VIDEO INTERVIU Adrian Păduraru: "Eu îi înţeleg pe ruşii care beau şampanie de dimineaţă şi mănâncă icre negre cu lingura: mi se pare un rafinament, chiar dacă e consumat brutal"

Adrian Păduraru – actor de film şi teatru, a acceptat provocarea unui dialog la distanţă despre o faţetă mai puţin cunoscută a personalităţii sale, cea de „actor în lumea vinului”. În cadrul interviului acordat lui Răzvan Avram, pentru DrinkInsider by HotNews.ro, Adrian Păduraru, un povestitor plin de şarm, a vorbit despre legăturile familiei sale cu vinul, despre gusturile adolescenţei, despre gustul pentru vin, vinurile sale preferate şi filosofia vinului.

Interviul integral:

Fragmente din interviu:

Despre legăturile de familie cu vinul:

Bunicii de pe mamă şi de pe tată se ocupau cu via destul de serios: ei aveau mai multă vie decât media vecinilor, iar tatăl şi unchiul meu aveau şcoală de viticultură.

Fratele meu, Cătălin a făcut studii serioase în domeniul vinului, are experienţa comerţului cu vin şi a concursurilor internaţionale.

La început, am refuzat invitaţia celor mai în vârstă din familie, dar până la urmă am fost convins de fratele meu, Cătălin, că vinul e o lume foarte frumoasă, cu o dimensiune culturală, pe care cei care n-o descoperă nici măcar n-o pot bănui.

Despre gusturile adolescenţei:

În copilărie jucam perfect rolul de copil bun, cuminte şi ascultător, dar în realitate făceam ce voiam.

Cred că „foarte tinerii din ziua de azi” sunt un pic mai educaţi decât eram noi. În afară de votcă şi bere, noi nu ştiam altceva. Ei, de bine de rău, încearcă şi altceva: vinuri şi alte băuturi.

Băutura care-mi plăcea cel mai mult era siropul din concentrat de zmeură, cu sifon, care se vindea la tonete şi cofetării.

Aperitivele nu se mâncau la fiecare masă, fiindcă nu se găseau. Ele erau rezervate musafirilor, pentru sărbători sau aniversări. Gustul de salam de Sibiu şi de caşcaval era „parte a minunii” unei vizite.

Un film văzut la „Grădina de vară” era o veritabilă bucurie. Cumpăram nişte pastramă de pui şi un colac cald şi le mâncam la film: era un fel de „popcorn avant la lettre”.

Când ne-am mutat din Iaşi în Bucureşti, erau mai multe „case de comenzi”, de la care mai puteai cumpăra ceva alimente şi parcă am resimţit mai puţin „accentuarea răului” de la sfârşitul anilor ‘70.

Despre gustul pentru vin:

Vinul e o bucurie culturală, o plăcere a descoperirii, te simţi la fel ca în faţa unei opere de artă: e acolo o bucurie a creaţiei omului care cultivă struguri sau care face vin.

„Comportamentul de consum” e unul care repetă matricea vieţii fiecăruia. Sunt un admirator al valorilor clasice, dar îmi place să şi descopăr. Nu cred că „mai binele este duşmanul binelui”.

Dacă rămân fidel unor vinuri, ele au fost degustate în locuri speciale pentru mine.

Carmenere este unul din soiurile mele preferate, nu fiindcă l-aş considera capabil de cea mai mare performanţă, ci pentru că, odată, în Chile, pe malul apei, l-am încercat pentru prima dată şi mi-a rămas în memoria afectivă.

Sunt în admiraţie faţă de capacitatea fratelui meu, Cătălin, de a depista, olfactiv şi gustativ, aromele din vin.

Vinul nu poate fi apreciat ca într-o bulă de cristal, ci în mod contextual: sunt vinuri cu mai puţine puncte Parker pe care le iubesc foarte mult, dar e şi un nivel de la care, în sus, toate mi se par de aceeaşi valoare, iar diferenţele sunt doar în marketing.

Despre vinurile preferate:

Vinurile mele favorite sunt cele spumante şi asta e o opţiune de orice oră a zilei. Să începi ziua cu un spumant mi se pare foarte frumos. Eu îi înţeleg pe ruşii care beau şampanie de dimineaţă şi mănâncă icre negre cu lingura: mi se pare un rafinament, chiar dacă e consumat brutal.

După spumante, îmi plac mult vinurile roşii. Gustul plin, învăluitor şi catifelat de vin roşu are un fel de „aşezare aristocratică”. Încă din liceu, am fost un mare admirator al aristocraţiei.

Din punctul de vedere al percepţiei intelectuale îmi plac vinurile franţuzeşti, dar din punct de vedere emoţional îmi plac vinurile din America de Sud – o regiune unde acumulările materiale contează mai puţin, iar viaţa se trăieşte mult mai exuberant.

Despre filosofia vinului:

Vinul este un ferment al momentelor frumoase şi, băut în doza în care să elibereze discursul de formalism şi corectitudine politică, te face să trăieşti mai aproape de „viaţa reală”. Vinul te ajută să faci pasul de la semi-viaţă la viaţă.