonduri lichide la Consiliul Păcii în primul an de la intrarea în vigoare a Cartei”, se arată în proiect.
Multe țări au anunțat deja că resping invitația primită, între care Suedia, Norvegia.
Italia va participa probabil la „Consiliul pentru Pace” al preşedintelui Donald Trump în calitate de observator, a declarat sâmbătă șefa guvernului de la Roma, Giorgia Meloni, citată de Bloomberg.
