Unele aspecte privind modificările Codului Penal în materia infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice
În prezentul articol vom analiza succint noile dispoziții cu caracter penal prevăzute de Legea nr. 172/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri și alte substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive [1]. Avem în vedere infracțiunile contra siguranței pe drumurile publice și regimul sancționator corespunzător acestora. Astfel, ne vom preocupa cu precădere de normele cuprinse în articolul III al actului normativ mai sus menționat.
O primă modificare majoră se regăsește în materia pedepselor complementare aplicabile persoanelor fizice, prevăzute de art. 66 C.p [2].
Pedepsele complementare sunt acele sancțiuni penale care au rolul de a completa pedeapsa principală (închisoare sau amendă penală) deja stabilită și pot fi dispuse doar subsecvent unei pedepse principale, fie atunci când legea prevede obligativitatea aplicării acesteia, fie atunci când instanța constată că o astfel de pedeapsă este necesară [3]. În același context, precizăm că pedepsele complementare pot fi aplicate și în situația în care hotărârea este una de condamnare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 172/2024, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi prevăzută de lit. a) – o) alin. (1) al art. 66 C.p. se putea dispune pentru o perioadă de la 1 la 5 ani. În prezent, în ceea ce privește dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță (dreptul prevăzut la art.66 alin. (1) lit. i)), perioada pentru care se va putea dispune va fi cuprinsă între 1 și 10 ani.
Prin această modificare, observăm reacția legiuitorului penal ca urmare a creșterii numărului infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice dar și a evenimentelor recente cauzate de șoferii care au provocat accidente soldate cu moartea unor persoane pe fondul consumului de alcool sau de substanțe psihoactive.
Următoarele două modificări prevăzute de Legea nr. 172/2024 privesc infracțiunile de Conducere a unui vehicul fără permis de conducere și de Conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art. 335 [4] și 336 [5] C.p.).
Constatăm faptul că a fost înlăturată posibilitatea instanței de a mai aplica pedeapsa cu amenda penală și totodată obligativitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi în cazul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 336 C.p [6], indiferent că fapta este cea prevăzută la alin. (1) sau la alin. (2) al acestui text de lege.
Ultima schimbare pe care dorim să o semnalăm este aceea că, în prezent, nu se va mai putea dispune „amânarea aplicării pedepsei” ca formă de individualizare judiciară a pedepsei atât în cazul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 335 C.p. cât și în cazul săvârșirii infracțiunii de la art. 336 C.p.
Prin această ultimă schimbare, legiuitorul român a dorit desființarea practicii instanțelor, cu precădere a judecătoriilor de a mai lăsa posibilitatea judecătorului de a mai dispune amânarea aplicarea pedepsei în situația în care obiectul cauzei este săvârșirea uneia dintre cele două infracțiuni. În continuare, instanțele vor putea aplica pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, însoțită bineînțeles și de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, în situația în care s-a săvârșit o infracțiune de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive.
În absența altor reglementări, cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, ne întrebăm dacă instanțele mai pot sancționa cele două infracțiuni prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare la renunțarea la aplicarea pedepsei. Sancțiune care, de altfel, este mai puțin severă în comparație cu amânarea aplicării pedepsei.
Având în vedere faptul că amânarea aplicării pedepsei poate fi pronunțată chiar și cu privire la o persoană care a mai suferit anterior o condamnare cu amenda penală sau tot de renunțare respectiv, amânare la aplicarea pedepsei. În ultimele două ipoteze, excludem situațiile în care sunt îndeplinite condițiile anulării renunțării inițiale respectiv anulării sau revocării amânării inițiale.[7] În timp ce renunțarea la aplicarea pedepsei impune condiția ca infractorul să nu mai fi săvârșit anterior o condamnare.
Este adevărat că soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei sunt rar întâlnite în cazul săvârșirii acestor infracțiuni, însă nu inexistente: „În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Z.A., …. , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive”, prev. de art. 336 alin. 2 C.Pen. ( faptă din data de 10.07.2019). În temeiul art. 81 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului Z.A. un avertisment” (Judecătoria Sectorului 2 București, Hotărâre din 27.05.2024 rămasă definitivă prin neapelare)
În concluzie, din cele expuse mai sus, observăm lipsa de coerență a legiuitorului cu privire la această formă de individualizare judiciară a pedepsei în cazul săvârșirii infracțiunilor de la art. 335 și 336 din Codul penal. Însă în lipsa unei reglementări exprese și în baza principiilor generale de drept dar și a adagiului latin „Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, interpretăm situația în sensul în care, în continuare, instanțele vor putea dispune renunțarea la aplicarea pedepsei ca formă de individualizare a pedepsei pentru aceste două infracțiuni. Bineînțeles, în situația în care sunt îndeplinite atât condițiile prevăzute de lege cu privire la persoana infractorului cât și condițiile prevăzute de lege cu privire la pedeapsa ce face obiectul cauzei.
Un articol semnat de Mihail Tofan – Junior Lawyer – mtofan@stoica-asociatii.ro – STOICA & ASOCIAȚII.
[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 31 mai 2024.
[2] „a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României; d) dreptul de a alege;e) drepturile părintești; f) dreptul de a fi tutore sau curator;g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii; h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme;i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță; j) dreptul de a părăsi teritoriul României; k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;l) dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță; m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță; n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea; o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată.”
[3] A se vedea F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Partea Generală, Vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2018, p. 288.
[4] Articolul 335 – Conducerea unui vehicul fără permis de conducere
(1)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.
[5] Articolul 336 – Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
(3) Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
[6] Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
[7] A se vedea F. Streteanu, D. Nițu, op.cit., p. 491.
Articol susținut de STOICA & ASOCIAȚII