25 feb. • Actualitate „Nu sunteți singuri”. Zeci de țări au transmis un mesaj de susținere pentru ucraineni, după ce SUA s-a poziționat de partea Rusiei la ONU Zeci de state s-au adunat în spatele Ucrainei în cadrul unei întâlniri a Organizației Națiunilor Unite, marți, la Geneva, la o zi după decizia Consiliului de Securitate de a adopta o rezoluție elaborată de SUA…
25 feb. • Science Două noi specii de dinozauri descoperite în România. Ce cred cercetătorii despre „Uriash kadici”, dinozaurul care schimbă ce știam despre evoluția locală a acestor viețuitoare Un grup internațional de cercetători, format din specialiști de la Universitatea din București, de la Museum für Naturkunde Berlin și University College London, a anunțat descoperirea a două noi specii de sauropode în Bazinul Hațeg…
25 feb. • Actualitate Petre Roman, acuzat de infracțiuni împotriva umanității în Dosarul Mineriadei, va ține o conferință despre Revoluție la Iași, la „Alexandru Ioan Cuza”. Rector: „Nu puteți spune că eu l-am invitat pe respectivul” Fostul premier Petre Roman va susține o conferință despre Revoluția din decembrie 1989 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Evenimentul se desfășoară deși acesta este inculpat în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, fiind…
25 feb. • Actualitate Taxa pentru mașinile poluante. Când estimează ministrul Finanțelor că va intra în vigoare: Modificarea impozitării mijloacelor de transport, un jalon în PNRR Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a precizat că autoritățile au început deja discuțiile în ceea ce privește modificarea impozitării pentru mijloacele de transport, „un jalon în PNRR pentru a genera o mobilitate mai verde”. Oficialul a…
25 feb. • Opinii Rusia vrea o „Ialta 2” care să-i legitimeze cuceririle teritoriale, dar Putin nu este în poziția de forță în care se afla Stalin, de a dicta noi acorduri geopolitice La 80 de ani de la Conferința de la Ialta, Moscova promovează activ ideea unei noi împărțiri a lumii între Rusia, China și Statele Unite. Lesia Bidochko, lector la Universitatea Națională din Kiev, specializată în…
25 feb. • Actualitate Echipaj chinez reținut în Taiwan, după avarierea unui cablu submarin. Incidentul a fost încadrat în „zona gri” Garda taiwaneză de coastă (CGA) a reținut, marți, un echipaj chinez de la bordul unei nave sub pavilion togolez, care este suspectată că a avariat un cablu submarin de fibră optică dintre insulele Taiwan și…
25 feb. • Actualitate Ce spune Toni Greblă despre informațiile că s-a decis revocarea sa după ce a cerut analizarea reluării turului 2 al prezidențialelor Toni Greblă, a cărei demitere din funcția de președinte al AEP a fost anunțată marți de liderii Coaliției de guvernare, a comentat pentru HotNews.ro informația publicată de G4Media, conform căreia acesta a solicitat săptămâna trecută o…
25 feb. • Actualitate Anchetă a poliției din Timiș, după ce presa italiană a dezvăluit o rețea de tranzacții cu diplome false, cu ramificații în România / Stomatolog, filmat în timp ce solicita 30.000 de euro Polițiștii din Timiș s-au autosesizat și au deschis o anchetă după apariția unui reportaj difuzat de un post italian de televiziune, în care un medic stomatolog italian stabilit în România a fost filmat cerând 30.000…
25 feb. • Actualitate Israelul ia în calcul prelungirea primei faze a armistițiului cu Hamas. Negocierile pentru un acord pe termen lung rămân însă în impas Israelul ia în considerare prelungirea armistițiului cu Hamas pentru a-i aduce acasă pe cei 63 de ostatici rămași, în timp ce amână discuțiile despre viitorul enclavei Gaza, au declarat oficialii israelieni, citați de Reuters. Acordul…
