USR îi acuză pe Ciucă și Ciolacu de tentativă de mușamalizare a fraudei electorale
- Maria Ionescu
USR solicită premierului Marcel Ciolacu şi preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, să dea dovadă de responsabilitate şi să accepte renumărarea voturilor în acele secţii de votare unde există diferenţe între buletine şi numărul de voturi în procesele verbale, a declarat luni purtătorul de cuvânt al formaţiunii, deputatul Ionuţ Moşteanu, relatează Agerpres.
„Avem nişte alegeri fraudate. La Sectorul 2 încă nu s-au încheiat alegerile. (…) Noi cerem renumărarea în 36 de secţii în care nu se potrivesc numerele, adică numărul de buletine din secţie este diferit de numărul de buletine numărate la final şi Ciucă şi Ciolacu încearcă să muşamalizeze acest lucru. Este o fraudă de proporţii cum nu a mai fost în România post-revoluţionară la nici un rând de alegeri şi le cer să dea dovadă de responsabilitate, să arate că sunt oameni de stat într o ţară democratică şi să accepte renumărarea în aceste secţii în care sunt clar indicii de fraude. (…) Acum două zile Biroul Electoral de sector a decis renumărarea în două secţii şi nici acum nu s-a întâmplat acest lucru, trag de timp, tergiversează, cred că o să obosim, o să plece colegii mei de acolo, care aşteaptă să se intre în orice moment în secţie, să participe le renumărare, au acest drept”, a declarat Moşteanu la Parlament.
Mai mult, a amintit el, chiar Biroul Electoral de sector a făcut o plângere penală în cazul unei secţii de votare în care la renumărare s-au găsit 19 buletine în plus.
„A fost haos, a fost fraudare pe scară mare cum nu s-a văzut şi din nou le cer celor doi preşedinţi, Ciolacu şi Ciucă, ştiu că controlează o bună parte din statul român şi din instituţii – dar să dea dovadă de responsabilitate şi respect faţă de democraţie şi să accepte acest lucru simplu pe care USR îl cere – renumărarea în secţiile în care sunt diferenţe între numărul de buletine şi numărul de voturi regăsite în procesele verbale. (…) Voturile care au apărut după renumărare în plus au apărut la USR. Nu a fost cazul să aibă PSD sau PNL mai puţine voturi”, a adăugat Moşteanu.
El a mai arătat că şi la Sectorul 1 este aceeaşi situaţie, unde USR a cerut renumărarea în 80 de cazuri, respectiv 80 de cereri de renumărare în 110 secţii în care lipsesc 2.000 de buletine de vot.
„La Sectorul 1, unde îi aud triumfalişti că anunţă că au câştigat alegerile, lipsesc 2.000 de buletine, au dispărut 2.000 de buletine în Bucureşti, nu undeva într-o comună departe, în nişte munţi. În tot Bucureştiul 10.000 de buletine au dispărut din secţii. Şi diferenţele la Sectorul 1 şi la Sectorul 2 sunt la 100, 200, 300 de voturi. (…) În momentul în care nu se potrivesc acele numere, trebuie să accepte renumărarea. Poate domnul Tuţă o să câştige la o distanţă mult mai mare la Sectorul 1, de ce nu are acest curaj să accepte un lucru absolut de bun simţ şi democratic să renumere voturile la Sectorul 1. Mai mult, astăzi jandarmii au luat sacii. Deşi procedura nu s-a încheiat, jandarmii au luat sacii din Biroul Electoral de sector, i-au încărcat şi Dumnezeu ştie unde i-au dus. Nu aveau acest drept, trebuiau să aştepte să se termine toată procedura”, a subliniat Moşteanu.
Deputatul a anunţat că USR va folosi toate căile legale şi va merge mai departe în justiţie pentru a reda dreptatea cetăţenilor a căror opţiune de vot „a fost deturnată de PSD şi PNL”.
Reamintim că zeci de persoane au protestat patru zile la rând, inclusiv duminică, în Piața Victoriei din Capitală, în fața Guvernului, pentru a cere renumărarea voturilor, după ce primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, și primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, au acuzat fraude electorale.
Vineri, reprezentanții Biroului Electoral Municipal au transmis, la solicitarea HotNews.ro, că numărarea voturilor la Sectoarele 1 și 2 s-a încheiat, iar rezultatele vor fi anunțate săptămâna viitoare.
Primarul în funcție din Sectorul 2, Radu Mihaiu, care a cerut renumărarea voturilor, continuă să acuze fraude și vorbește despre „Metoda suveica”. În același, timp, contracandidatul lui Mihaiu de la PSD-PNL, Rareș Hopincă, și-a adjudecat victoria la o diferență de puțin peste 300 de voturi.
Și la Sectorul 1 candidatul PSD-PNL, George Tuță, și-a anunțat victoria, în timp ce actualul edil, Clotilde Armand, acuză fraudarea votului.