VIDEO Cronica de film: "Orasul" – Ben Affleck face un thriller cu mainile curate

Al doilea film pe care Ben Affleck il semneaza ca regizor (si care intra la noi in 31 decembrie) a fost comparat de unii critici americani cu filmul lui Michael Mann, „Obsesia”/”Heat”. Affleck vrea ceva mai mult decat un thriller de actiune si, desi nu trece complet peste stacheta, reuseste unul bine intins, conducand foarte bine mai ales actorii.

Pentru cel de-al doilea film regizat dupa „Gone Baby Gone”, Ben Affleck a apelat la romanul „Prince of Thieves” de Chuck Hogan, povestea contemporana a unui grup de spargatori de banci din suburbia Bostonului, Charlestown. Desi cifrele care apar pe ecran in debutul filmului nu sunt reale – Charlestownul nu bate toate recordurile in materie de jafuri armate asupra bancilor -, retinem ideea ca filmul va avea in vedere si latura sociala.

„Orasul” – trailer:

Scenariul scris de Peter Craig, Aaron Stockard si Ben Affleck surprinde bine faptul ca aceasta ocupatie este pentru zona respectiva o meserie veche, transmitandu-se asa cum se transmiteau odinioara meseriile traditionale, din tata-n fiu.

Ce e interesant e ca Affleck are ambitia de a transcende si acest aspect si de a arata cat de mult suntem conditionati de mediul in care ne-am nascut si format, in consecinta cat de tare trebuie sa urnim muntii din loc pentru a rupe legaturile cu mediul nostru natural.

Personajul principal, Doug MacRay, interpretat de Ben Affleck, e un tanar al carui tata se afla in puscarie si a carui mama a plecat de acasa cand era el mic. Atunci cand filmul incepe, il urmarim pe furiosul cu sange irlandez in plina actiune, alaturi de cei trei camarazi ai sai. Echipati cu arme si masti, ei ataca o banca.

Lucrurile par a se desfasura conform planului (regia sigura a lui Affleck o confirma), pana in momentul cand unul dintre camarazii eroului, Jem (vom afla ulterior ca ii e si cel mai bun prieten) o ia ostateca pentru o scurta perioada pe directoarea bancii (interpretata de Rebecca Hall).

Aceasta deviere de la cursul obisnuit al actiunii deraiaza definitiv destinele eroilor si justifica existenta filmului. Pentru a-l tempera pe colericul Jem (un Jeremy Renner extrem de precis, nominalizat pentru acest rol la Globul de Aur) care propune chiar ca directoarea sa fie ucisa pentru a nu exista probleme, Doug se ofera sa o supravegheze indeaproape. Dupa ce fac cunostinta „intamplator”, cei doi se vor indragosti unul de celalalt.

Acesta e, de fapt, adevaratul inceput al filmului care nu vrea sa se mentina la nivelul sportiv al thrillerului de actiune, ci sa aprofundeze drama psihologica a unui raufacator pentru care aparitia unei femei (imagine feminina similara mamei disparute) are forta de a-i scutura conditionarile si de a-l muta pe alta traiectorie.

O bucata de timp povestea functioneaza bine pe aceasta gama, desi nu poti sa nu te gandesti la filmele lui Jacques Audiard si la ce ar fi scos cineastul francez dintr-o poveste similara. A si facut-o, de fapt, in „De battre mon coeur c’est arrete”, remake dupa un alt thriller american, regizat de James Toback.

Acest drum printre oglinzi si rame nu ii ajuta filmului lui Ben Affleck, pentru ca scenariul acestuia nu are suficient suflu pentru a urmari mai multe planuri in acelasi timp. Exista, insa, momente puternice, cand se descarca sinapsele traumelor trecute. Unul dintre acestea e vizita lui Doug la inchisoarea unde tatal sau (Chris Cooper) ispaseste o pedeapsa pentru crima.

E secventa cea mai intens emotionala a filmului pentru ca in cinci minute sunt deversate si de o parte, si de cealalta toate tensiunile, durerile, frustrarile si conditionarile relatiei tata-fiu. E poate si momentul cel mai bun al filmului pentru actorul Ben Affleck. El gaseste echilibrul perfect intre iubire si ura pentru cel care, dandu-i viata, l-a condamnat la aceeasi existenta ca a lui.

Si Chris Cooper face un tur de forta, doar ca intr-o aparitie de numai cinci minute, creionand portretul perfect al unui om mutilat definitiv de mediul in care a trait si a carui furie latenta nu mai poate fi tinuta in frau. (Nu e greu sa presupui ca fiul a fost abuzat emotional toata viata.).

Uciderea de catre Doug a celui pentru care lucra (un Pete Postlethwaite si el de zile mari) poate fi vazuta ca o metafora a uciderii simbolice a tatalui, ea fiind ultima datorie de indeplinit inainte eliberarii definitive de trecut.

E pacat ca dintr-o materie atat de mustoasa, Ben Affleck nu a stors cat de mult ar fi putut. La un moment dat, acest plan psihologic se oculteaza si actiunea propriu-zisa devine cruciala. Urmaririle auto sunt mai vii decat confruntarile armate, dar Affleck are un foarte bun simt al ritmului si nu ajungi sa te plictisesti cu totul.

Cand doar planul fizic mai conteaza, incepi sa inventariezi scaparile scenariului si regiei:

– Cum se face ca directoarea bancii nu recunoaste vocile rapitorilor?

– De ce agentul FBI e atat de istet incat retine banala exprimare (folosita drept cod la telefon) „sa-mi inseninezi ziua”?

– De ce raufacatorii si politistii nu se nimeresc mereu cand trag de-aproape unii intr-altii?

– De ce Ben Affleck incepe doar de la un anumit moment al filmului sa vorbeasca cu accent vag irlandez?

Samd.

Chiar si asa, „Orasul” iti ramane in minte, pentru ca dincolo de profesionalismul cu care a fost facut, povestea e mult mai bogata decat cea a altor thrilleruri, mai bogata si ca cea din „Heat”. Acest lucru ii permite ca, dupa ce l-ai vazut, el sa continue sa dospeasca in mintea ta.

„Orasul”/”The Town” – regia Ben Affleck, cu: Ben Affleck, Jeremy Renner, Rebecca Hall, Chris Cooper, Pete Postlethwaite, Blake Lively, Jon Hamm. Premiera romaneasca – 31 decembrie 2010.