Vânătorul de albine sălbatice, Mihai Grama din satul Căcuciu, comuna Beica de Jos este Tezaur Viu
Mihai Grama din Căcuciu de Mureș știe a bărcui, a dibui scorburi de albine în pădure. Bărcuiește și iarna, dacă vrea, fiindcă are dichisurile lui. Grama mai mult are grijă de scorbura albinelor, nu mai umblă ca ursul după miere. Unul ca Grama din Căcuciu nu mai găsești în România. Toți au stup acasă, în fundul grădinii. Grama are îndeletnicirea știută de la bunicul lui și, cum așa om e rar, a fost declarat Tezaur Viu.
Căcuciu din Mureș se zice în maghiară Görgénykakucs. Are peste o sută de oameni, printre care și pe unul Grama.
Faci vreo treisferturi de oră din Târgu Mureș, dar s-o iei spre Sângeorgiu și spre Iernuțeni. Ca să găsești locul lui Grama pe pământ. Nu, nu încurca Căcuciu de Mureș cu cel din Bihor. Bihorenii sunt mai bătăuși și le sare țandăra din orice.
Căcuciu lui Mihai Grama aude albina sălbatică cum bâzâie.
Căcuciu e aproape de păduri. Nu, nu mai sunt pădurile de altădată nici aici. Dar tot sunt niște dealuri chele cu pădure-n creștet. Păi, de ce zic asta? Pentru că înainte vreme oamenii tăiau cu totul arborele plin de miere și și-l luau acasă. Mihai Grama nu se mai pune cu toporul pe stejar. Și nici nu mai are trebuință de miere. El face ecologie, cum se cheamă ea la boierii urbani. Are dichisul lui în a se face invizibil în fața albinelor. Invizibil nu poate fi, e o vorbă, dar să se strecoare în scorbură de miere și să aibă grijă de ea.
„Bărcaşii sau bărcacii, cum se mai numeau vânătorii de albine, luau un corn de vacă tăiat,
îl amplasau la marginea pădurii şi puneau sirop în el, apoi prindeau o albină de pe o floare şi o puneau lângă acel sirop. Descoperind momeala, albina transporta siropul la stup, făcând numeroase zboruri şi aducându-şi şi alte surate, timp în care bărcaşii le urmăreau şi descopereau astfel unde este amplasat stupul.
Albinele au scorburi adânci, puse ceva mai sus de înălțimea unui urs. Să fie loc însorit. Albina cât o fi de sălbatică vrea stejarul gros. Dacă e gros e și vechi și pitește bine în adâncimea lui stupul, fagurele, mierea.
Zice Grama: „Tot ce iau din pădure îmi place să reproduc, să protejez şi să perpetuez albina noastră carpatină, care este foarte rezistentă la boli. Când mergeam cu bunicul, tăiam un prepeleac – ca un par de căpiţă căruia îi lăsam crengile mai lungi -, îl rezemam de pom şi îl aveam ca o scară. Aşa urcam la stup, în natură trebuie să improvizezi. Probam cu un băţ câţi faguri sunt, iar după sunet ştiam întotdeauna. Faţă de ce făcea bunicul, eu am învăţat şi partea ştiinţifică şi tehnică, aşa că eu doar le deparazitez şi ştiu că la primăvară de aici voi avea un roi.”
Titlul de „Tezaur uman viu” este viager, personal şi netransmisibil şi se acordă de către Comisia naţională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. Mai multe delicii ale bărcănitului pe Agerpres .
Cele mai bune vești din lume:
Ateneul Român este “Marcă a Patrimoniului European”. Și Filarmonica va fi pe măsura lui
De ce s-au certat și bătut oamenii pentru pisica Joro din bibliotecă? De ce? De ce?
Corupție la Calea Ferată, da! Dar și o cercetare a vremurilor când ceasurile din fiecare gară erau sincronizate după ceasul șefului de tren
La mulți ani, barză! Să ne trăiești, rândunico! Astăzi este ziua mondială a păsărilor migratoare
INTERVIURILE HotNews.ro