VIDEO Cronica de film: "Ucenicul Vrajitor", lipsit de magie

Criza de idei care afecteaza Hollywoodul se rasfrange si asupra acestei reluari a povestii Ucenicului Vrajitor spuse de Walt Disney (pe baza baladei lui Goethe, „Der Zauberlehrling”). Ce era animatie si ingenuitate in 1940 se transforma in efecte speciale si umor &emotie de suprafata. Inegal, proiectul initiat de Nicolas Cage e totusi mai digerabil decat altele.

Nicolas Cage – co-producator executiv, Jon Turtletaub – regizor, Jerry Bruckheimer – producator, adica nucleul seriei „Comoara nationala”/”National Treasure”, semneaza reluarea episodului legat de Ucenicul Vrajitor din lungmetrajul de animatie „Fantasia”, din 1940. Rolul vrajitorului Yen Sid e interpretat de Nicolas Cage, cel al ucenicului care odinioara era Mickey Mouse ajunge acum la tanarul Jay Baruchel, iar coiful de vrajitor, care arata in animatia lui Walt Disney ca in serbarile de la gradinita (stele, luni si sori pictate pe un carton), devine un inel cu dragon care prinde viata pe degetul adevaratului stapan.

Filmul realizat de Jon Turtletaub si distribuit de Walt Disney Pictures sufera de virusul care ataca tot mai multe productii americane contemporane – arata bine, dar e lipsit de consistenta, de viata, de originalitate. Desi nu e atacat mai rau ca alte filme, el demonstreaza de fapt ca cinematografia de azi face apel mai mult ca oricand la maestri pentru ca traverseaza o criza de idei/de identitate accentuata de supra-dezvoltarea tehnologica.

Sunt, de fapt, cel putin doua filme pe care le regasesti in „Ucenicul vrajitor”, desi compozitia lui tradeaza multe influente (asa cum se intampla si cu alte filme) – „Fantasia”, de Walt Disney, si „Razboiul stelelor” de George Lucas. Nu are rost sa te intrebi cum ar fi aratat istoria filmului fara aceasta serie SF din care s-au hranit atatea filme fantastice sau de aventuri. E si mai imposibil de imaginat viata pe Pamant fara filmele lui Disney.

N-ar fi nimic rau daca realizatorii „Ucenicului…” s-ar inchina la maestrii (vrajitori). Problema e ca aceste trimiteri sunt cele care ne incalzesc inima in filmul initiat de Nicholas Cage. Cinematograful de la Hollywood e, ce-i drept, o industrie, o „uzina” (cum se spunea mai demult), dar ea nu mai vinde vise – sau daca sunt vise, ele sunt resapate, mecanizate, metalizate. Si sunt vise repetitive.

E familiar, dar nu stiu cat de placut sa ti se tot vare sub ochi paralela dintre relatia maestru-discipol din „Star Wars” si „The Sorcerer’s Apprentice” – sub toate formele, nu doar prin situatii similare ci si prin citarea explicita a sursei. Mi-a trecut prin minte cand vedeam filmul la vizionarea de presa dintr-o sala VIP de la Cinema City – AFI Palace (cu fotolii super-elegante, din piele, care se intind aproape ca un pat) ca as prefera sa nu mai vad restul filmului daca in sala vecina ar incepe „Razboiul stelelor” (1977) pentru care am suspinat prima data la cinema Pacea in Sibiu, cand nici nu stiam ca exista cinematografe cu aer conditionat (si nici ca-mi pasa.).

Daca veti face o comparatie intre scena maturii din „Fantasia” (care exista si la Goethe) si scena mopului din „Ucenicul vrajitor”, veti fi de acord ca ambele sunt bine realizate, veti opina poate ca cea din filmului lui Turtletaub e mai „cool” pentru ca e animatie cu oameni, dar va trebui probabil sa recunoasteti ca varianta lui Walt Disney, in care ucenicul se bucura de puterea de vrajitor facand stelele sa danseze are mai mult suflet decat varianta de azi.

Iar cand Yen Sid apare si opreste inundatia, mutritele pocaite ale lui Mickey Mouse inainte de a lua o matura peste fund nu se compara cu cele ale nesaratului tanar vrajitor uman care prefera amorul exercitiilor cu bile de plasma. E interesant cum s-a modificat in timp si imaginea maestrului vrajitor. Yen Sid era inalt, chel, cu barba lunga; semana cu un tatar. Baltasar Blake (Nicolas Cage) are o pelerina de piele pe linia lui „Matrix” si o palarie ca de tigan; e kitsch intr-un mod agreabil.

E o deficienta a scenariului pe care nu o echilibreaza nici armatura tehnica, nici implicarea emotionala a lui Nicholas Cage (care arata la fel de tanar ca personajul contemporan cu Merlin): povestea e fragila si inconsistenta, iar daca n-ar fi spectaculoasele intrari si iesiri in Grimhold (un fel de papusa ruseasca-inchisoare) sau transformarile unui dragon de hartie din Chinatown in dragon adevarat, felul in care statuile de metal sau piatra din New York prind viata sub vraja lui Blake sau jocul cu oglinzile – filmul n-ar face nici cat doua cepe degerate.

„Ucenicul vrajitor” a avut si ghinion. La noi intra in aceeasi zi cu „Inception” – 30 iulie. In Statele Unite a fost lansat in 14 iulie, (intentionat) cu doua zile inaintea lui „Inception” si in aceeasi perioada in care anul trecut se lansa „Harry Potter si printul semipur”. In cinci zile, filmul lui Turtletaub a strans mai putin de jumatate din banii facuti de ultimele doua filme din seria „Harry Potter” in primele lor zile de proiectie.

Iar „Inception”, ce sa mai vorbim, l-a intrecut lejer.

„Ucenicul Vrajitor”/The Sorcerer’s Apprentice” – regia Jon Turtletaub, cu: Nicolas Cage, Jay Baruchel, Alfred Molina, Monica Bellucci, Alice Krige, Teresa Palmer. Pe ecranele romanesti din 30 iulie.