Un motiv în minus pentru a justifica prețuri mari la RCA în 2026: Asigurătorii vor vira mai puțini bani la fondul care plătește falimentele din asigurări
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a propus miercuri reducerea contribuțiilor pe care le vor avea de virat anul viitor companiile de asigurări generale către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) care plătește despăgubirile datorate de asigurătorii intrați în faliment. Contribuțiile se vor reduce la 5% din banii încasați din vânzările de asigurări generale (RCA, CASCO, locuințe etc.), în scădere cu 2 puncte procentuale față de nivelul actual.
ASF a lansat miercuri în consultare publică un proiect de normă care schimbă cotele contribuțiilor datorate de asigurători Fondului de garantare a asiguraților (FGA).
Proiectul, care va sta în dezbatere publică timp de 10 zile, propune schimbări la cotele de contribuții (permanente și speciale) aplicabile la volumul de prime brute încasate din activitatea de asigurări directe, însă doar pentru veniturile din asigurări generale, care sunt dominate de RCA.
- Primele brute încasate reprezintă sumele de bani pe care o societate de asigurări le-a încasat efectiv de la clienți (asigurați) într-o anumită perioadă de referință (de exemplu, un an, un trimestru), înainte de a se deduce orice fel de cheltuieli (cum ar fi comisioane, costuri administrative sau sume plătite pentru reasigurare către alți asigurători).
Astfel, contribuția specială pentru asigurări generale va fi redusă la 2% față de nivelul de 5% în prezent, iar contribuția permanentă va crește la 3% față de 2% în prezent.
În cazul activității de asigurări de viață cota propusă pentru anul 2026 este menținută la nivelul actual, respectiv 0,4% din volumul de prime brute încasate.
Cotele de contribuții se vor aplica asupra volumului de prime brute încasate, începând din luna ianuarie 2026 şi până la data de 31 decembrie 2026, din activitatea de asigurări directe, pe baza evidenţelor contabile lunare, separat pe cele două categorii de asigurări, respectiv asigurări generale şi asigurări de viaţă, se arată în proiect.
Contribuțiile speciale, introduse după falimentul Euroins
Contribuțiile speciale datorate de asigurători către FGA au fost introduse în legislație ca măsură de urgență imediat după falimentul demarat în primăvara anului 2023 la Euroins, fostul lider cu aproape 2,8 milioane de asigurați RCA.
Aceasta în condițiile în care FGA gestiona deja plata despăgubirilor pentru păgubiții City Insurance, alt fost lider RCA intrat în faliment în anul anterior.
Spre deosebire de contribuțiile permanente care nu se restituie asigurătorilor, contribuțiile speciale se restituie acestora atunci când disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări şi pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de lege.
Contribuțiile către FGA, motiv invocat la prețurile mari RCA
Sumele plătite la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) se numără printre motivele invocate adesea de Uniunea Asigurătorilor (UNSAR) pentru a justifica nivelul prețurilor RCA din România.
Spre exemplu, în luna august din acest an, într-o reacție către Confederația operatorilor de transport (COTAR), Uniunea sublinia că „numărul ridicat de evenimente acoperite prin polițele RCA generează automat despăgubiri semnificative pentru companiile de asigurări”.
- „Despăgubirile plătite anul trecut de companiile de asigurări, în baza polițelor RCA, au crescut cu 38%, până la peste 4,7 miliarde lei. Acestor despăgubiri li se adaugă și sumele plătite de FGA – Fondul de Garantare a Asiguraților (în creștere cu circa 48%), precum și rezervele constituite de asigurători conform legislației. Astfel, în final, valoarea totală pentru asigurările RCA atinge nivelul de circa 7,9 miliarde lei.
- Prin urmare, realitatea este că, în medie, din fiecare 10 lei încasați din primele RCA, aproape 8 lei se duc doar pentru acoperirea daunelor rezultate din accidentele rutiere și a rezervelor aferente. Pe lângă toate acestea, companiile de asigurări mai trebuie să acopere taxe și contribuții (inclusiv către FGA) – cerințe legale necesare desfășurării activității, cheltuieli cu distribuția polițelor, de administrare și nu numai”, preciza atunci UNSAR.
Cu alte cuvinte, o reducere a contribuțiilor datorate de asigurătorii RCA către Fondul de garantare a asiguraților ar însemna o presiune mai mică asupra resurselor financiare necesare derulării activității de asigurare, care ar trebui să se vadă indirect în prețurile finale plătite de șoferi pentru asigurările auto RCA.
