VIDEO Cronica de film: "Closer to the Moon" – Entertainment de autor?

Mai bine ca Nae Caranfil n-a putut face „Closer to the Moon” acum opt ani. Limba engleza si actorii straini reverbereaza si pun in abis conventia fictiunii, facand din versiunea fictionalizata asupra atacului asupra Bancii Nationale a Romaniei copia rasturnata a reconstituirii filmate de Virgil Calotescu in 1960 cu adevaratii actori ai episodului. Cele doua filme ar trebui vazute la pachet.

N-am mai urmarit un generic de final cu mai multa incordare. Chiar daca stiam reconstituirea realizata in scop „educativ” de comunisti in 1960, revederea catorva secvente dupa un inot in plina fictiune timp de aproape doua ore a rotunjit perfect filmul. Nae Caranfil marturisise in interviul acordat HotNews.ro ca nu a dorit ca personajele sale sa semene cu persoanele reale.

Si totusi. Ca intr-o comedie americana al carei generic de final ne arata momente haioase de la filmari, la „Closer to the Moon” ii vezi pe adevaratii actori reluand prescurtat toate momentele principale ale povestii pe care tocmai ai vazut-o: hold up-ul, fuga, arestarea, procesul… Figurile lor apar pe rand langa numele interpretilor reali, facandu-te sa remarci cat de bine seamana cu actorii, si introducand o rama in plus povestii care oricum pusese rama peste rama.

Pentru cineva care stia ca decorul principal al filmului – sediul bancii cu piateta, strada adiacenta, restaurantul, frizeria etc,- fusese creat de scenograful Cristian Niculescu, sau ca luna din film a fost confectionata in CGI (la Bucuresti!), intreg filmul functionase oricum ca o conventie, ca o fictiune.

Unde mai pui ca si miezul povestii era tot o conventie. Daca Alexandru Solomon nu avansase in documentarul care i-a dat lui Caranfil ideea unui film de fictiune, „Marele jaf comunist”, nici o ipoteza in legatura cu motivul pentru care grupul jefuise singura banca a Romaniei staliniste, de la adapostul fictiunii Caranfil are libertate deplina. Iar varianta lui e pe cat de simpla, pe atat de cinematografica – si de logica.

Motivul jafului: regasirea inocentei pierdute printr-un gest sinucigas simbolic. Cei patru barbati si femeia (numele reale sunt inlocuite de nume fictive), si-au dat seama ca idealurile pentru care luptasera (fusesera comunisti ilegalisti) nu se mai potriveau realitatii, nu mai aveau noima intr-o tara tot mai inghetata. Dupa 1945 intrasera in aparatul de stat, apoi fusesera epurati.

Prin acest gest sinucigas ei puteau iesi din realitate si (re)intra in fictiune. La fel ca ei, Nae Caranfil pleaca de la realitate si intra in fictiune, locul care ii da libertate absoluta. Ma rog, libertatea n-a fost chiar absoluta: Caranfil a putut cunoaste „fictiunea” sistemului american de lucru care presupune ca nu autorul sa aiba final cut-ul asupra filmului, ci producatorul.

Pana la urma, autorul a invins. Dupa lupte seculare care au durat aproape doi ani, producatorul american a fost de acord cu varianta de montaj propusa de autor. Inclin sa cred ca, fiind Nae Caranfil atat de obsedat de acest film, tot ce a fost legat de el a tinut intr-o masura mai mare sau mai mica de fictiune (neverosimil, tragi-comic, qui-pro-quo-uri etc.).

Aseara, la premiera, Nae Caranfil s-a referit la „Closer to the Moon” ca la un film de autor, pe cand producatorul Bobby Paunescu l-a numit entertainment. Hai sa zicem ca e un entertainment de autor, ca sa fim la mijlocul drumului, desi e mai mult un film de autor care foloseste conventia entertainmentului, a genului, a filmului de limba engleza indiferent din ce zona geografica e subiectul, conventia vedetelor din rolurile principale pentru a le intoarce pe toate pe dos.

E, mai degraba, un caz neobisnuit de film realizat in paranteza unui gen si care, desi vorbit in engleza si jucat mai ales de actori straini, reuseste sa nu fie nici romanesc, nici american.

In disputa dintre enternainment si film de autor ceva e „lost in translation”. Filmul e un prototip, un hibrid inteligent care numai cu un asemenea subiect ar fi functionat bine. Reconstituirea din 1960, chiar daca ii avea pe adevaratii hoti in propriile roluri, tot fictiune era. Si atunci, unde e adevarul?

„Closer to the Moon” se aseaza in cateva zile, nu imediat dupa vizionare. La cald observi ca e prea multa muzica (lucru care dilueaza actiunea), ca aerul de farsa e prea pronuntat sau ca nu toti membrii bandei sunt la fel de bine portretizati ca Alice (Vera Farmiga). Si aici fictiunea ii sare in ajutor lui Caranfil.

Pentru ca nu-i da fiecarui erou pregnanta, nu reusesti sa tii minte daca membrii bandei erau cinci sau sase. In realitate erau sase pe cand in film sunt cinci. Iar autorul a preferat sa puna personajul feminin in relatie cu un alter ego al sau fictiv, un tanar inocent pasionat de cinema si care e ales de Alice pentru ultima ei noapte de dragoste.

Virgil (Harry Lloyd) a aparut sub alte nume in filmele precedente ale lui Nae Caranfil, iar faptul ca are mai multa consistenta decat barbatii din banda poate sa aiba legatura cu faptul ca urmarim povestea prin ochii lui (deci prin ochii autorului).

Harry Lloyd si Vera Farmiga dau bine impreuna, dar eroul cel mai pregnant al filmului ramane Alice, care intrase si in titlul initial al proiectului, „Alice in Tara Tovarasilor”. Vera Farmiga e formidabila, da impresia ca stie mult mai multe despre ce se intampla si pare singurul personaj care are fir direct cu autorul.

Pastrand proportiile, e ca si cum autorul ar fi descoperit ochiul din mijlocul furtunii. Nu stiu daca Nae Caranfil si-a dat seama, dar tot acest joc al conventiilor il ajuta in aproape orice critica ai aduce filmului. E prea multa muzica? Asta e conventia. Vi se pare ca luna nu-i adevarata? Asa-i la cinema.

Plecand de la realitate, Caranfil face un film despre cinema si despre nevoia noastra de fictiune. In plina fictiune, realul capata uneori concretete. Exista un cadru care aproape iti taie respiratia – e un cadru exterior de legatura, nici nu mai stiu ce leaga, si arata o strada din Bucuresti, pietruita, cu case imbracate in verdeata, pomi pe langa garduri si liniste ca duminica.

E un cadru foarte scurt, dar lumina cade atat de frumos incat iti spui: „Asa a fost Bucurestiul odata!” si aproape ca ai senzatia ca te-ai intors o fractiune de secunda in timp. Asta-i fictiunea!

Trailer:

„Closer to the Moon”, de Nae Caranfil, cu: Vera Farmiga, Mark Strong, Harry Lloyd, Anton Lesser, Christian McKay, Tim Plester, Joe Armstrong, Alan Corduner. Premiera romaneasca 7 martie 2014