Sari direct la conținut

Vaccinarea copiilor dă semne de redresare după regresul fără precedent cauzat de pandemia de COVID-19

HotNews.ro
Copil la vaccinare, Foto: Konstantin Yuganov | Dreamstime.com
Copil la vaccinare, Foto: Konstantin Yuganov | Dreamstime.com

​La nivel mondial, serviciile de vaccinare au reușit să imunizeze, în anul 2022, cu patru milioane mai mulți copii decât în anul precedent, în urma intensificării eforturilor realizate de către țări pentru a opri regresul fără precedent înregistrat la nivelul imunizării din cauza pandemiei de COVID-19.

Potrivit noilor date furnizate de OMS și UNICEF, serviciile de vaccinare dau semne încurajatoare de redresare în unele țări, dar acoperirea vaccinală nu a revenit încă la nivelul de dinaintea pandemiei, mai ales în țările cu venituri mici, copiii fiind astfel extrem de expuși riscului de apariție a epidemiilor.

Potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF, în 2022, 20,5 milioane de copii au ratat cel puțin un vaccin de rutină, comparativ cu 24,4 milioane de copii în 2021. În ciuda progreselor, numărul acestor copii este în continuare mai mare decât cel din 2019 când, înaintea perturbărilor provocate de pandemie, 18,4 milioane de copii nu au beneficiat de vaccinuri. Prin urmare, trebuie continuate eforturile pentru recuperarea vaccinării și pentru redresarea și consolidarea sistemului.

Vaccinul împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive (DTP) este folosit la nivel global ca un indicator al acoperirii vaccinale. Dintre cele 20,5 milioane de copii care nu au beneficiat de una sau mai multe doze de vaccin DTP în 2022, 14,3 milioane nu au primit nicio doză, fiind supranumiți copiii fără nicio doză de vaccin. Cifra arată un progres față de 2021, când s-au raportat 18,1 milioane de copii fără nicio doză de vaccin, dar este în continuare mai mare decât cifra înregistrată în 2019, respectiv 12,9 milioane de copii.

„Aceste date sunt încurajatoare și reprezintă o încununare a tuturor eforturilor depuse pentru redresarea serviciilor de vaccinare atât de vitale, după doi ani în care acoperirea vaccinală a înregistrat un declin susținut”, a afirmat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general al OMS. „Însă cifrele medii globale și regionale nu spun întreaga poveste și maschează inegalități grave și persistente. Când țările și regiunile rămân în urmă, cei care plătesc sunt copiii”.

În primă fază, procesul de redresare a imunizării nu a avut o evoluție uniformă la nivel mondial, progresele concentrându-se în câteva țări. Progresele înregistrate în țările care dețin resurse și care au un număr mare de copii, cum ar fi India și Indonezia, ascund redresarea mai lentă sau chiar scăderile continue din majoritatea țărilor cu venituri mici, în special în ceea ce privește vaccinarea împotriva rujeolei.

73 de țări care au înregistrat o scădere substanțială a acoperirii vaccinale în timpul pandemiei

Dintre cele 73 de țări care au înregistrat o scădere substanțială a acoperirii vaccinale în timpul pandemiei, 15 au revenit la nivelul de dinaintea pandemiei, 24 sunt în curs de redresare și, cel mai îngrijorător, în 34 de țări, nivelul a stagnat sau a continuat să scadă. Aceste tendințe îngrijorătoare reflectă tiparele observate la nivelul altor indicatori din domeniul sănătății. Țările trebuie să accelereze procesul de recuperare, de redresare și de consolidare pentru a asigura fiecărui copil vaccinurile de care are nevoie și – având în vedere că vaccinarea de rutină reprezintă un pilon fundamental al asistenței medicale primare – să profite de această ocazie pentru a realiza progrese și în alte sectoare din domeniul sănătății.

Vaccinarea împotriva rujeolei – care este unul dintre cei mai infecțioși patogeni – nu a cunoscut o redresare comparabilă cu cea înregistrată în cazul altor vaccinuri, ceea ce înseamnă că 35,2 milioane de copii sunt expuși riscului de infectare cu rujeolă. Acoperirea cu prima doză de vaccin împotriva rujeolei a crescut până la 83% în 2022, de la 81% în 2021, dar rămâne în continuare sub procentul de 86% atins în 2019. Prin urmare, anul trecut, 21,9 milioane de copii nu au beneficiat de vaccinurile de rutină împotriva rujeolei în primul an de viață – cu 2,7 milioane mai mult decât în 2019 – în timp ce alte 13,3 milioane nu au primit a doua doză, copiii din comunitățile cu o acoperire vaccinală slabă fiind astfel expuși riscului apariției epidemiilor.

„În spatele acestei tendințe pozitive, se ascunde un avertisment grav”, a afirmat Catherine Russell, directorul executiv al UNICEF. „Dacă nu se remediază acoperirea deficitară a vaccinării de rutină în mai multe țări, copiii de pretutindeni vor continua să fie expuși riscului de a contracta și de a muri din cauza unor boli pe care le putem preveni. Virusurile precum rujeola nu cunosc granițe. Trebuie intensificate urgent eforturile de a imuniza copiii care nu au fost vaccinați, stabilizând și îmbunătățind totodată serviciile de vaccinare pentru a depăși nivelul de dinaintea pandemiei”.

Datele arată că țările care au avut o acoperire vaccinală constantă și susținută în anii de dinaintea pandemiei au avut mai mult succes în restabilizarea serviciilor de vaccinare. De exemplu, Asia de Sud, care a raportat o creștere graduală și continuă a acoperirii vaccinale în deceniul de dinaintea pandemiei, a înregistrat o redresare mai rapidă și mai robustă decât regiunile care s-au confruntat cu o scădere pe termen lung, cum ar fi America Latină și Caraibe. Regiunea africană, care a rămas în urmă în ceea ce privește redresarea, se confruntă cu o altă provocare. Având o populație de copii în creștere, statele trebuie să își extindă în fiecare an serviciile care administrează vaccinarea de rutină pentru a menține acoperirea vaccinală.

În regiunea Europa și Asia Centrală, ratele estimate de imunizare au început, de asemenea, să își revină după perioada pandemică, dar nu au atins încă pe deplin procentele înregistrate în 2019. Pentru România, estimările pentru doza DTP 1 sunt de 89% acoperire în 2022 (21.000 de copii neimunizați), în scădere de la 97% în 2021 și 96% în 2019. Administrarea dozei RCV1, împotriva rubeolei, a înregistrat, de asemenea, o acoperire în scădere, de 83% în 2022, cu 7% față de 90% în 2019, ceea ce înseamnă că 32.000 de copii neprotejați în 2022. Vaccinarea împotriva hepatitei B – doza administrată în termen de 24 de ore de la naștere – se estimează că a scăzut de la 99% în 2019 la 97% anul trecut. Administrarea vaccinului BCG a înregistrat o creștere de 1% din 2019 la 97% în 2022.

În cele 57 de țări cu venituri mai mici sprijinite de Gavi, Alianța pentru vaccinuri, gradul de acoperire al vaccinului DTP3 a crescut până la 81% în 2022 – o creștere considerabilă de la 78% în 2021, numărul copiilor care nu au beneficiat de nicio doză din vaccinurile de bază scăzând, de asemenea, cu două milioane în aceste țări. Cu toate acestea, la nivelul țărilor în care Gavi implementează programe, gradul de acoperire al vaccinului DTP3 a crescut în țările cu venituri medii inferioare, acoperirea vaccinală necrescând în țările cu venituri mici, fiind astfel necesare eforturi pentru redresarea celor mai vulnerabile sisteme de sănătate.

„După perturbările masive cauzate de pandemie, este extrem de îmbucurător să vedem o astfel de redresare a vaccinării de rutină în țările sprijinite de Gavi, în special în ceea ce privește reducerea numărului de copii fără nicio doză de vaccin”, a afirmat dr. Seth Berkley, directorul executiv al Gavi, Alianța pentru vaccinuri. „Însă, din acest studiu important reiese, de asemenea, faptul că trebuie să găsim o modalitate prin care să ajutăm fiecare țară să își protejeze populația, altfel riscăm să ne confruntăm cu două direcții diferite, țările mai mari și cele cu venituri medii inferioare luând un avans față de celelalte”.

Gradul de acoperire al vaccinului împotriva HPV a depășit nivelul de dinaintea pandemiei

Pentru prima dată, gradul de acoperire al vaccinului împotriva HPV a depășit nivelul de dinaintea pandemiei. Programele de vaccinare împotriva HPV demarate înaintea pandemiei au imunizat în 2022 același număr de fete ca în 2019. Cu toate acestea, în 2019, acoperirea vaccinală a fost cu mult sub ținta de 90%, lucru valabil și în 2022, rata medie a acoperirii programelor HPV ajungând la 67% în țările cu venituri mari și la 55% în țările cu venituri mici și medii. Recenta revitalizare a programelor HPV, sub coordonarea Alianței Gavi, urmărește consolidarea furnizării programelor existente și facilitarea demarării altor programe.

Mulți actori depun eforturi pentru accelerarea procesului de redresare în toate regiunile și prin toate platformele de vaccinare. La începutul anului 2023, OMS și UNICEF, alături de Gavi, Fundația Bill și Melinda Gates și alți parteneri din cadrul Agendei de vaccinare 2030, au lansat ‘Big Catch-Up’, o campanie globală de comunicare și advocacy, care îndeamnă guvernele să imunizeze copiii care nu au fost vaccinați în timpul pandemiei, să readucă serviciile de vaccinare la nivelul de dinaintea pandemiei și să asigure consolidarea acestora prin:

  • intensificarea angajamentului lor privind creșterea finanțării acordate programelor de vaccinare și colaborarea cu factorii de interes pentru a debloca resursele disponibile, inclusiv fondurile COVID-19, pentru a restabili cât mai rapid serviciile perturbate și suprasolicitate și pentru a asigura recuperarea vaccinării.
  • elaborarea de noi politici care să permită personalului care administrează vaccinurile să ajungă la copiii care s-au născut chiar înaintea sau în timpul pandemiei și care au depășit vârsta la care ar fi trebuit să primească vaccinurile de rutină.
  • consolidarea serviciilor de vaccinare și de asistență medicală primară – inclusiv a sistemelor de asistență medicală comunitară – și abordarea problemelor sistemice din domeniul imunizării pentru a pune capăt stagnării pe termen lung a vaccinării și pentru a imuniza copiii cei mai marginalizați.
  • câștigarea și menținerea încrederii și a acceptării vaccinurilor prin implicarea comunităților și a personalului medical.

Datele indică numărul de copii din grupa de vârstă vizată de vaccinarea de rutină care au fost vaccinați în 2022. Acestea nu sunt structurate în așa fel încât să surprindă recuperarea vaccinării în cazul celor care nu au fost vaccinați în timpul pandemiei, deoarece mulți dintre acești copii au depășit vârsta necesară și nu se mai află în evidența serviciilor locale de vaccinare. Cu toate acestea, este posibil ca unele recuperări să fi fost înregistrate ca servicii „de rutină” și să fie incluse la nivelul datelor.

OMS și UNICEF colaborează cu Gavi, Alianța pentru vaccinuri, și cu alți parteneri pentru implementarea la nivel mondial a Agendei de vaccinare 2030 (IA2030), o strategie care se adresează tuturor țărilor și partenerilor globali relevanți în vederea atingerii obiectivelor stabilite privind prevenirea bolilor prin imunizare și furnizarea de vaccinuri întregii populații, pretutindeni și indiferent de vârstă.

În baza datelor raportate de către țări, estimările OMS și UNICEF privind acoperirea vaccinală la nivel național (WUENIC, după acronimul în limba engleză) reprezintă cel mai amplu și mai cuprinzător set de date din lume, ilustrând tendințele privind imunizarea cu vaccinurile administrate împotriva a 13 boli prin intermediul sistemelor de sănătate – de obicei, în clinici, în centre comunitare, prin serviciile stradale sau prin intermediul vizitelor realizate de cadrele medicale. Pentru anul 2022, au fost disponibile date din 183 de țări.

Foto: Dreamstime.com.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro