Un conflict aproape înghețat destabilizează domeniul siguranței alimentelor de origine animală și pune în pericol sănătatea populației

Explicații premergătoare

Prezentăm un subiect ce zguduie frecvent în ultimii ani Mass-media, aducând în fața cetățenilor un teatru de război ce are în spate o piață estimată la milioane de euro în fiecare an. Ne referim în acest articol la controversatul conflict desfășurat în jurul medicamentelor de uz veterinar ce necesită rețetă din partea medicului veterinar clinician.

Vom prezenta tema pe înțelesul oricărui cititor, indiferent de domeniul profesional în care activează, afirmând din start faptul că acest subiect privește toți cetățenii acestei țări, în calitatea lor de consumatori. Evidențiem aici alimentele de origine animală, respectiv: carne și mezeluri (vită, oaie, porc, pasăre, pește, iepure), lapte și brânzeturi, ouă sau miere.

Beligeranța se desfășoară de mai mulți ani în jurul farmaciilor veterinare și medicamentelor de uz veterinar ce necesită prescripție, cum ar fi: antimicrobiene (antibiotice, sulfamide, quinolone), produse hormonale, psihotrope și stupefiante, produse biologice (vaccinuri), antiparazitare interne și externe. Urmărim piața internă, constituită din producători locali, lăsând chestiunea importurilor pentru altă abordare. Cuprindem desigur întregul tablou – medici veterinari, cabinete și farmacii veterinare, instituții de stat și private, ministere, companii farmaceutice, comercianți online și alte entități cu rol în subiect.

Baricada integrează entități diferite ce încearcă să aducă mereu argumentele sale. Una luptă pentru siguranța alimentară a cetățenilor, în timp ce o alta, formată din două axe, are pe de o parte entități care se zbat pentru simplificarea comercializării și pe de altă parte crescători particulari de animale, care se bucură de achiziționarea facilă a acestor medicamente, interesele lor fiind desfășurate în zona rigidă a profitului – bucuria lor derivând din faptul că au eliminat din sistem medicul veterinar clinician – singurul care putea impune rigoarea profesională în acest tablou.

Efectele colaterale

Efectul nociv al acestui război constă în faptul că în situația actuală, odată ce crescătorii își pot procura aceste medicamente de uz veterinar în mod necontrolat, urmând ca acestea să fie administrate animalelor fără indicația unui medic veterinar clinician, acestea se vor regăsi în alimentele cumpărate de cetățeni, consecințele ce vizează sănătatea omului fiind foarte grave.

În context evidențiem două aspecte ce vizează dinamica creșterii animalelor. Pe de o parte vom înregistra o poziționare a crescătorilor de animale în regiunea unor grave probleme etice. Aceștia vor comercializa alimente ce conțin medicamente, aspecte pe care oricum nu vor să le conștientizeze – fapt deosebit de nociv pentru consumatori. Pe de altă parte, crescătorii vor declanșa dezechilibre în creșterea animalelor, apărând diferite consecințe ale folosirii empirice a acestor medicamente ce necesită prescripție și administrare numai de către medicul veterinar clinician. Dintre acestea menționăm succint câteva mai frecvente: rezistența la medicamente – pe care proprietarii o vor prin creșterea dozelor; scăparea de sub control a bolilor virale prin administrarea haotică a vaccinurilor; apariția reacțiilor adverse la diferite grupe de medicamente; creșterea consumului de medicamente în ferme.

Un principiu de bază

Medicul veterinar clinician este cel care trebuie să dețină un drept exclusiv în achiziționarea și utilizarea medicamentelor de uz veterinar ce necesită prescripție. Medicul veterinar este elementul fundamental ce deține și administrează el însuși aceste medicamente în cazuistica lui – context în care sunt respectate indicațiile terapeutice, doza, durata administrării și timpul de așteptare.

În nici un stat civilizat nu întâlnim o altfel de superficialitate în acest domeniu foarte clar definit de Farmacopeea Veterinară. Ceea ce se întâmplă la noi în țară este astăzi deja o problemă de siguranță națională a cetățenilor, pe axa alimentară. Colegii care emigrează întâlnesc în statele avansate un alt tărâm legislativ, rămânând consternați în fața acestui contrast defavorabil țării noastre. În perioada anterioară comunismului, păstrând proporțiile, înainte de anii ′40, aceste erori nu existau, România fiind un stat bine organizat pe atunci. Această lipsă de legislație clară și fermă caracterizează tranziția, cu plecare din anii ′90.

Ce este timpul de așteptare?

Orice terapie individuală sau de grup administrată animalelor care sunt crescute pentru obținerea produselor alimentare destinate oamenilor trebuie să prevadă un timp de așteptare, care diferă pentru carne, lapte, ouă sau alte produse. Mai precis, după aplicarea terapiei, nu se va da în consum uman acel produs mai repede de un interval suficient pentru ca medicamentul să fie complet eliminat din corpul animalului. Așadar laptele, ouăle, mierea, nu se distribuie în consumul uman și înțelegem indirect că nici animalele tratate nu se pot sacrifica pentru consumul uman – în acest interval de așteptare.

Legislație controversată

Aici stă întreaga problemă, care din păcate oferă României un statut controversat. Nici un specialist al domeniului nu poate să ofere cetățenilor un răspuns categoric în această chestiune, care să-i ofere încredere consumatorului.

Din păcate, crescătorii pot să achiziționeze medicamente de uz veterinar pe care le administrează animalelor, situație în care se produc două categorii de efecte negative. Pe de o parte terapia nu este cea stabilită de un medic veterinar clinician, crescătorii utilizând medicamentele fără să aibă o pregătire în acest sens, iar pe de altă parte doza administrată empiric nu este întotdeauna cea indicată – durata terapiei și nici timpul de așteptare nefiind pe deplin respectate.

Așadar, cetățeanul merge la piață și cumpără brânză, carne proaspătă, ouă sau lapte – fără să-și imagineze că acele produse provin de la animale tratate empiric de către crescătorii ce au acces nelimitat la achiziționarea din farmaciile veterinare a unor produse medicinale care necesită atât o rețetă, cât mai ales o administrare realizată de către un medic veterinar specialist. Consecințele sunt foarte grave în situația prezentată și implică și un unghi de opinie al medicului uman, față de această expunere a pacienților săi la alimente de acest fel.

Ce se întâmplă când crescătorul merge la farmacia veterinară și solicită medicamente (care includ atât tratamente preventive cât și curative)? Le primește, merge apoi acasă și le folosește după cum știe românul mai bine fără să țină cont de faptul că astfel expune populația căreia îi comercializează apoi aceste produse. Cum știe cetățeanul urban dacă un produs alimentar dintre cele enumerate mai sus, provine de la animale tratate de către crescători fără supravegherea medicului veterinar? Nu știe și riscă, moment în care noi ca societate pierdem foarte mult în definirea calității vieții.

Opinia medicilor veterinari clinicieni

Toate produsele medicinale care necesită rețetă trebuie să se afle exclusiv în folosința medicilor veterinari clinicieni care sunt pregătiți universitar în acest domeniu și răspund integral pentru actul medical realizat.

Din câte cunoaștem, România este astăzi singura țară a UE în care crescătorii de animale pot procura și folosi produse medicinale ce necesită o prescripție și administrare realizată de către un medic veterinar clinician, după evaluarea medicală de amănunt.

Limitele compromisului

În situația în care crescătorul obține o rețetă și ridică o serie de medicamente de uz veterinar din farmacie, ne aflăm de asemenea într-o situație controversată. Acesta realizează singur diferite proceduri la animalele de crescătorie destinate consumului uman, animale ce nu sunt monitorizate de către un medic clinician. Dacă medicul a eliberat o rețetă și nu a consultat pacientul, ne aflăm într-o conjunctură inadmisibilă, așa cum am precizat mai sus.

Un singur principiu este valabil

Toate medicamentele de uz veterinar precizate a se plasa sub regimul prescripției, să fie eliberate de un depozit de medicamente numai medicului veterinar clinician, care stabilește indicația terapeutică, doza, durata și timpul de așteptare – în care crescătorului îi este interzisă comercializarea cărnii, laptelui, mierii, ouălor – după caz.

Timpul de așteptare se încadrează în limite ce variază de la 24-48 de ore și până la 21-30-45 de zile, în funcție de medicament, specie și produs: carne, lapte, ouă, etc.

Cu referire la farmacistul veterinar, acesta trebuie să fie medic veterinar, să dețină farmacia, să fie prezent în oficină, depozit și magazin – eventual alături de un asistent cu studii medii, sau în altă variantă să angajeze un medic veterinar farmacist, dacă nu este prezent zilnic la farmacie.

În plus, regimul eliberării rețetelor trebuie reevaluat și securizat corespunzător, în norme etice complete.

Alte interpretări în piață

S-au acreditat situații în care proprietarul unei farmacii veterinare nu este medic veterinar, sau cel care vinde nu are o pregătire specifică farmacistului veterinar.

Un jurnalist de investigații poate aborda acest hățiș al comerțului contemporan al produselor farmaceutice de uz veterinar. Numai calculând de exemplu cantitatea de substanțe antiparazitare sau antibiotice cumpărată de crescătorii de animale destinate consumului uman și neregăsită în registrele de consultații ale medicilor veterinari clinicieni rurali, dimensiunea fenomenului va căpăta o reprezentare mai clară.

Noi ne menținem în zona unei analize de principiu, oferind cititorului un mesaj etic, ce dorește a arăta clar faptul că nu trebuie să ne jucăm cu aceste medicamente, riscul ca cetățenii să consume alimente provenite de la animale tratate necorespunzător fiind unul posibil și de nedorit.

Comerțul online

În comerțul online se plasează diferite medicamente ce necesită rețetă și neapărat o administrare realizată de către un medic veterinar. Aici s-a depășit o limită și s-a intrat într-un teritoriu riscant. Comerțul online este ideal și binevenit, însă trebuie să impunem neapărat o barieră și să spunem STOP vânzării online a medicamentelor de uz veterinar ce necesită rețetă.

Magazinele online trebuie să fie de asemenea ale medicilor veterinari – atâta timp cât ne referim la medicamentele ce necesită rețetă. Pentru alte produse specifice domeniului PET SHOP –proprietarii magazinelor online pot avea orice altă meserie, fără nici o problemă. Însă cu privire la domeniul medicinei veterinare, descris aici prin segmentul medicamentelor ce necesită rețetă – aici exclusivitatea integrală în piață este a medicilor veterinari.

Cum am descrie situația în care medicul clinician uman ar elibera rețete către farmacii care nu sunt deținute de farmaciști, ci de alte persoane, ce au meserii non medicale?

Nu putem accepta o derogare de la un principiu care asigură siguranță într-un domeniu medical care are regulile nobilei profesii. Vindem tot ce se poate vinde, însă până la o limită – peste care legislația nu poate permite imixtiuni în domeniul profesional al medicinei veterinare clinice.

Incongruența creată spontan și reprezentată de situația în care medicul veterinar eliberează rețetă unui client, pentru un produs disponibil online – trebuie și aceasta rapid și eficient amendată printr-o legislație clară. Medicul are la dispoziție depozite de medicamente de la care poate comanda direct produsul care îi este necesar. În acest context devine evident faptul că cetățenii vor putea să-și achiziționeze aceste medicamente care necesită rețetă direct de la medicul lor clinician veterinar, care le administrează cazuisticii sale.

Remedierea acestor neînțelegeri

1). Domeniul produselor medicinale veterinare cu regim de prescripție.

Nimic mai simplu! Orice produs medicinal de uz veterinar din cele prevăzute a se comercializa cu rețetă poate fi achiziționat din depozite și utilizat numai de către medicul veterinar clinician.

2). Domeniul clinic veterinar.

Cabinetul medical veterinar trebuie să fie deținut strict de către un medic veterinar. În opinia noastră împărțirea procentuală a asocierii fiind o deraiere de la o minimă logică. Mai precis, situația în care medicul veterinar deține 51% și restul o altă personă, de altă profesie, reprezintă o neconcordanță în fondul legii.

Pledăm așadar pentru un singur principiu: numai o persoană cu studii universitare de medicină veterinară poate deschide un astfel de obiectiv privat – o clinică, un cabinet, un centru medical veterinar, un laborator de analize clinice, un centru imagistic sau un cabinet de consultanță.

Altfel cădem în ridicol. Cum ar arăta situația în care un medic veterinar s-ar afla într-o asociere minoritară cu un avocat, un stomatolog, un arhitect, un medic uman de orice specializare sau o persoană din orice altă profesie? Sau invers, un cabinet veterinar să aibă ca asociat minoritar un inginer, un avocat sau un medic uman? Sau de ce nu un afacerist – căci aici este de fapt problema!

Medicina veterinară clinică aparține integral medicilor veterinari clinicieni. În rațiunea expusă, numai medicii veterinari cu drept de liberă practică, acreditați prin diploma de licență, rezidențiate postuniversitare și acordul Colegiului Medicilor Veterinari din România își vor putea deschide obiective clinice medical veterinare – în mediul urban sau rural.