25 feb. • International O mare bancă din Asia anunță că va tăia 4.000 de posturi, pe măsură ce implementează inteligența artificială Cea mai mare bancă din Singapore, DBS, a anunțat că se așteaptă să reducă aproximativ 4.000 de posturi în următorii trei ani, pe măsură ce inteligența artificială (AI) va prelua mai multe sarcini îndeplinite în…
25 feb. • Actualitate Ungaria pune din nou presiune și vrea să scoată opt persoane de sub sancțiunile introduse de UE împotriva Rusiei Ungaria vrea să scoată opt persoane de pe lista de sancțiuni UE împotriva Rusiei și să primească noi garanții cu privire la discuțiile privind tranzitul gazului prin Ucraina înainte de a accepta reînnoirea măsurilor punitive,…
25 feb. • Actualitate Bun, dar nu pentru Academia Română / The New York Times despre nominalizarea lui Mircea Cărtărescu la International Booker Prize: „Unul dintre favoriți” International Booker Prize este unul dintre cele mai prestigioase premii, dacă nu cumva chiar „adevăratul Nobel”, pentru că, potrivit opiniei a numeroși critici, criteriile sunt strict literare, fără motivațiile strategice sau politice ale Nobelului. „Majoritatea…
25 feb. • Actualitate Peste 3.000 de români, pe lista de așteptare pentru un transplant Peste 3.000 de persoane se află pe lista de așteptare pentru un transplant în România, iar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, afirmă că, în momentul de față, lista „nu poate fi rezolvată într-un timp rezonabil”. Rafila…
25 feb. • Actualitate VIDEO Ilie Bolojan explică de ce a chemat partidele la consultări și afirmă că „ar putea fi necesar să ne adaptăm politica externă” / „Creșterea bugetelor pentru apărare, o tendință care nu va putea fi evitată” Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis un mesaj video, marți, și a declarat că la reuniunea de săptămâna viitoare a Consiliului European „este posibil să fie luate decizii cu efecte directe asupra politicii externe și…
25 feb. • International De ce are un oraș cu 90.000 de locuitori un aeroport cu o capacitate de 400.000 de pasageri? Fără pasageri și fără avioane, cel mai nou și mai scump aeroport din Pakistan rămâne un mister. Finanțat integral de China cu 240 de milioane de dolari, nimeni nu poate spune cu certitudine când va…
25 feb. • Actualitate „Arma secretă” în valoare de 200 de miliarde euro pe care UE o poate pune la bătaie în negocierile de pace din Ucraina Președintele Donald Trump domină negocierile de pace din Ucraina, în timp ce Europa a fost exclusă de la discuții, însă, potrivit Politico, „o armă secretă” de 200 de miliarde de euro deținută de Bruxelles poate…
25 feb. • SuperLiga - Powered by Superbet Lovitura dată de ultima clasată în Liga 1. A transferat un jucător care a crescut la academia lui PSG James Lea Siliki (28 de ani), fostul mijlocaş al celor de la PSG, Rennes sau Middlesbrough, a semnat cu Gloria Buzău, scrie Golazo.ro. Anunțul a fost făcut de ultima clasată în Liga 1, prin intermediul…
25 feb. • International Ministrul german de finanțe îl contrazice pe Trump și anunță că Rusia nu va fi reprimită în G7 Rusia nu va fi readmisă în Grupul celor Șapte națiuni (G7), așa cum a cerut președintele american Donald Trump, a anunțat marți ministrul german de finanțe Joerg Kukies, într-un interviu acordat Reuters. „Condamnarea de către…
25 feb. • Actualitate Crin Antonescu: Dacă voi fi președinte, România nu va trimite niciun fel de trupe în Ucraina, nici de menținere a păcii Crin Antonescu, candidatul în alegerile prezidențiale susținut de coaliția aflată la guvernare, a respins propunerea ridicată luni de Emmanuel Macron ca state europene să trimită soldați în Ucraina după încheierea unui acord de pace. „Nici…
