VIDEO Cronica de film: "J. Edgar" – Clint Eastwood il scoate pe J. Edgar Hoover din dulap

Intr-un film lung (2h 17 minute) si incarcat, octogenarul Clint Eastwood ataca viata si opera controversatului J. Edgar Hoover, personaj pe care n-ai spune ca-l si simpatizeaza. Gratie prezentei lui Leonardo DiCaprio filmul e mai usor de urmarit, dar chiar si asa aduce cu o friptura uscata.

Aflat din 1924 in slujba Biroului de Investigatii, devenit in 1935 Biroul Federal de Investigatii pe care l-a condus pana in 1972, cand a murit, J. Edgar Hoover are, probabil, in ochii lui Clint Eastwood ceva din Dirty Harry. Daca cineastul il admira pe Hoover, atunci probabil o face prin prisma eroului pozitiv care recurge fara jena la tertipuri nedelicate pentru a-si face datoria.

Motivul pentru care Eastwood s-a angajat la un film biografic despre cel care a fost multa vreme a doua cea mai puternica persoana din SUA a fost, probabil, acela de a afla mai multe despre fiinta intima a lui J. Edgar Hoover, despre care s-a spus multa vreme ca s-ar fi imbracat in haine de femeie si ca ar fi fost homosexual.

Probabil ca cineastul s-a intrebat cum a influentat pretinsa lui homosexualitate, mai mult sau mai putin latenta, comportamentul din fruntea FBI-ului (cu tot cu faptul ca ii concedia din FBI pe agentii homosexuali) si, in general, cum profilul lui auster dominat de figura mamei a determinat si accentuat imaginea pe care J.Edgar Hoover a impus-o despre sine.

Eastwood a facut, insa, filmul dupa scenariul lui Dustin Lance Black, autorul scenariului filmului „Milk” (pentru care a luat Oscarul) si cunoscut militant pentru drepturile homosexualilor. Pedigree-ul scenaristului canalizeaza filmul, poate inconstient, pe coordonatele unui film militant, desi uneori ai senzatia ca intentiile regizorului si scenaristului sunt diferite.

Un critic american scria ca esenta filmului ar fi ca „Hoover a facut multe rele, dar … era homosexual”. In orice, caz, viata privata a lui Hoover pare sa ocupe cel mai important loc pe ecran (o ironie pentru cel care si-a petrecut viata spionand viata privata a altora), dar ar fi unilateral si nedrept sa explici un destin prin orientarea/viata sexuala (desi Freud ar fi de acord.).

Asumandu-si dificultatea scrierii unui scenariu care sa cuprinda atatia ani de activitate si atatea evenimente, Dustin Lance Black evoca mai multe momente care apar ca niste semne de punctuatie intr-o naratiune greoaie. Filmul incepe cu bomba explodata in 1919 in locuinta procurorului general si sfarseste odata cu moartea eroului, desi un punct de sprijin sunt anii 60, cand Hoover isi dicteaza memoriile mai multor agenti (printre care si unui agent Smith – poate nu o trimitere la „Matrix” cat o denuntare a anonimitatii celor multi pe spatele carora si-a construit cariera).

Recurgand la un procedeu destul de greoi de combinare a flashbackurilor care pleaca din anii ’60 spre inapoi, dar care inainteaza tot mai mult spre prezentul filmului, depasindu-l apoi, „J. Edgar” e dens, intunecat si monoton.

Lipsa de fluiditate e accentuata de atentia diferita acordata evenimentelor. Rapirea copilului aviatorului Charles Lindbergh ocupa un spatiu larg, spre deosebire, de pilda, de asasinarea lui JFK. O explicatie logica ar fi ca tragedia micului Lindbergh, care a zdruncinat opinia publica americana, i-a oferit lui Hoover sansa de a face din rapire un delict federal, care sa permita FBI-ului sa intervina in orice stat.

Anarhista Emma Goldman (expulzata de Hoover), Shirley Temple, Robert Kennedy, Ginger Rogers, Martin Luther King (in imagini de arhiva) au scurte aparitii, in vreme ce personajele de cursa lunga raman cele din anturajul apropiat al eroului – mama sa (Judi Dench), comparata de unii cu mama eroului din „Psycho”, secretara de-o viata Helen Gandy (Naomi Watts) si, mai ales, Clyde Tolson (Armie Hammer) care i-a fost mana dreapta si tovaras apropiat.

Speculatiile despre relatia pe care Hoover a avut-o cu Tolsen nu s-au adeverit intrutotul. Asa cum dosarele secrete ale lui Hoover, ascunse de secretara sa, nu s-au descoperit nici pana azi, nici viata intima a lui Hoover nu e cunoscuta pe deplin. Desi exista o secventa in care Hoover respinge aproapierea fizica a lui Tolsen, filmul sugereaza fie si prin atentia acordata subiectului ca relatia lor ar fi fost foarte stransa.

In acest joc de ascunderi si revelari, portretul lui J. Edgar Hoover asa cum il schiteaza Black si Eastwood ramane alunecos. Cele mai interesante lucruri la film sunt, prin urmare, cele pe care le rateaza sau pe care le sugereaza fara a le aprofunda. Spectatorul e astfel invitat sa acopere singur golurile si sa completeze un film bun sau deficitar in functie de propriile lui posibilitati si disponibilitati.

Desi reconstituirea istorica e atenta – vestimentatie, decoruri, etc. – autenticitatea e diminuata de alternanta permanenta dintre epoci. Iti trebuie uneori un efort de imaginatie ca sa realizezi ca eroul evolueaza in perioada prohibitiei, sau cand John Dillinger e impuscat de un agent de-al sau (drept pentru care, din invidie, Hoover il va da afara din FBI.) Balansul dintre anii ’60 si anii ’30 te poate pierde pe drum.

Prezenta lui Leonardo DiCaprio e salutara, desi masca prostetica il face sa semene spre sfarsitul vietii cu un personaj din „Star Trek”. DiCaprio are, ca intotdeauna, inteligenta in joc si ii da personajului exact cat ii trebuie ca sa-l faca sa para ce era – un tip speriat, care se proteja foarte bine.

DiCaprio stie poate la fel de bine cum iti promovezi &protejezi imaginea, poate si de aici capacitatea lui de a construi personajul. Cei din rolurile secundare – Armie Hammer, Judi Dench, Naomi Watts – sunt pe cat de secundari pe atat de pregnanti – semn ca aceasta era si situatia personajelor lor in viata lui Hoover.

Una peste alta, „J. Edgar” nu e un film despre istoria FBI-ului ci despre personalitatea contradictorie a celui care l-a pus pe picioare. Filmul se apropie de subiectul sau intr-un mod care acestuia i-ar conveni. Ce dezvaluie acopera imediat, folosind si rute ocolitoare, derutante. Insuficient, totusi, pentru un film care sa te faca sa vrei sa-l revezi sau despre care sa spui ca e memorabil.

„J.Edgar” – regia Clint Eastwood, cu: Leonardo DiCaprio, Armie Hammer, Naomi Watts, Judi Dench, Josh Lucas. Premiera romaneasca – 20 ianuarie 2012