În plus, principiul include și varianta în care orice obiectiv clinic veterinar poate deține la sediu o farmacie veterinară și chiar un depozit de distribuție a medicamentelor veterinare – situație în care medicii comercializează direct către colegii lor clinicieni.

În subiect, precizăm faptul că în domeniul registrului comerțului – o societate comercială poate avea diferite domenii de activitate. Însă cu privire la domeniul medical, acreditarea unui SRL trebuie acordată numai persoanelor care au absolvit facultatea de medicină veterinară.

3). Domeniul farmaciei veterinare.

Cu privire la farmacia veterinară, prezentăm de asemenea un singur principiu. Medicul veterinar deține integral farmacia, lucrează permanent în oficină, depozit și magazin și poate fi ajutat de un asistent veterinar, absolvent al unor programe de pregătire medie. În altă variantă, deține farmacia, ca medic veterinar și angajează un alt medic veterinar permanent în farmacie, în cazul în care nu poate fi prezent permanent la sediu. În nici un caz nu se acceptă varianta unui ”vânzător” străin de profesie.

Un alt principiu este acela că la farmacie nu se oferă consultații medicale sub nici o formă, când discutăm de produse ce necesită o rețetă din partea medicului veterinar clinician. În situația în care un client are o rețetă eliberată de un medic veterinar clinician, desigur că farmacistul trebuie să-i elibereze produsele și să-i ofere sfaturile necesare, însă pentru anumite medicamente trebuie să existe impunerea ca acele produse să fie administrate numai de către medicul veterinar clinician – cazul fiind consemnat în registrul de consultații medicale – situație în care indicația, doza, durata și timpul de așteptare să fie decise și urmărite stric de medicul clinician.

Produsele obținute de la animalele aflate în terapie cu medicamente ce necesită o rețetă, vor fi distruse și nu vor fi date în consumul oamenilor sau animalelor – situație care trebuie bine reglementată sub aspectul procedurilor și manageriată de medicul veterinar clinician.

Așa se întâmplă în toate statele civilizate ale planetei și noi credem că România își dorește un statut similar în următorii ani.

Cu privire la farmaciile deținute de companii farmaceutice, precizăm faptul că la vânzare trebuie să fie angajat un medic veterinar, care să provină dintr-o listă a colegiului și să dețină un atestat obținut printr-un concurs, acreditarea cuprinzând și un angajament etic autentificat.

Ferme, crescătorii, mall-uri

Cu privire la ferme, crescătorii și mall-uri, în același mod ca mai sus, medicul angajat trebuie să provină dintr-o listă specială a colegiului și să dețină un atestat obținut printr-un concurs – situație în care acesta servește valorile nobilei profesii și nu interesele blocului comercial zootehnic sau farmaceutic care l-a angajat.

Colegii angajați de grupurile farmaceutice sau complexele zootehnice sunt lăsați singuri de către profesie, în fața unui fenomen comercial complex, ce necesită o supraveghere eficientă prin norme de organizare bine stabilite în comisiile de specialitate ale breslei, medicii veterinari oferind cu adevărat cetățenilor țării garanții categorice cu privire la siguranța alimentelor.

Medicii angajați pe astfel de poziții trebuie să recepționeze în mod concret un real sprijin profesional și nu să perceapă o poziționare la periferia meseriei, în contextul în care rolul lor pentru consumator este esențial.

Numai în această variantă Colegiul Medicilor Veterinari poate supraveghea cu adevărat un domeniu atât de sensibil ce influențează direct sănătatea populației. Altfel, medicul devine un ”doctoraș” manipulabil de către patronii respectivului obiectiv, statutul său profesional nefiind cu adevărat susținut de organismele de forță ale profesiei.

4). Domeniul depozitelor de medicamente veterinare

Și în această situație asociații sau acționarii trebuie să fie integral medici veterinari, dacă ne dorim o Românie pe model european – cel puțin cu privire la produsele medicinale ce necesită rețetă. Excesul vânzărilor de medicamente nu este benefic pentru sănătatea populației. Orice medicament ”aruncat” în animalele destinate consumului uman dăunează sănătății oamenilor.

Medicina veterinară nu trebuie transformată exclusiv într-un domeniu al vânzărilor de medicamente. Prudența trebuie să limiteze piața și să permită monitorizări precise din partea instituțiilor profesiei, care trebuie observate pe criterii etice și de către Colegiul Medicilor Veterinari din România, fapt care va determina o influență pozitivă remarcabilă asupra consumatorilor de alimente de origine animală. Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro