VIDEO Cronica de film: "Non-stop" – Popcorn de calitate

Desi nu da pe dinafara de inventiv ce e, thrillerul lui Jaume Collet-Serra e suficient de rasucit cat sa te tina atent pana la final. Ramai sa-l vezi macar din curiozitatea de a afla cine e teroristul care ii face viata amara ofiterului de zbor interpretat de Liam Neeson.

Daca stii ce hram poarta Liam Neeson in film, nu poti spune ca simti suspansul de cum il vezi ajungand la aeroport, trecand prin formalitatile de imbarcare si inregistrand atent tot ce se intampla in jur.

Montajul strans te ajuta sa intelegi ca eroul e cu toate simturile incordate si ca toti cei pe care ii vede sunt potentiali suspecti. Cand aparatul de filmat ii urmareste cu ochii ofiterului de zbor, ei devin si pentru noi potentiali suspecti.

Si, in timp ce Neeson se indreapta spre avion unde o stewardesa (Michelle Dockery, cunoscuta din serialul „Downton Abbey”) pare sa il cunoasca, ai si priceput ca una dintre mizele filmului sta la inceput in capacitatea de a cultiva suspansul jucandu-se nu doar cu identitatea sub acoperire a celui care, in curand, va teroriza cursa, ci si cu identitatea sub acoperire a ofiterului.

Daca stii de dinainte subiectul, poti urmari cu ochi critic ce i-a iesit sau nu regizorului. Dificultatea majora a unei astfel de povesti e faptul ca se desfasoara intr-un spatiu inchis.

Povestea trebuie sa fie, prin urmare, suficient de antrenanta incat sa nu apuce sa plictiseasca spectatorul nici macar trei minute. Greul sta in scenariu. Cum faci ca timp de 106 minute povestea sa tina – desi, sa fim seriosi, n-au pus scenaristii codita la prune?

Spre deosebire de alte filme cu teroristi aerieni care isi arata fata din timp, urmand ca restul povestii sa cronometreze lupta dintre bine si rau, acum personajul lui Neeson, Bill Marks, pare de aceasi extractie cu pilotul interpretat de Denzel Washington anul trecut in „Zborul”/”Flight” – un barbat care isi ineaca nefericirea in alcool, element incriminatoriu la momentul potrivit si care ar trebui sa il faca mai putin credibil in fata noastra si a celorlalte personaje.

Ma rog, faptul ca il vedem dand pe gat o dusca de whisky in fata aeroportului nu suna prea original, dar trecem cu vederea pentru ca, din momentul cand Bill urca in avion, urcam odata cu el si devenim concentrati nu in a observa calatorii ci, mai mult de atat, in a identifica teroristul.

Joaca regizorului cu spectatorul consta in a-l pune si a-l deturna de pe mai multe piste. Daca te lasi in voia filmului si nu te incordezi prea mult, regizorul poate castiga.

Sunt lucruri care nu par foarte credibile. De pilda, eroul are surprinzator de multa incredere in femeia care se asezase langa el (faptul ca e interpretata de Julianne Moore ne face si mai atenti), dar simplul fapt ca o exclude de pe lista suspectilor numai pentru ca a vazut-o dormind cand a inceput sa primeasca mesajele misterioase nu inseamna ca ea n-ar fi putut lucra in tandem cu un al doilea terorist.

La fel, e putin credibil ca o stewardesa sa aiba nervii atat de slabi incat faca o criza de plans cand vede un cadavru in toaleta. E putin ciudata si reactia pasagerilor care stau ca oile pe pasune pana cand, dintr-o data, isi pierd cu totii rabdarea – e momentul cand clasa business se inchide si sunt plasati cu totii la economy. O fi un moment decontractant, dar nu e credibil ca ei sa se calmeze numai dupa ce li se promite un an de zboruri gratis.

Aceste lucruri nu trag, totusi, filmul in jos. Povestea e convingatoare nu doar pentru ca e bine scrisa si lucrata in jerseu, ci si pentru ca Liam Neeson e convingator, iar relatiile pe care eroul le stabileste cu personajele demonstreaza dorinta regizorului de a avea o poveste cat mai consistenta, in limitele genului, si de a livra entertainment de calitate.

Desi i-am mai vazut de „n” ori in filme, chiar daca separat, Liam Neeson si Julianne Moore dau bine impreuna si micul lor flirt la inaltime si in plin pericol e pe cat de credibil, pe atat de cinematografic.

Ca si Matt Damon, Liam Neeson are o calitate pe care nu multi actori o au – te face sa fii de partea lui; chiar si in rolurile negative are resursele psihologice necesare sa te faca sa ii semnezi un cec in alb. Asta nu tine de fizic, e o calitate care trece prin piele. Daca tot a venit vorba, Liam Neeson arata la 61 de ani ca la 51…

Filmul are mai mult suspans decat actiune (nu va luati dupa trailer), dar merge si asa:

„Non-stop” – de Jaume Collet-Serra, cu: Liam Neeson, Julianne Moore, Michelle Dockery, Lupita Nyong’o, Linus Roache. Premiera romaneasca 28 februarie 2014.