25 feb. • Actualitate Jurnaliștii francezi prezenți la conferința Trump-Macron au cedat prima întrebare reporterului Associated Press, pe fondul conflictului dintre agenția de presă și Casa Albă Jurnaliștii francezi prezenți la întâlnirea de luni dintre Donald Trump și președintele francez Emmanuel Macron au convenit ca un reporter Associated Press (AP) din Paris să pună prima întrebare la o conferință de presă, sfidând…
25 feb. • Actualitate Marele Muzeu Egiptean, proiectul faraonic în care Egiptul a investit un miliard de dolari, va fi inaugurat vara aceasta, după 20 de ani de lucrări Muzeul de antichități uriaș în care Egiptul a investit un miliard de dolari are acum o dată oficială de deschidere după aproape două decenii de muncă, relatează marți agenția Bloomberg. Marele Muzeu Egiptean, situat la…
25 feb. • Actualitate Serbia anchetează ONG-urile finanțate de USAID Procurorii Serbiei au deschis, marți, anchete împotriva mai multor organizații din societatea civilă pentru o presupusă deturnare a fondurilor furnizate de guvernul american prin Agenția pentru dezvoltare internațională (USAID), relatează AFP. Procurul general al Serbiei,…
25 feb. • Război în Ucraina Parlamentul Ucrainei a adoptat o rezoluție prin care exclude organizarea de alegeri prezidențiale pe timp de război, în încercarea de a reconfirma legitimitatea lui Zelenski: Putin „este singurul vinovat” Parlamentul Ucrainei a adoptat marți, 25 februarie, o rezoluție prin care își propune să reconfirme legitimitatea președintelui Volodimir Zelenski și care stabilește că alegerile nu vor avea loc până la încheierea războiului cu Rusia. Rezoluția…
25 feb. • Actualitate Mircea Cărtărescu, nominalizat la Booker Prize 2025, cel mai important premiu literar pentru ficțiuni scrise sau traduse în limba engleză Scriitorul român Mircea Cărtărescu a fost inclus pe lista lungă a nominalizaților pentru International Booker Prize. Este pentru prima dată când un autor român este nominalizat în acest concurs. Cărtărescu a fost nominalizat cu romanul…
25 feb. • Actualitate O femeie de 36 de ani, ucisă în Chiajna de o bucată de gheață căzută de pe o clădire Incidentul a avut loc jurul orei 15.00 pe strada Rezervelor din localitatea Dudu, Chiajna, județul Ilfov, când o bucată de gheață de pe o clădire s-a prăbușit peste o femeie, a transmis ISU București-Ilfov pentru…
25 feb. • Actualitate Iranul i-a transmis un mesaj lui Donald Trump, în marja vizitei efectuate de Serghei Lavrov la Teheran. Discuții cu partea rusă despre programul nuclear al Republicii Islamice Iran nu va ceda în fața presiunilor și sancțiunilor exercitate de Washington, a declarat ministrul de externe din Republica Islamică, marți, după o întrevedere cu omologul său rus, la câteva zile după primele discuții purtate…
25 feb. • Actualitate Rusia a condamnat la închisoare un fizician judecat pentru lucrări științifice de care FSB nu a fost mulțumit O instanță din Rusia l-a condamnat la 5 ani de închisoare pe fizicianul Oleg Kabov, șeful Laboratorului Institutului de Fizică Termică din Novosibirsk și membru corespondent al Academiei Ruse de Științe, după ce el a…
25 feb. • Actualitate Marea Britanie, decisă să își majoreze bugetul pentru apărare. Keir Starmer evocă „cea mai mare creștere” de la finalul Războiului Rece încoace Prim-ministrul britanic Keir Starmer a anunțat marți, 25 februarie, că Marea Britanie își va crește cheltuielile pentru apărare la 2,5% din PIB până în 2027, cu obiectivul de a ajunge la 3% în următoarea legislatură,…
25 feb. • Actualitate „Un blat între corupți și extremiști”. Cum vede un lider USR moțiunea de cenzură depusă de AUR Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, a declarat că moțiunea de cenzură inițiată de AUR, SOS România și POT este „un blat între corupți și extremiști”. Reprezentantul USR consideră că o moțiune de cenzură împotriva guvernului…
25 feb. • Actualitate Legalizarea canabisului medicinal, respinsă în Comisia de Sănătate din Parlament. „Nu putem permite ca suferința pacienților să fie folosită ca pretext pentru o substanță periculoasă” Legalizarea canabisului medicinal – o propunere legislativă depusă la Parlament în vara anului 2019 – a fost respinsă de Comisia de Sănătate din Camera Deputaților. „Avem o responsabilitate morală și legală de a proteja populația,…
25 feb. • Actualitate Avertismentul unui înalt oficial european: „Rusia, o ameninţare pentru securitatea europeană, în special pentru Polonia, ţările baltice, România” Declarația a fost făcută de preşedintele Consiliului European, António Costa, care s-a întâlnit marţi, la Varşovia, cu premierul polonez Donald Tusk, pentru a discuta detaliile unui pachet european în domeniul apărării în faţa ameninţării percepute…
25 feb. • Actualitate Noul plan privind industria curată: Reducerea prețurilor la energie sau strategie eșuată? Experții analizează dependența de gaze și viitorul regenerabilelor Comisia Europeană va lansa miercuri, 26 februarie, un nou plan de acțiune privind industria curată (Clean Industrial Deal). Potrivit informațiilor apărute până acum în presa internațională, va fi un acord care vizează reducerea prețurilor la…
25 feb. • Actualitate Sondaj AtlasIntel: Călin Georgescu, cotat la aproape 40% în intenția de vot pentru prezidențiale. Cu cine ar intra în turul 2 și cum și-ar împărți voturile Dacă alegerile prezidențiale ar avea loc duminica viitoare, candidatul independent Călin Georgescu ar lua 38,4%, urmat de Nicușor Dan cu 25,4% și Crin Antonescu cu 15,8%, potrivit unui sondaj realizat de AtlasIntel la comanda lui…
25 feb. • SuperLiga - Powered by Superbet SuperLiga: Elias Charalambous și doi jucători de la FCSB, remarcați după victoria cu Dinamo. Cum arată echipa ideală din etapa 28 FCSB are doi jucători în echipa rundei cu numărul 28 din SuperLiga, după victoria obținută în fața rivalei Dinamo, scor 2-1, în timp ce Elias Charalambous a fost desemnat „antrenorul etapei”, anunță LPF. Victoria din…
25 feb. • Economie Cum arată topul vânzărilor de telefoane în Europa. Samsung este lider în clasamentul general, dar Apple conduce în Germania, iar Xiaomi, pe piața spaniolă Europenii au cumpărat anul trecut 136 de milioane de smartphone-uri și 60% dintre ele au fost Samsung și Apple. Trei telefoane din zece au avut preț de listă sub 200 de dolari și tot atâtea…
25 feb. • Actualitate „Seiful Apocalipsei” din Arctica va primi peste 14.000 de mostre noi Așa-zisul „seif al apocalipsei”, aflat într-o peșteră artificială pe o insulă arctică izolată din Norvegia și care stochează semințe de culturi de plante din întreaga lume, va primi marți peste 14.000 de mostre noi, scrie…
25 feb. • Actualitate Liderii din UE, convocaţi la o videoconferinţă pentru a fi informaţi despre ce a discutat Macron la Washington. Participă și Ilie Bolojan Preşedintele Consiliului European, António Costa, a anunţat că a convocat pentru miercuri o videoconferinţă cu liderii din statele membre UE, unde preşedintele francez, Emmanuel Macron, va oferi informaţii după întâlnirea sa cu Donald Trump de…
25 feb. • Actualitate Primăria Sectorului 5 plătește o firmă care să analizeze „impactul” furtului de date cu caracter personal, după dezvăluirile Buletin de București și SNOOP Primăria Sectorului 5, condusă de Vlad Popescu Piedone, fiul fostului edil, Cristian Popescu Piedone, a încheiat în 14 februarie un contract cu o firmă care să analizeze „impactul” atacului cibernetic de anul trecut, în urma…
25 feb. • Totuldespremame.ro Ce poți face dacă vezi un copil abuzat? Unde să suni și cum să raportezi un abuz Recent, cazul unei mame care și-a pus copilul dezbrăcat în zăpadă pentru „creșterea imunității” a stârnit revoltă. Deși aparent o joacă, acest gest a fost considerat un act de abuz, iar autoritățile au fost sesizate…
25 feb. • Actualitate Tabuul vechi de secole încălcat de Vatican după spitalizarea papei Francisc Timp de secole, unul dintre cele mai mari tabuuri la Vatican a fost discutarea în public a stării de sănătate a papei. Ca lider al celor 1,4 miliarde de catolici din lume, papa este o…
25 feb. • Actualitate România se înarmează cu un nou tip de drone la Marea Neagră. Primul sistem vine anul acesta / Modelul a fost folosit deja în Ucraina Forțele Navale Române vor achiziționa în 2025 un nou tip de drone de ultimă generație, care rezistă la bruiaje electro-magnetice și care pot transporta inclusiv muniție ghidată cu laser. „În anul 2025 se va acorda…
25 feb. • Actualitate Iarna nu dispare. De ce după un ianuarie cald a urmat o lună februarie cu multă zăpadă și cu zile geroase Ianuarie a adus în România temperaturi de peste 20 de grade Celsius, dar luna în care suntem s-a dovedit a fi cea mai rece lună februarie din ultimii 13 ani. „Într-o lume ce se încălzește…
25 feb. • B365.ro Cine va moderniza, totuși, Gara de Nord. Semnalul de alarmă tras de arhitecții din București Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Căi Ferate au lansat un amplu proiect privind modernizarea stației feroviare Gara de Nord, cea mai mare din România. E un proiect extrem de complex, care presupune modernizarea, consolidarea…
25 feb. • Actualitate Controversele din jurul lui Toni Greblă. De la majorarea ilegală a propriului salariu, la episodul tăierii porcului Toni Greblă conduce Autoritatea Electorală Permanentă de doi ani, iar mandatul său a fost marcat de mai multe controverse: de la anularea alegerilor prezidențiale, încasarea ilegală a 24.000 de euro sau tăierea porcului în curtea…
25 feb. • Actualitate Kremlinul îl contrazice pe Trump care a spus că Putin „va accepta” forțe europene de menținere a păcii în Ucraina Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost rugat să comenteze declarația preşedintelui american Donald Trump de luni, potrivit căreia Vladimir Putin „ar accepta” desfășurarea de forțe europene de menținere a păcii în Ucraina, potrivit…
25 feb. • Science NASA va lansa un telescop spațial care să exploreze unul dintre cele mai mari mistere ale universului: ce s-a întâmplat imediat după „Big Bang”? NASA se pregătește să lanseze un observator spațial în formă de megafon într-o misiune menită să ofere o mai bună înțelegere a ceea ce s-a întâmplat imediat după Big Bang, evenimentul care a dat naștere…
25 feb. • Actualitate Lista olimpiadelor și concursurilor pentru care elevii își pot echivala unele probe scrise la Bacalaureat 2025 Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat lista olimpiadelor și concursurilor școlare în cazul cărora elevii de clasa a XII-a care dau examenul de Bacalaureat 2025 își pot echivala, dacă vor, una dintre probele scrise.…
25 feb. • Actualitate Hidroelectrica, anunț pentru clienți despre plata facturilor Compania de stat Hidroelectrica a anunţat marți că a lansat două noi metode de plată a facturilor. „Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, anunţă lansarea a două noi metode de plată a…