Un peisaj post-electoral complicat și confuz

Departe de a tranșa decisiv ecuația politică din România, așa cum își doreau Klaus Iohannis și liberalii, rezultatele ultimelor alegeri complică serios găsirea unei soluții de guvernare și fac aproape imposibil orice demers mai consistent de promovare a unor reforme despre care s-a tot vorbit în ultima vreme.

La sfîrșitul celei mai anoste și mai confuze campanii electorale din ultimele trei decenii, singurele certitudini sunt absenteismul record și cu un Parlament probabil redus la 5 partide (nu este foarte clar dacă PMP va reuși să treacă în extremis pragul). Avem cea mai slabă participare la vot din 1990 încoace și este greu să pui asta doar pe seama pandemiei dacă ne raportăm la alegerile locale desfășurate doar cu puțină vreme înainte. Este vizibilă lipsa de entuziasm a electoratului, neîncrederea generalizată în aproape toți actorii politici autohtoni, e drept un fenomen departe de a fi specific doar României.

Însă chiar și așa se pot trage cîteva concluzii. Liberalii și Klaus Iohannis plătesc cu cîteva procente bune maniera simplistă în care au abordat confruntarea politică în tot acest an. În fapt intervențiile dese dar complet neinspirate din ultima vreme ale președintelui au avut mai degrabă un impact negativ. Nu poți să-ți construiești întregul discurs politic pe ideea că dacă nu ar exista PSD totul ar fi minunat în România atunci cînd ești deja de un an la guvernare. Scorul PNL este cu atît mai dezamăgitor cu cît s-a confruntat cu un PSD fără nici o personalitate la vîrf care să-i dea un minim de tracțiune electorală și care era în fapt oricum amputat prin pierderea aripii desprinse de Victor Ponta în Pro Romania. În acest punct trebuie totuși remarcată abilitatea PSD de a recruta două reputate personalități medicale, Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel, evident mai credibile decît ministrul Tătaru sau Raed Arafat, al cărui ton milițienesc legat pandemie a iritat multă lume. Într-o perioadă în care chestiunile legate de sănătate, de sistemul medical, au devenit prioritare pentru populație probabil că acest lucru a avut un impact electoral real relativ important. Poate a făcut chiar diferența în competiția PNL-PSD.

Nici cei de la USR-Plus nu sunt probabil prea fericiți. USR-Plus este un partid care în bună măsură a mers la cacealma. A refuzat să se asocieze PNL la guvernare pentru a-i putea apoi critica pe toți cei care au fost la guvernare pînă acum în România și a se prezenta drept soluția providențială care, dacă va ajunge la putere, va repara miraculos tot ceea ce nu funcționează în țară. De altfel Dan Barna a și ținut să spună imediat după închiderea urnelor și apariția primelor estimări, în maniera arogantă care deranjează multă lume, că „nu se va face reformă în România fără USR-Plus”. De parcă partidul ar deține monopolul în această privință și deși oameni cheie din formațiunea politică au avut o prestație deloc strălucită la guvernare în mandatul de prim ministru al lui Dacian Cioloș. În al doilea rînd, USR-Plus continuă să se descrie, tot la cacealma, drept partid de centru-dreapta deși prin pozițiile adoptate în cîteva chestiuni majore (referendumul pentru familia tradițională, studiile de gen) se plasează chiar la stînga PSD. De aceea rămîne chiar un mister de ce în mass media, în general în spațiul public, USR – Plus continuă să fie plasat mecanic pe centru – dreapta. Inclusiv afilierea partidului la grupul de stînga Renew Europe din Parlamentul European face complet lipsită de sens această etichetă. Doar ideea că USR-Plus se opune PSD nu este o justificare serioasă pentru o astfel de încadrare ideologică. Mai ales că, vom vedea acest lucru de acum înainte, poziționarea ideologică va începe să conteze tot mai mult în confruntarea politică în viitor. Rezultatul obținut de AUR este o confirmare în acest sens.

În afara de asta USR-Plus dă impresia, și în fapt nu e doar o impresie pentru că au putut fi consemnate și declarații în acest sens, că se va alinia cuminte la tot ceea ce va cere Bruxelles-ul, atît în materie de poziționare ideologică cît și în alte privințe, chiar dacă astfel de solicitări nu vor fi neapărat percepute de mulți a fi în interesul național. Pentru cei care se uită la derapajele progresiste de peste Ocean dar și din Europa de Vest, la agenda „Green Deal” radicală promovată de UE, care ne va afecta negativ serios în plan economic, nu este deloc un semnal încurajator. Or, fără a fi nici pe departe anti-europeni, o etichetă lipită imediat pe orice discurs care deranjează euro-birocrația, mulți au început să aibă dubii serioase față de o serie întreagă de abordări bruxeleze.

Ignorarea acestui context schimbat la nivelul opiniei publice ar trebui să fie o lecție pentru PMP care avea posibilitatea să se identifice clar cu un curent conservator moderat. Nu a făcut-o, nu și-a creat această identitate conservatoare distinctă, deși ostilitatea manifestă a USR-Plus față PMP i-ar fi ușurat evident sarcina. A preferat să rămînă agățat de Traian Băsescu. Acum a devenit clară limita acestei abordări. În realitate se prea poate ca eșecul intrării în Parlament să se fi datorat de această dată chiar lui Traian Băsescu. Care prin poziția sa radicală în materie de izolare și restricții pandemice, similară cu cea a lui Raed Arafat (în concert cu PNL, dar cine preferă copia originalului!?), dar și prin alte declarații neinspirate, de pildă anti-Trump, a alienat exact acel segment conservator pe care ar fi trebuit să-l cultive și pe care l-a redirecționat către AUR. De această situație a profitat AUR, surpriza acestor alegeri, care a exploatat acest culoar. În plus a adunat voturi anti-sistem, din fosta categorie Dan Diaconescu atît de la USR-Plus cît și de la PSD sau PNL. Dacă ne uităm pe harta electorală, cu excepția Iașului (dar doar datorită municipiului Iași) AUR s-a plasat, adesea destul de net, peste USR-Plus mai peste tot în Moldova (la Bacău a fost în mare egalitate). O contribuție majoră a avut-o și discursul mediatic agresiv la adresa Bisericii (au fost unii cunoscuți „formatori de opinie” care au excelat la acest capitol) care a iritat un segment relativ important al populației care a văzut în AUR o formulă de a da o replică electorală. Este încă o dovadă că multe analize din mass media se raportează la o bulă relativ îngustă care se limitează la marile centre urbane ignorînd o realitate profundă diferită la nivel național. Fără tensiunile create pe această temă la manifestările religioase din ultima perioadă, de la Sfînta Parascheva și alte importante evenimente similare, AUR nu ar fi putut face un asemenea salt electoral de la circa 1% la alegerile locale la aproape 9% acum. Dacă vreți este, parțial, o replică electorală la doi ani distanță după eșecul de la referendumul pentru familie. Eșec care nu s-a datorat în principal temei puse atunci în discuție ci asocierii referendumului cu Liviu Dragnea și PSD într-o perioadă în care percepția negativă a acestora ajunsese la cote maxime.

Dar dacă în sine scorul AUR este poate o surpriză faptul că acest curent tradițional – conservator, sceptic față de o serie de politici și poziții adoptate la Bruxelles, îngrijorat că excesele progresiste în creștere în Occident vor avea reverberații tot mai serioase și în România, va căpăta amploare, ca o contrareacție, nu ar trebui să mire atît de mult. Era ceva previzibil, mai ales dacă ne uităm și la ceea ce s-a întîmplat și prin alte părți. Nu este exclus ca acest partid să fie sprijinit din exterior, acuzații care s-au tot auzit în ultimele ore, însă ar fi o greșeală să ignori faptul că discursul său a rezonat cu o parte nu tocmai neglijabilă a electoratului. Este foarte probabil că vom vedea de acum înainte atacuri la adresa AUR plecînd de la posibile influențe externe rusești dar asta nu va schimba faptul că oferta sa ideologică are totuși priză. În plus, prin prezența sa în Parlament dar și prin șocul transmis în spațiul public de succesul său neașteptat, AUR va influența comportamentul altor partide din Parlament. Chiar dacă AUR ca partid se va destrăma în timp, așa cum s-a întîmplat și cu partidul lui Dan Diaconescu, impactul său nu va dispare ca în cazul acestuia. De pildă este de așteptat ca PSD să apese în mai mare măsură pe pedala naționalistă, patriotică, cu accente eurosceptice mai pronunțate, chiar dacă nu neapărat radicale.

Ca punct final, este clar că sunt puține șanse să se ajungă la o soluție de guvernare relativ stabilă și coerentă. PSD nu prea are formule reale de a prelua guvernarea (AUR cu siguranță nu va marșa pe acest demers și oricum sprijinul său nu ar fi suficient) și de fapt nici nu este deloc sigur că își dorește asta. Dacă va veni cu Alexandru Rafila ca propunere de prim ministru, propunere care va fi previzibil refuzată de Klaus Iohannis, se va putea victimiza cu folos. Un PSD în opoziție, care va recupera și segmentul Pro România, are toate șansele să se detașeze ca principalul partid din România, unul extrem de influent chiar dacă nu va fi explicit la guvernare. Ceea ce s-a întîmplat în perioada guvernului Tăriceanu este un bun indiciu în acest sens. Probabil PNL va rămîne la guvernare, fie într-o asociere explicită la guvernare cu USR-Plus cu un sprijin condiționat PSD și UDMR, fie chiar cu USR-Plus în afara guvernării, dar va deveni chiar mai vulnerabil ca în prezent. Mai ales că vin vremuri grele, chiar foarte grele în plan economic, element care va conta desigur mult în decizia pe care o vor lua diferitele partide. Departe de a lămuri lucrurile în plan politic aceste alegeri ne le lasă moștenire un peisaj complicat și confuz.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro