Sari direct la conținut

Utile: Cat colesterol avem in farfurie; Cinci greseli zilnice care duc la aparitia gastritei si ulcerului; Boli tratate cu ajutorul curelor de namol; Cinci pasi corecti daca vrei sa slabesti rapid

HotNews.ro
Utile, Foto: Colaj foto
Utile, Foto: Colaj foto

Obiceiuri care duc la depresie. Psihologii britanici au alcatuit o lista a celor mai daunatori factori care pot cauza depresii. Vremea, anticonceptionalele, consumul de gogosi si iluminatul stradal ne pot afecta starea de spirit, spun cercetatorii. Grijile zilnice, cele financiare si problemele in familie se numara printre cei mai cunoscuti factori care pot duce la instalarea depresiei, spune psihologul Rick Norris. Pe langa acestea, exista si alte cauze ale depresiei, cu care ne intalnim zi de zi. Integral in Adevarul.

Cat colesterol avem in farfurie. Colesterolul este unul dintre agentii responsabili ai aterosclerozei care conduce la aparitia bolilor cardiovasculare. Totusi, colesterolul este indispensabil bunei functionari a organismului nostru, care fabrica si stocheaza in jur de 100 de grame de colesterol care se gasesc in cea mai mare parte pe tesuturile nervoase (creier, nervi, celule nervoase). Bila evacueaza o parte din el in intenstin (in medie 1.000 de mg pe zi), in functie de individ. Il regasim apoi in sange, intr-o formula combinata, fiind asociat cu proteine numite „de densitate scazuta (LDL)” numit si „colesterolul rau” si „inalta (HDL)”, scrie EVZ.

Inamici subestimati ai sexualitatii feminine. Unele probleme organice, dar mai ales agresiunile vietii moderne pot afecta aceasta functie complexa la orice varsta. Ca si in cazul problemelor masculine, tulburarile sexuale feminine trebuie sa fie investigate cu ajutorul unei echipe multidisciplinare. Majoritatea disfunctiilor sexuale feminine tin de domeniul psihosexualitatii, sunt de parere specialistii. Pentru o femeie care intra la menopauza, scaderea satisfactiei sexuale poate fi pusa pe seama tulburarilor neuroendocrine obiective care insotesc acest fenomen. Pentru o tanara pe care investigatiile o declara sanatoasa, problema devine mai complicata. „Cuantificarea satisfactiei vietii sexuale tine in proportie de 80% de criterii subiective si, de multe ori, nu patologia este cel mai mare inamic”, este de parere medicul primar endocrinolog Delia Nitescu de la Policlinica Vitan din Capitala, potrivit Adevarul.

Cinci greseli zilnice care duc la aparitia gastritei si ulcerului. Mancati din patru in patru ore, mestecati bine alimentele, evitati cafeaua, alcoolul si aspirina pe stomacul gol si alimentele prea reci sau prea fierbinti pentru a preveni gastritele. Stresul, consumul alimentelor acide (condimente, cafea, alimente acre, cu conservanti si coloranti artificiali), mesele neregulate sau excesele alimentare – acestea sunt principalele cauze ale gastritei, afectiune care atinge doua persoane din trei. Integral in EVZ.

Boli tratate cu ajutorul curelor de namol. Namolul terapeutic atenueaza inflamatiile si creste capacitatea de vindecare a tesuturilor. Pentru a fi eficiente, curele cu namol trebuie urmate minimum zece zile. De asemenea, statiunea balneara unde urmati tratamentul trebuie recomandata de catre medicul specialist. Tratamentul cu namol se mai numeste si peloidoterapie, iar clasificarea namolurilor se face in functie de materiile organice si anorganice prezente in sedimentele folosite pentru cure. Cele mai eficiente namoluri sunt cele „de putrefactie” si „de semiputrefactie”, numite si namoluri sapropelice, care se sedimenteaza pe fundul apelor sarate. „Namolul si argila sunt amestecuri de minerale si de saruri cu sau fara alge si microorganisme macerate, cu sau fara sulf sau iod, recomandate in general pentru efectul lor antiinflamator si, in unele situatii, cicatrizant”, explica profesor doctor Anca Zbranca, medic primar dermatolog la Clinica Roderma din Iasi. Potrivit medicului, efectul acestor namoluri este amplificat prin expunerea la caldura si la razele ultraviolete (plaja), scrie Adevarul.

Expunerea la soare scade riscul de cancer mamar. Ramane cancerul de piele. Studii recente ale cercetatorilor canadieni dau peste cap mitul conform caruia expunerea la soare ar creste riscul de cancer, cel putin nu cancerul mamar. In privinta cancerului de piele raman rezervati. Peste 6.000 de femei au fost supuse unor studii privind durata medie a expunerii la soare, iar concluzia a fost una surprinzatoare: cele care au stat 3 ore pe zi la plaja si-au injumatatit riscul de a face cancer la sani, scrie EVZ.

5 pasi corecti daca vrei sa slabesti rapid. In ultima vreme, parca nimic nu mai functioneaza. Orice ai face, nu reusesti sa slabesti. Urmeaza sfaturile de mai jos, sa obtii silueta pe care ti-o doresti. Esti atenta la ce mananci, faci sport, dar totusi parca nimic nu functioneaza. Cantarul indica acelasi numar de kilograme si se incapataneaza sa ramana asa orice ai face. Dar sigur nu gresesti pe undeva? Specialistii vin cu sfaturi in ajutorul tau, raspunzand la cele mai importante intrebari pe tema regimurilor de slabit. Pentru ca vara asta sa ai silueta pe care ti-o doresti si sa poti purta costumul de baie preferat fara nici cel mai mic complex. Integral in EVZ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro