VIDEO Autostrada „Unirii” A8: Tronsonul care ajunge la Iași va fi realizat de un constructor român / Când va fi gata și ce bucată va fi tratată cu prioritate
O asociere de constructori condusă de o firmă din România va executa tronsonul 2 al Autostrăzii A8 Târgu Neamț (Moțca)-Iași-Ungheni, proiect strategic finanțat prin Programul SAFE. Din cei aproape 30 de km ai autostrăzii, o porțiune de aproape 4 km va fi realizată cu prioritate.
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a desemnat, marți, asocierea de firme din România și Bulgaria, Danlin XXL (Lider), Groma Hold LTD., Intertranscom Impex S.R.L., Evropiski Patishta, câștigătoare a contractului pentru construirea tronsonului 2 Târgu Frumos-Lețcani (28,6 km).
Oferta câștigătoare a avut o valoare de 4,57 miliarde lei (circa 900 de milioane de euro), iar contractul de proiectare și execuție poate fi semnat dacă în termen de 10 zile nu se depun contestații.
Bucata care va funcționa ca centură pentru Podu Iloaiei, realizată cu prioritate
,,Atribuirea acestui contract pentru tronsonul de autostradă care asigură legătura vestică a Iașiului la A8 reprezintă încă un pas concret prin care ne apropiem de obiectivul includerii tuturor tronsoanelor Autostrăzii Moțca-Iași-Ungheni în Programul SAFE, instrument financiar care permite accelerarea proiectelor prioritare, cu orizontul clar de finalizare etapizată, până în 2030. Pe lângă conectivitatea din zona metropolitană, pentru acest tronson de autostradă am prevăzut prioritizarea unui segment cu o lungime de 4 kilometri care va funcționa ca o centură la Podu Iloaiei, localitate care se confruntă cu blocaje în trafic”, a declarat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.
Proiectul prezintă o complexitate tehnică ridicată, transmite CNIR, pe traseu urmând să fie construite următoarele structuri:
- 33 de poduri și pasaje (lungimea totală a pasajelor este de 7,8 km)
- 2 tunele
Totodată, proiectul include și 13 kilometri de drumuri de legătură:
- Drum de Legătură cu 2 benzi cu DN 28 D în lungime de 5,23 km.
- Drum de Legătură cu 4 benzi cu DN 28 în lungime de 7,6 km.

Tronsonul adiacent, care ocolește Iașiul, va fi cea mai scumpă autostradă din România
În urmă cu o săptămână, și pentru Tronsonul 3, care va ocoli Iașiul pe la Nord, contractul pentru proiectarea și execuția celor 17,7 kilometri, a fost atribuit constructorului spaniol FCC Construcction, pentru 3,93 miliarde lei, fără TVA, adică aproximativ 770 de milioane de euro.
Împărțit la numărul de kilometri al tronsonului, iese un cost mediu de 43,5 milioane de euro pe kilometru – cel mai mare cost per kilometru de autostradă plătit până acum pe o autostradă din România.
Tronsonul, deși are doar 17,7 km lungime, va avea de-a lungul său nu mai puțin de 6 tuneluri și 18 poduri, precum și două noduri rutiere. Din lungimea totală, mai bine de jumătate reprezintă tuneluri și viaducte.
Stadiul tuturor tronsoanelor de pe Autostrada „Unirii” A8
Autostrada A8 este planificată să aibă în total circa 300 de kilometri și a fost împărțită în 13 tronsoane, în diferite stadii de implementare și gestionate de două companii diferite ale statului.
- Autostrada A8 este planificată să aibă în total circa 300 de kilometri și a fost împărțită în 13 tronsoane, în diferite stadii de implementare și gestionate de două companii diferite ale statului.
- Tg.Mureș – Miercurea Nirajului (1A) – 22 km, în execuție – Contractat cu Nurol, 2,4 mld lei (gestionat de CNAIR)
- Miercurea Nirajului – Sărățeni (1B) – 23,4 km, în proiectare – Contractat cu Ozaltin, 2,98 mld lei (gestionat de CNAIR)
- Sărățeni – Joseni (1C) – 32,4 km, proiectare începută în martie 2026 – Contractat cu UMB, 4,94 mld lei (gestionat de CNIR)
- Joseni – Ditrău (1D) – 14,4 km, în proiectare – Contractat cu Danlin XXL (Lider) – Groma Hold-Intertranscom Impex, 0,82 mld lei (gestionat de CNIR)
- Ditrău – Grințieș (2A) – 38 km, în proiectare – Contractat cu UMB, 6,14 mld lei (gestionat de CNIR)
- Grințieș – Pipirig (2B) – 31,5 km, proiectare începută în martie 2026 – Contractat cu UMB, 5,97 mld lei (gestionat de CNIR)
- Pipirig – Leghin (2C) – 19,3 km, în proiectare – Contractat cu UMB, 2,69 mld lei (gestionat de CNAIR)
- Leghin – Tg. Neamț (Moțca/DN2) – 29,91 km, în execuție – Contractat cu UMB, 1,56 mld lei (gestionat de CNAIR)
- .Moțca – Tg. Frumos (Tronson 1) – 27 km – Atribuit către Danlin XXL (Lider) – Groma Hold-Intertranscom Impex, dar Curtea de Apel București a admis contestația UMB. Ofertele vor fi reevaluate – 4,76 mld lei (gestionat de CNIR)
- Tg Frumos – Lețcani (Tronson 2) – 28,6 km – Atribuit către o asociere condusă de Danlin XXL pentru 4,57 miliarde de lei (gestionat de CNIR)
- .Lețcani – Iași Nord (DN24) (Tronson 3) – 17,7 km – Atribuit pentru 3,93 miliarde de lei către FCC Construcction (gestionat de CNIR)
- Iași Nord (DN24) – Golăiești – Ungheni/Pod peste Prut (Tronson 4) – 15,5 km, licitație lansată cu o valoare estimată de 4,7 mld lei (gestionat de CNIR)