Unirea crestinilor – un ideal de realizat

Deopotriva adulat si criticat, ecumenismul este o realitate de care lumea moderna nu poate face abstractie. Exista riscul ca ecumenismul sa se transforme intr-o simpla diplomatie, deosebita de cea laica doar prin mijloace.

Inalt Prea Sfintia Voastra, personal credeti ca va exista vreodata o unire concreta a crestinilor?

— Sigur ca da. Este un ideal pe care trebuie sa il realizam, prin stradanie omeneasca pe de o parte, dar si prin har dumnezeiesc, pe de alta parte. Cred in posibilitatea unei biserici care sa refaca unitatea asa cum a fost la inceput. Cred ca lucrarea oamenilor, conjugata cu lucrarea lui Dumnezeu, in efortul acesta pentru refacerea unitatii va da roade… in timp. Spun „in timp”.

Nu stim in cat timp. Va fi greu de stabilit „ora exacta”, dar putem constata ca ceasul acesta merge, ca aceasta miscare este profunda in toate bisericile, se depun eforturi cum in alte timpuri nu s-au facut, cred ca asistam la o dezvoltare tot mai mare a acestui ideal, refacerea unitatii.

Concret avem pe de o parte dogmele bisericii, care dau identitate oricarei confesiuni, pe de alta parte stim ca ele jaloneaza granitele fiecarei confesiuni, despartind-o pe una de cealalta. Cum se va realiza atunci unirea? Se va renunta la unele dogme stiind totusi ca ele sunt revelate de Dumnezeu?

— Nu se va ajunge la o renuntare la dogme. M-as opri aici la un cuvant pe care l-ati folosit, acela de „identitate” a oricarei biserici. Cred ca este foarte important ca fiecare biserica sa isi defineasca foarte bine propria identitate, pentru ca in dialog cu ceilalti e foarte important acest aspect al unei identitati clar conturate si cunoscute ca atare. Asa trebuie sa fie fiecare biserica ce se prezinta la o masa a dialogului.

Credeti ca miscarea ecumenica, plecata din sanul bisericilor protestante, nu a plecat de la aceasta idee a unei identitati clar asumate? Se poate ajunge atunci la ceea ce IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Ortodox al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului numea „unitate in confuzie”?

— In principiu cred ca fiecare confesiune religioasa isi are, sa-i spunem, propria descriere. M-as referi la documentul Conciliului Vatican II, „Unitatis redintegratio”.

Acolo exista chiar in introducere o observatie de ordin general, si anume ca Iisus a voit o singura biserica, iar acum intalnim multe comuniuni de credinta care spun, fiecare in parte, despre sine, ca reprezinta biserica lui Hristos. Cel putin la acest numitor comun putem privi toate confesiunile, in aceasta autoprezentare, ca fiind biserica lui Hristos.

Aici intra fiecare invatatura de credinta, dogmele, dar la urma, fiecare confesiune se prezinta ca fiind cea voita de Iisus Hristos ca biserica pe pamant. Cu siguranta ca aceasta constiinta pe care o are fiecare confesiune despre sine este determinanta in dialogul cu celalalt, sau cu ceilalti, pentru ca daca se porneste de la o identitate confuza nu se ajunge nicaieri.

Pe cel cu care dialoghezi trebuie sa il cunosti in cea mai mare parte, dar mai inainte de acest lucru trebuie sa te cunosti pe tine insuti asa cum esti, asa cum te exprimi in universul acesta de credinta, care inseamna si celebrare a sacramentelor si celebrarea cuvantului lui Dumnezeu, manifestarea acestei legaturi cu invizibilul, cu Dumnezeu Intreit.

Recent, pe 29 iunie, Congregatia Pentru Doctrina Credintei publica sub semnatura cardinalului William Levada cinci „Raspunsuri la intrebari sau chestiuni privind unele aspecte referitoare la invatatura despre biserica”.

Respectivul document a starnit vii reactii din partea bisericilor ortodoxe si protestante, pentru ca in textul respectiv este prezentata ideea ca biserica lui Hristos „subzista” in biserica catolica.

— Eu cred ca data la care faceti referire este precisa. Intr-adevar, Congregatia a facut niste precizari, dar a facut niste precizari la o invatatura deja enuntata de documentul „Unitatis Redintegratio”, din noiembrie 1964.

Acolo se spune ca principiul de la care porneste Biserica Catolica in aceasta miscare ecumenica este aceasta convingere, ca in Biserica Catolica dainuie, subzista, biserica voita de Hristos. Congregatia pentru credinta nu face altceva decat sa reia acest text din 1964, exprimandu-l inca o data.

Nu stiu de ce a existat acum o agitare a spiritelor si o suparare, pentru ca, asa cum spuneam mai inainte, fiecare biserica se prezinta ca fiind urmasa bisericii voite de Hristos pe acest pamant, si in invatatura de credinta a Bisericii Ortodoxe gasim aceasta afirmatie, ca ea este adevarata biserica a lui Hristos.

