VIDEO Cronica de film – "Predators": De la Arnold la "pianistul" Adrien Brody

„Predator”-ul cu Arnold Schwarzenegger are azi un farmec desuet si un soi de umor implicit. Tare si imobil ca stanca, Schwarzy a imprimat tuturor personajelor sale – chiar si cand nu erau oameni – un fel de umanitate din topor, dar blanda si cumva intelegatoare. Azi, cand ne luam in serios in tot ce facem, chiar si cand ne distram, luptatorii care se bat cu Predatorii nu mai zambesc nici macar ironic. Vremurile sunt grele, predatorii adaptabili precum criza. Sa nu ne lasam fraieriti. Sa stam incruntati.

Alegerea lui Adrien Brody pentru rolul principal poate sa para bizara la inceput. Indepartat tot mai mult de rolul pianistului Wladyslaw Szpilman din filmul lui Roman Polanski („Pianistul”) care a facut din el cel mai tanar posesor al Oscarului pentru rol principal, americanul cu radacini polono-maghiare si-a cultivat din 2002 pana azi bicepsii si, daca n-a mai prins un al doilea rol de Oscar, nici nu someaza.

Tenacitatea tradata de figura lui colturoasa, precum si capacitatea de a interpreta personaje prada unor convulsii interne il recomandau pentru rolul lui Royce, un mercenar care devine (de fapt, se autoproclama) capetenia oamenilor care se vor lupta cu Predatorii.

Regizorul Nimrod Antal (nascut la Los Angeles din parinti maghiari, stabilit in Ungaria la 17 ani unde a studiat filmul si a debutat cu un lungmetraj premiat la Cannes si plimbat prin festivaluri, „Kontroll” – care trada mai mult mestesug decat viziune originala), ar fi putut alege un proiect mai „intelectual”, mai serios. Pentru cineastul nascut in 1973, tentatia de a realiza o continuare a unui film celebru al carui fan probabil ca a fost in copilarie era prea mare, cu atat mai mult cu cat propunerea venea din partea lui Robert Rodriguez, care renuntase la ideea de a mai regiza, multumindu-se doar sa produca.

Ce aduce nou „Predators” 2010, numit cu „s” in coada asa cum „Aliens” a venit dupa „Alien”? Da, efectele speciale sunt mai elaborate si mai spectaculoase. Dar, altfel, surprizele nu sunt mari, desi schema dramaturgica le permitea scenaristilor sa se apropie de structura si textura unui film cu metafizica elastica.

VIDEO Trailer-ul Predators

Nu ar fi ajuns „Predators” al doilea „Calauza”, dar ideea unor oameni de etnii diferite cazuti efectiv din cer intr-o jungla ciudata te putea trimite in multe directii. Puteai sa-ti imaginezi un demiurg pervers care se joaca cu oamenii cum te joci cu cowboyii si indienii, te intrebai daca personajele n-au murit si au ajuns in purgatoriu – ma rog, existau variante alternative chiar daca stiai ca la un moment dat tot trebuie sa apara creaturile alea urate si puternice care te simt dupa caldura corpului.

Cochetarea cu aceste piste dureaza cam un sfert de film, semn ca scenaristilor si regizorului le-a placut ideea misterului, chiar daca nu si-au dat interesul sa o si cultive. Cum ar fi fost ca aproape tot filmul oamenii sa caute niste explicatii cadavrelor pe care le gasesc ori semnelor ciudate care le ies in cale, si doar la final sa intrezareasca umbra aburita a unui Predator si sa-si dea seama unde sunt?

Cu dialoguri mai bune si situatii mai bine gandite ar fi putut iesi un film mai inteligent – chiar daca efectele speciale ar fi inclus mai putine confruntari fizice si mai mult teroare implicita. Un Park Chan-wook ar fi scos mult mai mult din acelasi material. Ar fi facut o salata boeuf si i-ar fi ramas si de supa, si de friptura – ba i-ar mai fi dat si cainelui niste oase.

„Predators” e insa gandit sa fie un film fizic, un horror de actiune, de aceea ideea confruntarii dintre doua feluri de monstri (cei umani sunt alesi nu doar pentru ca sunt puternici si capabili, dar si pentru ca si-au pierdut la ei acasa umanitatea) e bifata fara a se insista asupra paralelismului. Sau se insista intr-un fel care transforma povestea intr-un fel de banc Benetton cu „rusul, neamtul si romanul”. Lotul de opt persoane parasutate in jungla e reprezentativ pentru filmele contemporane de gen.

Ca din 1987 sau din 1990 (cand a iesit „Predator 2”) incoace lumea a evoluat o demonstreaza si faptul ca din echipa de monstri umani fac acum parte nu doar femei, nativi americani si sud-americani ca pe vremea lui Schwarzzy. Mercenarul Royce conduce o trupa de ucigasi formata dintr-un membru Yakuza, un traficant mexican de droguri, un rus din trupele speciale din Cecenia, un criminal in serie american, o femeie din trupele speciale israeliene, un revolutionar din Sierra Leone si un medic american a carui prezenta pare sa fie o greseala.

Multietnia personajelor nu face decat loc pentru si mai multe stereotipuri, legate nu doar de caracterizarea eroilor, ci si de felul lor de a vorbi. De altfel, din orice tara ar veni, toti tradeaza aceeasi saracie de limbaj. Pe cat sunt Terminatorii de inventivi, pe atat de schematice dialogurile dintre oameni si reactiile lor in conditii de stress.

Prin urmare, toata actiunea se reduce la bumbaceala dintre unii si ceilalti. Daca Terminatorii ar semana cu Brad Pitt ar fi interesant ca ti-ai clati ochii; daca ar fi plini de morga ca Dracula lui Bela Lugosi te-ar umple de simpatie; daca jungla ar avea niste case suspendate ca locuintele trasnite de pe Fine Living Network te-ai uita cu un scop – dar asa ai prea putine motive sa ramai atent pana la sfarsit. In fond, la ce s-au mai inventat jocurile video?

„Predators” – regia Nimrod Antal, cu: Adrien Brody, Topher Grace, Alice Braga, Laurence Fishburne, Danny Trejo, Walton Goggins. Pe ecranele romanesti din 9 iulie 2010.