Viata urbana in al doilea mandat Basescu (de Doru Buscu)

Surplusul de energie al presedintelui are o cauza organica: Basescu vede dublu. Ca sa-i fie pe plac, spin doctor-ii s-au obisnuit sa-i prescrie inmultirea cu doi a trofeului politic. E simplu. Mandatul se repeta prin diviziune celulara si are efectul binefacator al amneziei. Ne gindim, impreuna cu pacientul, la al doilea mandat de presedinte, dar TRAIM IN AL DOILEA MANDAT AL PRIMARULUI BASESCU. Bine ati revenit in infernul Bucurestiului!

„Dati-mi un consiliu general!“ Il recunoasteti? E Basescu 2004. Suna bine, poate cel mai bine de la „suna ca dracu“ incoace. Invingatorul surpriza, inventatorul discursului spectacol, fat-frumosul chel si vorbaret, calare pe un vapor alb, venit sa ia in casatorie o intreaga depresie nationala. Ideea frazei radicale a prins.

Inainte sa ceara si sa primeasca un consiliu general, Traian Basescu a cerut si a primit primari de sector. Iar cu patru ani inainte de asta, la inceputul primului mandat, a anuntat electoratul ca are nevoie nu de patru, ci de opt ani de primarie: Capitala va arata ca in vis abia dupa doua mandate. Pina la implinirea sorocului, iata-ne obligati sa ne multumim cu cosmarul.

Fata de Bucurestiul lui Lis, Ciorbea si Halaicu, Bucurestiul lui Basescu are cinci mii de ciini mai putin si doua sute de mii de masini mai mult. Traficul sarbatoreste zi de zi, prin imobilitate si claxoane, inmormintarea ideii de carosabil. Norul de otravuri care invaluie stagnarea automobilelor urca metropola pe podiumul oraselor letale.

Dupa ce a inspirat monoxidul de carbon in doza terminala, milionul zilnic de soferi poate da, in sfirsit, intr-una din gropile centrale. Criza de nervi se numeste bitum si se pronunta cu „€“ mut, fara accent pe licitatie. Asfaltul tuturor posibilitatilor a ridicat a doua generatie de cocosi imbogatiti.

Dupa sapte ani de mandat, Bucurestiul lui Basescu continua sa nu aiba trotuare, desi are un primar de umplutura, specialist in borduri. Nu are promenade, piete cu adevarat publice, o strada cu magazine, una cu restaurante. N-are indicatoare, semafoare inteligente si afisaj public. Nu are un ghid si un traseu turistic, asa incit un strain are de ales doar intre taxi si hotel.

Parcurile isi recalculeaza clorofila la fiecare asalt cu schele si buldozere. Monumentele zac la pat, doborite de ridicol, iar statuile par scoase dintr-o istorie cu Alzheimer. Eroii de bronz ai natiunii ne propun, de sub pelerinele de gainat, o cronica nationala subnutrita, cu chiuluri notabile de la marile rascruci.

Ca sa-si faca grupul Cocos planul la incasarile de suprafata, cele 21 de parcari subterane stau in continuare blocate pe hirtie milimetrica. Ciinii salbaticiti ai orasului s-au intors din deportarile primului mandat Basescu si asteapta reaparitia chioscurilor. Atacurile lor au readus la normal ritmul sectiei de boli infectioase a spitalului Colentina.

Incalzirea globala a urbei, fara a pune la socoteala fenomenul El Niño, s-a scumpit o data cu noile tarife RADET. Incoltita de arhitectura noului kitsch imobiliar si buzunarita de camarila de sector, metropola face cearcane, respira aerul greu al abandonului si hraneste ginduri decisive.

Nu m-as fi apucat asa, din senin, sa remarc jalea Bucurestiului, daca privirea nu mi-ar fi cazut pe o linie de tramvai. O linie de tramvai lucrata artistic, minunat impreunata cu asfaltul, adusa din montaj la nivel cu soseaua, incadrata intr-un mozaic perfect si indestructibil, linie de tramvai in care, cu toata sirguinta frinelor si a demarajului, e imposibil sa-ti tai cauciucul.

E atit de simplu, mi-am spus, privind acea linie de tramvai din Ljubljana, infernul e asa usor de transformat in rai. Am revazut apoi acelasi mozaic la Praga, la Zagreb, la Budapesta. Peste tot, numai la noi, nu. La noi, metafora mintii nu tine de ascutimea liniei de tramvai, ci de ingustimea strazii.

„Imi plac si ii ascult cu placere pe regretatul Liviu Vasilica si pe Floarea Calota.“ Am luat un citat la intimplare din Adriean, primarul Bucurestiului european. Cind spune asta, are sprincenele arcuite à la maestrul Laceanu si glasul lui Dolanescu senior. El nu a descoperit inca sina de tramvai din Budapesta fiindca pur si simplu e de negasit in magazinele de lux.

N-o va descoperi niciodata si, mai grav, nu-si va propune niciodata s-o caute. Acest arendas pitic, incheiat festiv la toti nasturii, a fost votat de bucuresteni la semnul lui Basescu. Editat si garantat de patronul sau absolut, Adriean Videanu vine, cu bagajul de morala si idei, direct de pe banca de rezerve a egoului prezidential.

El are doar continutul care i se da si e unul dintre numele multiple pe care le poarta Seful atunci cind nu-i de fata. E motivul pentru care, in memoria esentiala a Capitalei, nu exista primul mandat Videanu, ci numai si numai al doilea mandat Basescu. Sa-l traim bine!