Un exemplu de „așa nu” Cum au betonat oamenii un oraș ce avea multă umbră și răcoare – Dezastrele nu au întârziat să apară

În a doua cea mai locuită țară a lumii, India, metropola Chennai a avut o șansă uriașă. Pe care a ratat-o.  

• Chennai a devenit un studiu de caz despre ce poate merge prost când industrializarea, urbanizare și vremea extremă converg, iar o metropolă în plină expansiune își asfaltează câmpia inundabilă pentru a face față cererii de noi locuințe, fabrici și birouri.

Chennai, unul dintre cele mai mari orașe din India, este locul unde s-a născut Sundar Pichai, CEO al Google și locul unde au fost produse și modele Logan și Duster, care s-au vândut sub sigla Renault pe piața indiană. Plasat pe coasta sud-estică a subcontinentului, la golful Bengal, orașul are 5 milioane de locuitori și este capitala statului Tamil Nadu.

În 2014, presa sportivă scria că Adrian Mutu urma să joace la echipa locală, însă a ajuns până la urmă la o altă echipă indiană: Fc Pune City. A stat doar patru luni și a jucat zece meciuri.

În perioada de dinainte de independență, orașul s-a numit Madras și a crescut enorm: acum 150 de ani nu avea nici măcar 400.000 de locuitori, la 1950 a ajuns să aibă 1,4 milioane, iar în 25 de ani și-a dublat populația. Acum are peste cinci milioane de oameni, iar cu tot cu zona metropolitană sunt peste 9 milioane. 

Chennai este unul dintre orașele care suferă cel mai mult de pe urma extremelor climatice, iar situația este gravă și din cauza modului în care oamenii au modificat orașul în ultimele decenii, fără să se preocupe serios de cea ar putea urma.

”Căldura te va ucide prima”

Contra-exemplul Chennai este detaliat de Jeff Goodell, în cartea „Căldura te va ucide prima – Viața și moartea pe o planetă pârjolită”, volum din colecția HotNews, apărut la editura ZYX Books.

Goodell explică faptul că un oraș fierbinte este diferit de o junglă fierbinte sau de un deșert fierbinte, iar căldura urbană pare mai ”rea” decât cea pe care o simți în natură. Nu trebuie uitat faptul că, în marile orașe, căldura are efectul pervers de a crea insule de izolare urbană, iar cine nu are acces la spațiile răcoroase sau la aparate de aer condiționat, pentru că nu-și permite, va avea o viață mai grea și mult mai riscantă, din cauză că trebuie să stea mult în căldură, la temperaturi ce trec adesea de 40 C.

La Chennai este cald și umezeală în cea mai mare parte a anului, orașul nefiind departe de Ecuator. A cincea lună din an – luna mai –  este cea mai grea, cu temperaturi medii de 32-33 C ziua și maxime ce au atins 45 C Niciodată nu au fost mai puțin de 21 C noaptea în luna mai, iar minima absolută înregistrată vreodată în oraș a fost de +13,9 C.

Când razele se simt ca o foarfecă pe piele

Căldura intensă din luna mai este uneori numită „Kathiri Veyil” (voal de foarfecă), deoarece razele soarelui se simt pe piele ca niște foarfeci ascuțite. Nu este de mirare că oamenii din Chennai evită în această perioadă petrecerile de casă nouă, nunțile și aproape orice fel de adunare. Unii beau doar apă călduță îndulcită și suc de lămâie în care s-au pus la macerat semințe de chimen.

„În Chennai, transpirația nu se evaporă, ci doar se adună în jurul tău. Este o căldură de junglă, densă și grea, deși jungla care acoperea cândva acest peisaj este doar o amintire, că ci de mult a fost pavată și betonată”, scrie Goodell. Au fost tăiați cocotierii, bananierii, arborii mari de tamarin și alte specii de arbori cu frunze lungi și subțiri.

Au dispărut drumurile umbrite și casele care păstrau răcoarea

Acum un secol, Chennai era un oraș mai blând „Drumurile erau de pământ, încă umbrite de petice de junglă. Casele și clădirile aveau acoperișuri groase din cărămidă, lemn și tencuială, cunoscute sub numele de acoperișuri Madras, care ajutau la păstrarea răcorii. Străzile erau amenajate pentru a capta briza care vine dinspre Golful Bengal” 

”Clădirile erau construite în mod deliberat cu spațiu între ele, astfel încât aerul să poată circula liber. Era apă din belșug, cea mai mare parte fiind extrasă din fântânile de cartier. Era cald, dar puteai să bei lapte bătut sau, dacă aveai noroc, gin cu apă tonică. Te mișcai lent, dar făceai față”.

