Sari direct la conținut

VIDEO Cronica de film: "Mammuth"- un rol de exceptie pentru Gérard Depardieu

HotNews.ro
Imagine din Mammuth, Foto: Independenta Film
Imagine din Mammuth, Foto: Independenta Film

Cu al patrulea film pe care il regizeaza impreuna, francezii Gustave Kervern si Benoît Delépine (care se amuza ca in strainatate sunt considerati belgieni) nu se indeparteaza prea mult nici de substanta, nici de stilul filmelor precedente, insa ii ofera lui Gérard Depardieu un rol memorabil. E al patrulea film in care el si Isabelle Adjani sunt parteneri. Intra pe ecranele romanesti in 28 ianuarie.

Cu un abdomen cat toate zilele si parul atarnandu-i late peste umeri, Gérard Depardieu interpreteaza rolul unui barbat de conditie modesta care, iesind la pensie, nu poate primi toti banii pentru ca nu toti cei pentru care a lucrat destoinic in decursul anilor l-au si declarat.

Ca sa obtina dovezile necesare unui venit si-asa modest, Serge Pilardosse (nume care suna comic si in romana) incaleca antica sa motocicleta germana Mammuth si pleaca, indiferent la privirile vag ironice ale sotiei si ea masive si lasate (Yolande Moreau intr-un rol de mai mica intindere ca cel din „Louise-Michel”, dar „de larga respiratie”) care pufneste la vederea puzzle-ului primit cadou de pensionare.

Filmul este un roadmovie, deci – ca in viata- drumul conteaza mai mult ca destinatia, iar castigul lui sta in tandretea cu care isi conduce protagonistul spre spatiile umbrite ale memoriei pentru a-l face sa inteleaga ca viata nu a ajuns la final si ca mereu exista sansa unui nou inceput. Chiar si la 60 de ani.

„Mammuth” a fost comparat de unii critici francezi cu „Luptatorul”/”The Wrestler”, de Darren Aronofsky, dar poate in mai mare masura el iti aminteste de „Broken Flowers” al lui Jim Jarmusch, cu precizarea ca singurul personaj feminin care bantuie amintirea eroului este cel interpretat de Isabelle Adjani, fosta femeie iubita murind demult, intr-un accident de motocicleta (deci cuvantul „bantuie” e justificat.).

Si mai e o precizare: Serge Pilardosse nu a fost un ticalos cu femeile care azi il urasc in bloc (asa cum se intampla cu protagonistul din „Broken Flowers”), ci a fost considerat mereu un tip mai simplu la minte.

Cei doi regizori nu sunt numai fani ai filmelor lui Jim Jarmusch („Dead Man” numarandu-se printre favoritele lor), dar recunosc ca datoreaza din inspiratia pentru acest film si lui „Easy Rider” (semnat de Dennis Hopper in 1969) care le evoca sentimentul unic de libertate pe care il ai atunci cand conduci o motocicleta.

La fel de bine te poti gandi si la un alt roadmovie despre batranete, „The Straight Story” (1999) al lui David Lynch, in care un barbat aflat la apusul vietii pleaca intr-o lunga calatorie cu tractorul pentru a se impaca in al 12-lea ceas cu fratele sau.

Un alt lucru reusit in „Mammuth” e faptul ca, desi pleaca de la faptul social, se indeparteaza de el si il uita pana la urma, dezvoltandu-se pe directia unui cinema poetic, de o simplitate aproape dezarmanta.

Acest lucru poate face ca filmul sa le placa si celor care nu au gustat filonul social din precedentele creatii ale tandemului Kervern-Delépine, filon care poate fi suspectat drept poza, dar una de efect atata timp cat cei doi si-au delimitat teritoriul.

E o parere personala, dar cred ca angajarea sociala a celor doi cineasti e un artificiu stilistic. Mizerabilismul din filmele lor e de aceeasi culoare cu gustul pentru un anume gen de umor – extrem de sec si adesea incorect politic. Personal nu le gasesc intotdeauna autentice, dar „Mammuth” e mult mai accesibil si mai ingurgitabil.

Filmul arata destul de „trash” (e filmat in Super8), dar regizorii au dorit in mod intentionat sa il faca sa arate ca un film alb-negru in culori. Exista scene de foarte bun umor, cum e escaladarea verbala dintre erou si vanzatorul de la macelarie care de la o simpla amiabila discutie ajung in cateva secunde sa se porcaiasca, dar exista si momente cand cuvintele sunt in plus.

Dovada ca trailerul nu dezvaluie prea multe din film, desi extrage ideea principala: nu exista intelepciune mai mare decat sa-ti iei mainile de pe ghidon si sa ii permiti drumului sa te duca. Aceasta lectie simpla ne este livrata printr-un film la fel de simplu. Il putem complica noi pe urma, daca tinem neaparat.

„Mammuth” – de Gustave Kervern si Benoît Delépine, cu: Gérard Depardieu, Yolande Moreau, Isabelle Adjani, Anna Mouglalis, Benoît Poelvoorde. Premiera romaneasca – 28 ianuarie 2011.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro