Utilizarea cardului de sanatate, obligatorie din 1 februarie
Utilizarea cardului national de asigurari sociale de sanatate va fi obligatorie de la 1 februarie 2015, prevede un proiect de hotarare de guvern pus in dezbatere publica de Ministerul Sanatatii.
Data de 1 februarie este, de altfel, cea mentionata in mai multe randuri de autoritati ca fiind cea mai probabila pentru introducerea acestei obligativitati.
„Utilizarea cardului national de asigurari sociale de sanatate de catre asigurati si furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale se face incepand cu 1 februarie 2015”, se arata in proiectul de HG.
Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Vasile Ciurchea, a declarat, pentru Mediafax, ca pana la 1 februarie se face initierea cardurilor, de catre medicii de familie, astfel incat acestea sa devina active.
Acelasi proiect de act normativ prevede ca asiguratul va suporta costurile fabricarii si distribuirii cardului in cazul in care acesta ii este furat ori se deterioreaza sau se pierde. Acelasi lucru este valabil in cazul modificarii datelor personale de identificare.
„Asiguratul suporta contravaloarea cardului national, precum si cheltuielile aferente distributiei acestuia, in situatia solicitarii eliberarii unui duplicat ca urmare a pierderii, furtului sau deteriorarii acestuia, precum si in situatia modificarii datelor personale de identificare”, se precizeaza in proiect.
Eliberarea unui nou card national se face in termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea unei cereri la casa de asigurari de sanatate in a carei evidenta se afla persoana respectiva. Pana la eliberarea noului card, acordarea serviciilor medicale, medicamentelor si dispozitivelor medicale se realizeaza pe baza unei adeverinte eliberate de casele de asigurari de sanatate, mai prevede proiectul.
Distribuirea cardurilor de sanatate a inceput la 19 septembrie, primele ajungand la asiguratii din Capitala.
Presedintele CNAS spunea anul trecut, la 15 decembrie, ca aproximativ 12,5 milioane de carduri au ajuns la asigurati si peste 120.000 dintre ele au fost deja activate.
Cardul national de sanatate este un proiect care are ca principal scop transparentizarea si eficientizarea utilizarii fondurilor din sistemul asigurarilor sociale de sanatate. Acesta va face dovada prezentei asiguratului la furnizorul de servicii medicale.
Potrivit Legii sanatatii nr. 95/2006, cardul national de sanatate trebuia sa fie introdus pana la sfarsitul lui 2007, insa a fost amanat pana in 2014. Un prim proiect-pilot a fost implementat la sfarsitul lui 2012, in judetul Arad. Din iunie 2014, in cadrul unui al doilea proiect-pilot, cardul a fost distribuit pentru 8.000 de pacienti din 79 de centre private, care fac dializa.