O gasim si in celelalte invataturi de credinta ale celorlalte comuniuni de credinta. Asa incat nu e o noutate. Data la care faceti referire intr-adevar indica o serie de precizari facute de Congregatie asupra unei invataturi mult mai vechi.

Poate ca bisericile s-au obisnuit cu un dublu discurs. Exista discursul oficial de la diferite intalniri ecumenice, cu luari de pozitie mai diplomatice, si in care pretentia fiecarei biserici de a fi unica lasata de Hristos este exprimata mai voalat.

— A fost transant sau nu, cert este ca intra in invatatura constanta a Bisericii Catolice aceasta autodefinire. La fel face si Biserica Ortodoxa.

Au existat voci, precum cea a ambasadorului Romaniei la Vatican, care au considerat documentul un pas inainte pe calea ecumenismului. A fost un pas inainte, pentru Biserica Catolica, pe calea sinceritatii?

— Eu consider ca da. Sunt de acord cu ambasadorul de la Roma pe langa Sfantul Scaun. Atunci cand esti clar in exprimarea ta, atunci cand esti clar in modul in care iti prezinti invatatura de credinta, ai convingerea ca faci un pas inainte pe calea unui dialog.

Ar putea fi interpretate aceste acte ale Bisericii Catolice drept luari de pozitie fata de o relativizare a adevarului care survine prin miscarea ecumenica?

— Eu cred ca sunt niste lucruri pe care ar trebui sa le luam in considerare mai mult. Cand vorbim despre miscarea ecumenica ar trebui sa ne gandim si la dialogul teologic care exista intre diferitele biserici din lume. Acesta reprezinta expresia clara a dialogului dintre biserici.

In miscarea ecumenica avem de-a face cu intalniri care nu implica un dialog sistematic, asa cum este dus in cadrul comisiilor mixte de dialog teologic. In afara de acest tip de dialog sunt organizate mari manifestari ale credintei impreuna, asa cum au fost la Basel, la Graz si, iata, acuma la Sibiu.

Putem privi acum la acest fenomen cuprins in miscarea ecumenica, dar in mijlocul acestor manifestari nu avem un dialog sistematic, in care sa se spuna lucrurilor pe nume, in care fiecare biserica sa isi expuna invatatura de credinta, punand-o alaturi de invatatura de credinta a celuilalt, judecandu-le prin prisma traditiei, prin prisma ansamblului bisericilor, fie ele protestante, ortodoxe sau

catolice. De aceea nu as vorbi de o confuzie a adevarurilor de credinta in miscarea ecumenica daca se tine cont de dialogul serios, teologic, care exista intre diferitele biserici. Miscarea ecumenica trebuie privita impreuna cu acest dialog unde lucrurile sunt spuse mult mai transant decat la aceste celebrari ale credintei, cum este cea de la Sibiu.

Acolo e vorba de o celebrare a credintei comune si de fapt ecumenismul a subliniat foarte mult ceea ce avem in comun. Aici, la Sibiu, exprimam in comun aceasta convingere de credinta ca lumina lui Hristos ne poate lumina pe toti si toata viata noastra si toata lumea noastra. E o traire impreuna a credintei, atat cat putem.

Nu ne apropiem de euharistie decat participand eventual la liturghia celuilalt, dar cred din toata inima ca orice act similar manifestarii de la Sibiu este un pas inainte spre acea clipa cand vom bea din acelasi potir, adica vom celebra euharistia impreuna.

Dar daca asa stau lucrurile de ce Biserica Catolica a pastrat in forurile ecumenice internationale doar statutul de observator?

— Nu e o noutate ca Biserica Catolica a avut de la bun inceput acest statut, nu l-a schimbat niciodata, nu a fost membru deplin. Ca au fost situatii cand a fost mai putin activa ca observator e adevarat, dar a ramas in continuare in cadrul miscarii ecumenice.

Credeti ca, din punctul de vedere al comunicarii cu celelalte biserici, dar si cu mass-media, exista un conflict intre pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea, care era un bun diplomat, si cel al Papei Benedict al XVI-lea, care in cateva randuri a avut pareri foarte transante, starnind vii controverse?

— Nu cred ca se poate vorbi de asa ceva, eu cred intr-o continuitate, pentru ca in nici un caz Papa Ioan Paul al II-lea nu a fost neclar. Dimpotriva, a fost un Papa care a transmis mesaje foarte clare, transante de foarte multe ori, iar actualul Papa, Benedict al XVI-lea, a fost un apropiat al lui si vad in pontificatul sau o continuitate mare.

Din pacate, au fost multe momente criticate in mediile de comunicare si prezentate distorsionat, dar este un Papa care in cea mai mare parte continua atmosfera pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea.