Sari direct la conținut

US Open 2024 (m): Jannik Sinner vs Daniil Medvedev – Duel de top pentru semifinale

HotNews.ro
Tenis de camp, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Tenis de camp, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Jannik Sinner – Daniil Medvedev, meci contând pentru sferturile de finală ale turneului de tenis de la New York, este programat, miercuri, 4 septembrie, nu înainte de ora 19:00, la USTA Billie Jean King National Tennis Center, şi va fi transmis în direct de Eurosport 1 şi de platforma de streaming Max.

US Open 2024 se desfăşoară în perioada 26 august – 8 septembrie 2024, pe terenuri cu suprafață dură, în aer liber, şi este dotat cu premii totale în valoarea de 75 de milioane USD (campionii en-titre sunt Novak Djokovic – la masculin şi Coco Gauff – la feminin).

Jannik Sinner (Italia, 1 ATP) a ajuns în această fază a competiţiei după ce a trecut în primul tur de Mackenzie McDonald (SUA, 140 ATP), scor 2-6, 6-2, 6-1, 6-2, în turul al doilea de Alex Michelsen (SUA, 49 ATP), scor 6-4, 6-0, 6-2, în turul al treilea de Christophor O’Connell (Australia, 87 ATP), scor 6-1, 6-4, 6-2, şi în optimile de finală de Tommy Paul (SUA, 14 ATP), scor 7-6, 7-6, 6-1.

Italianul în vârstă de 23 de ani are în palmares 15 titluri ATP, inclusiv unul de Grand Slam, Australian Open în 2024, şi a câştigat până acum, doar din premii, suma de 24.034.144 USD (la US Open 2024 şi-a asigurat deja un premiu în valoare de 530.000 USD).

Daniil Medvedev (Rusia, 5 ATP) s-a calificat în sferturile de finală de la US Open 2024 după ce i-a eliminat pe Dusan Lajovic (Serbia, 66 ATP) în primul tur, scor 6-3, 3-6, 6-3, 6-1, pe Fabian Marozsan (Ungaria, 51 ATP) în turul al doilea, scor 6-3, 6-2, 7-6, pe Flavio Cobolli (Italia, 31 ATP) în turul al treilea, scor 6-3, 6-4, 6-3, şi pe Nuno Borges (Portugalia, 34 ATP) în optimile de finală, scor 6-0, 6-1, 6-3.

Rusul în vârstă de 28 de ani are în palmares 20 titluri ATP, inclusiv unul de Grand Slam, US Open în 2021, şi unul de Tour Finals în 2020, şi a câştigat până acum, doar din premii, suma de 41.951.254 USD – locul 7 all-time (la turneul de la New York şi-a asigurat deja un premiu în valoare de 530.000 USD).

Cei doi sportivi s-au întâlnit până acum de 12 ori, iar Daniil Medvedev îl conduce pe Jannik Sinner cu scorul de 7-5 la meciurile directe (ultimul a avut loc pe 9 iulie 2024, în sferturile de finală de Wimbledon, Daniil Medvedev – Jannik Sinner 6-7, 6-4, 7-6, 2-6, 6-3).

Superbet oferă cota 1,55 pentru pronosticul Total Seturi Peste 3,5: cel puţin patru seturi, indiferent de câştigător, în meciul Jannik Sinner – Daniil Medvedev.

Jannik Sinner vs Daniil Medvedev Total Seturi Peste 3,5
Cotă 1,55

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
INTERVIURILE HotNews.ro