VIDEO Cronica de film: "Infruntarea titanilor" cu kitsch-ul

Remake-ul in 3D al lui Luis Leterrier dupa filmul omonim din 1981, realizat de catre Desmond Davis, este un kitsch tras dupa alt kitsch – fiecare facut cu mizanscena tehnica a epocii. Scorpionii animati din varianta anului 1981 aratau comic si atunci, dar in 2010 ei sint imensi si in trei dimensiuni, iar Pegas, calul cu aripi, pare de-a dreptul real. Ce folos! Filmul e mai degraba pasabil, in ciuda distributiei peste care troneaza Sam „Avatar” Worthington.

„Some day, somebody’s got to make a stand. One day, somebody’s got to say enough…”- replica tatalui adoptiv al lui Perseu, interpretat de Pete Postlethwaite, il transforma automat pe Perseu intr-un soi de activist, de lider sindical. Dar chestia cu luatul atitudinii nu e ideea celor trei scenaristi care au prelucrat scenariul initial, cel al filmului din 1981. Aceasta strabatea si in celalalt film, ca un – pardon de expresie – fir rosu.

Sint multe replici slabe in „Infruntarea titanilor”, mai ales la inceput – pina se incalzeste atmosfera -, genul de replici enuntiative care ar trebui sa ii dea spectatorului diverse informatii pe care altfel nu le-ar prinde usor (cred realizatorii.). De exemplu: „Ce oras e ala?” „E Argos.” „Cine i-a pedepsit pe oameni?” „Zeii.”

Pentru cineva crescut cu cartea lui Alexandru Mitru, „Legendele Olimpului”, pe noptiera, „Infruntarea titanilor” suna ca o intreprindere nici suficient de spectaculoasa, nici suficient de antrenanta, nici suficient de fidela „realitatii” din mitologie. Pe ecran, Perseu (Sam Worthington) nu se mai indragosteste de Andromeda, pe care o va salva aratandu-i monstrului care vroia s-o ucida capul Meduzei, ci de o fiinta care nu exista in legende, Io (Gemma Arterton), un fel de inger pazitor care a pierdut privilegiu de a muri.

Filmul din 1981 avea pacatele sale si, asa cum Laurence Olivier era usor ridicol in rolul lui Zeus (care nu putea fi interpretat decat de un mare actor!), si acum seful sefilor e jucat de un mare actor (si tot britanic, pentru prestanta) – Liam Neeson, care aduce mai degraba cu un Dumnezeu de pe-o carpeta. Sub pecetea kitsch-ului sunt si „sedintele” din tinutul lui Zeus – care pot fi luate ca un apropo la cum se faceau altadata filme fantasy, dar cel mai amuzant (in mod involuntar) este Ralph Fiennes care il joaca pe Hades cu o asa patrundere shakespeariana de parca ar fi in „Richard al III-lea”.

Ce e vizibil de departe, de la nivelul privirii zeilor, e intentia de a cladi o paralela intre Perseu si Iisus – poate de aceea filmul a si fost lansat in preajma Pastilor. Amindoi nu isi inteleg de la inceput ascendenta divina, fiind nevoie de niste semne pentru a-si asuma conditia, amindoi sint niste salvatori samd. Oricum, Iisus e cel mai mare supererou.

Lucrul cel mai simpatic la acest film e, pana la urma, si cel care conteaza cel mai mult in cazul lui: coregrafia luptelor, precizia lor. Confruntarile dintre „the good guys” si „the bad guys” au inventivitatea si energia care lipsesc in alte parti, ceea ce salta filmul.

„Infruntarea titanilor”/”Clash of the Titans” – de Louis Leterrrier, cu: Sam Worthington, Mads Mikkelsen, Alexa Davalos, Danny Huston, Gemma Arteron, Ralph Fiennes, Liam Neeson. Pe ecranele romanesti din 16 aprilie.

Trailerul filmului