VIDEO Corespondenta de la Cannes: "Dupa dealuri", de Cristian Mungiu – pe cat de puternic pe atat de subtil

Sala Debussy a fost plina la prima proiectie de presa a filmului lui Cristian Mungiu si, desi cateva voci au huiduit la sfarsit, majoritatea jurnalistilor a aplaudat. Mai important e ca in timpul proiectiei s-a stat intr-o tacere mormantala. Langa mine, o rusoaica a tinut jumatate din film mana la gura. „Dupa dealuri” e cel mai compact film vazut pana acum in Competitia Oficiala si primul cu sanse la premiul cel mare.

Cristian Mungiu, care a filmat sub radar iarna trecuta (stiind sa intoarca in favoarea sa necazul ninsorilor abundente, caci actiunea filmului se petrece spre Paste), s-a gandit la toate, inclusiv la faptul ca jurnalistii nu trebuiau sa stie dinaintea proiectiei ce e cu filmul sau.

Nu transpirase nimic in afara unui scurt sinopsis oficial si a unui teaser de 20 de secunde lansat pe youtube acum patru zile din care – deoarece in cadru indepartat niste maici carau ceva pe umeri, prin zapada si in zgomot de clopote -, nu se intelegea mare lucru. Sala a fost plina la prima proiectie, desfasurata de la ora 20, ora Romaniei. Caietele de presa au ajuns in mana jurnalistilor de-abia dupa film, cand acestia au iesit mai degraba muti din Sala Debussy – de aceea, probabil, aplauzele nu extrem de entuziaste si nici indelungate.

„Dupa coline” nu e genul de film care sa te faca sa exulti de buna dispozitie, ca dupa „The Artist”. Cele doua ore si jumatate nu trec greu, dar sunt suficiente pentru a construi gradat un fel de „Moartea domnului Lazarescu” la feminin, cu un final care se apropie de „Politist, adjectiv” sau de „Aurora” , dar care se integreaza perfect in universul tematic deschis de „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”.

Sunt multe legaturile cu deja clasicul „432”. Din nou, povestea sta pe prietenia dintre doua fete (interpretate de excelentele debutante in lungmetraj Cosmina Stratan si Cristina Flutur), dar relatia lor e mai complexa, iar centrul de greutate se deplaseaza subtil de la una la alta.

Cine e personajul principal?, te poti intreba inca din primul cadru al filmului cand urmaresti din spate o tanara mergand printre doua trenuri, singura impotriva unei multimi de oameni care vin din sens opus.

Trimiterile la „432” nu sunt intamplatoare. Daca romanele non-fictionale ale Tatianei Niculescu Bran, care au inspirat scenariul lui Cristian Mungiu, prezentau faptele petrecute la Tanacu cu maxima obiectivitate, „Dupa dealuri” e mai transant. Dar nu enunta vreo acuzatie. Totul e in ochii Cosminei Stratan, cea care o joaca pe Voichita, si pe care Alina, prietena ei din orfelinat, o viziteaza la manastire, de-abia intoarsa de la munca din Germania.

Cosmina Stratan si Cristina Flutur in Dupa dealuri

Foto: Mobra Films

Dupa dealuri inseamna poate o alta lume decat cea descrisa de film – una unde se vand terenuri, unde se dau pasapoarte, unde sunt spitale cu medici mai mult sau mai putin priceputi, mai mult sau mai putin devotati. In lumea in care traiesc personajele si pe care Mungiu o construieste cu multa grija regulile sunt altele.

Titlul pare plat pana vezi filmul. De fapt, el te duce cu gandul la bancul cu blondele aflate de-o parte si de alta a unui rau. „Nu te supara, cum pot ajunge pe partea cealalta?” „Dar esti deja pe partea cealalta.” Nu stii care e partea cealalta, de care parte a dealului te situezi pentru ca adevarul nu e unic, iar filmul te face sa vezi asta cu multa inteligenta (spre deosebire, de pilda, de filmul lui Jacques Audiard, prezentat ieri.).

La care parte cealalta se refera filmul? La lumea noastra profana? La lumea celor care aleg sa isi petreaca viata la manastire? La lumea celor crescuti in orfelinate? La lumea celor care sunt singuri, parasiti, speriati, dati la o parte? La lumea celor care nu se simt acasa nicaieri? La lumea celor indiferenti sau la lumea celor care sufera din pricina indiferentei celorlalti?

Acest text nu e o cronica de film. Sunt cateva idei pe care le scriu repede, imediat dupa proiectie. Dar filmul are nevoie sa se aseze. E pe cat de puternic pe atat de discret, de rafinat in modul in care foloseste realitatea. Vezi asta si din cadrele unde apar mai multe personaje si care reiau stilistica „Cinei cele de Taina” din „432”.

Nu faptul ca sunt picturale e impresionant, ci felul in care aparatul de filmat condus de Oleg Mutu isi alege intotdeauna o singura persoana pe care s-o puna in evidenta intr-un grup. Aceasta nu e niciodata cel care vorbeste, ci e mereu cel care asculta, cel care priveste – si Mungiu si-a invatat actorii sa priveasca fara sa-si plece ochii.

Pe rand, fiecare personaj devine interesant pentru aparatul de filmat in tacere – asa cum si filmul trebuie interpretat. Adica in liniste, nepatimas. Cred ca filmul e, din multe puncte de vedere, mai bun decat „432”, poate si pentru ca e mai subtil. Dar e la fel de greu de sensuri pentru ca abordeaza printre altele si tema dificila a credintei. Iar Mungiu probabil stie ce spune cand declara in interviul din caietul de presa ca se asteapta ca filmul sa fie perceput in mod diferit acasa si in strainatate.

„‘Dupa dealuri’ e pentru mine, inainte de toate, un film despre iubire si despre liberul arbitru, mai ales despre felul in care iubirea poate apropia conceptele de Bine si de Rau. Majoritatea celor mai mari greseli din aceasta lume au fost comise in numele credintei si cu convingerea absoluta ca serveau o cauza buna”, declara regizorul intr-un „statement”.

Si tot el continua: „Lucrand la film, am citit cu atentie lista pacatelor inventariate de Biserica Ortodoxa. Sunt multe (464!) si, cand le citesti, nu ai a-ti pune intrebari. Totusi, exista un pacat care nu e pe lista si care e de departe subiectul despre care doream sa vorbesc cel mai mult in film – pacatul indiferentei.”

O premiera cu multi invitati

In mod inexplicabil, premiera filmului „Dupa dealuri” nu are loc in 19 mai seara, asa cum se cade pentru un regizor care are un Palme d’Or acasa, ci dupa-amiaza, pe zi.

Cu cine a venit Cristian Mungiu la Cannes? Iata lista completa: actorii Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Dana Tapalaga, Valeriu Andriuta, Catalina Harabagiu, Gina Tandura si Victoria Agache, monteurul Mircea Olteanu, inginerul de sunet Cristinel Sirli, coproducatorul Bobby Paunescu, producatorul delegat Tudor Reu si directorul de film Adrian Moroca.

Alaturi de ei, vor urca treptele Palatului Festivalului coproducatorii Pascal Caucheteux si Gregoire Sorlat (Why Not Productions), Vincent Maraval (Wild Bunch), precum si fratii Jean-Pierre si Luc Dardenne (Les Films du Fleuve). La conferinta de presa care are loc maine de la ora 13.30 (ora Romaniei) vor fi prezenti regizorul si producatorul Cristian Mungiu, actorii Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Valeriu Andriuta si Dana Tapalaga.

In materialul video pe cale sa fie atasat si pe care l-am inregistrat in cursul zilei de 18 mai, vorbesc despre „Reality” de Matteo Garrone (prezentat in Competitia Oficiala), „Madagascar 3: Europe’s Most Wanted” de Eric Darnell, Tom McGrath si Conrad Vernon (prezentat in Selectia Oficiala in afara competitiei) si „Le film anniversaire: Une journee particuliere” de Gilles Jacob (Selectia Oficiala)

.