Totul s-a schimbat după 1970, când a început marea urbanizare a Indiei, iar Chennai s-a extins pe orizontală.

Comoditatea aerului condiționat a distrus gândirea pentru cei care nu au aer

„Zonele umede și mlaștinile au fost acoperite. Sosirea aerului condiționat a însemnat că de atunci, în construcții, dezvoltatorii și oficialii orașului, nu s-au obosit să se mai gândească la briza mării sau la curenții de aer. Fântânile tradiționale au fost acoperite cu puțuri de mare adâncime, dependente de stratul acvifer al regiunii, care, printre altele, era predispus la infiltrări de apă sărată care-l făceau nepotabil”, scrie Jeff Goodell.

Peste 80% dintre zonele umede au fost acoperite din cauza asfaltărilor și construcțiilor și, fiind așa de mare zona betonată, apa nu mai are unde să se scurgă după cele mai dure episoade de ploaie. Nu mai există lacurile și câmpurile unde apa se putea scurge. Aproape totul a fost acoperit de construcții, fiindcă terenul este considerat prea scump încât să fi lăsat nefolosit.

Nici prea multă apă nu-i bună, dar nici prea puțină

Costurile acestei dezvoltări au devenit evidente, nu doar în privința căldurii, ci și a apei. În 2015, după ploi furioase, s-au produs inundații care au făcut 400 de morți, după ce betonul și asfaltul au canalizat toată apa și aproape au inundat orașul. Cea mai mare parte a metropolei din sud-estul Indiei se află la o altitudine de numai 2-5 metri peste nivelul mării. Despre criza apei la Chennai a scris și The New York Times.

Patru ani mai târziu apa urma să „bată în retragere”. În 2019, în timpul unui val de căldură care a adus și temperaturi de 50 C în India, Chennai a rămas fără apă, chiar dacă în oraș plouă în medie 1.400 mm/an. Din cauza stocării deficitare a apei, oamenii din Chennai au rămas fără apă și au trebuit aduși 10 milioane de litri cu camioanele, zi de zi, până când valul de căldură s-a domolit.

Despre criza apei din iunie 2019 a scris pe larg presa mondială, fiindcă Chennai este un oraș foarte mare. 

Patru dintre rezervoarele de apă au ajuns atunci la cel mai scăzut nivel de umplere din ultimii 70 de ani și au fost cozi de sute de oameni care au venit cu bidoane de plastic, sperând să plece cu ele pline.

Chennai este primul mare oraș din India unde oamenii sunt obligați să colecteze apa de ploaie ce se scurge de pe acoperișuri, dar numai o parte dintre locuitori au instalațiile necesare pentru a face asta.    

În 2022, din nou au fost inundații record și s-a depășit un maxim de precipitații căzute în 24 de ore pe data de 1 noiembrie. Un alt episod sever de ploi a fost în 2023. Și nu sunt motive de optimism: un raport IPCC includea Chennai într-o listă de 20 de orașe de coastă care vor suferi mult de pe urma inundațiilor până în 2050. BBC a scris pe larg despre inundațiile din metropolă.

Avertizarea dublei lovituri

Raportul avertiza că metropola va suferi „o dublă lovitură”: atât de la căldură, cât și de la umiditate și este foarte aproape atingerea unui prag critic.

Climatologii avertizau și faptul că lucrurile sunt grave în oraș și din cauza caracterului tot mai haotic al musonilor sunt tot mai dese episoadele de vânt și ploaie puternice, episoade foarte greu de prognozat cu mare acuratețe. Musonul este un vânt tropical periodic care bate alternativ în regiunea Oceanului Indian; iarna dinspre continent și vara dinspre ocean, cu profunde modificări climatice.

Schimbările climatice au dat naștere unor situații complicat de anticipat: cicloni cărora le lua două, până la patru zile să se transforme dintr-o furtună slabă, într-un ciclon sever fac această transformare în sub 24 de ore.

Situația în care a ajuns metropola este bine descrisă de un jurnalist citat de Goodell: vechiul port din sudul Indiei a devenit un studiu de caz despre ce poate merge prost când industrializarea, urbanizare și vremea extremă converg, iar o metropolă în plină expansiune își asfaltează câmpia inundabilă pentru a face față cererii de noi locuințe, fabrici și birouri.