VIDEO Iohannis: Sperăm ca în acest an să primim un vot pozitiv pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen / Radev: Blocarea aderării este o barieră nejustificată
Migrația ilegală este legată artificial de chestiunea Schengen, a declarat, miercuri, președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă cu președintele Bulgariei, Rumen Radev. Șeful statului a adăugat că România și Bulgaria se vor implica în combaterea migrației ilegale, însă au pretenția de a fi primite în Schengen.
„Migrația ilegală este legată artificial de chestiunea Schengen, a declarat, miercuri, președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă cu președintele Bulgariei, Rumen Radev. Șeful statului a adăugat că România și Bulgaria se vor implica în combaterea migrației ilegale, însă au pretenția de a fi primite în Schengen”, a spus Iohannis.
La râdul său, președintele bulgar Rumen Radev a comentat că blocarea aderării la Schengen este „o barieră nejustificată” pentru România și Bulgaria. „Am decis să depunem eforturi și mai mari pentru aderarea la Schengen. Această barieră nejustificată care ne-a fost pusă nu trebuie folosită pentru rezolvarea unor teme interne”, a spus el.
Parteneriat strategic între România și Bulgaria
Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său bulgar, Rumen Radev, au semnat miercuri Declaraţia privind Parteneriatul Strategic între România şi Bulgaria.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Declaraţia de Parteneriat Strategic prevede intensificarea dialogului politic bilateral, încurajarea schimburilor economice şi a cooperării transfrontaliere, îmbunătăţirea conectivităţii şi a infrastructurii dintre cele două ţări, promovarea proiectelor dedicate dezvoltării regiunii Dunării, asigurarea securităţii energetice, promovarea energiei verzi.
De asemenea, documentul se referă la cooperarea în domeniul afacerilor europene, precum şi la colaborarea întărită în domeniile apărării şi securităţii, în contextul dificultăţilor numeroase provocate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pentru a asigura susţinerea în continuare a Kievului, întărirea Flancului estic al NATO şi restabilirea unui climat de securitate în regiunea Mării Negre.
Cele mai importante declarații:
Rumen Radev:
- O temă foarte importantă: am decis să depunem eforturi și mai mari pentru aderarea la Schengen. Această barieră nejustificată care ne-a fost pusă nu trebuie folosită pentru rezolvarea unor teme interne.
- Aș vrea să-i transmit mulțumiri președintelui Iohannis pentru sprijinul în cooperarea bilaterală, pentru prietenia noastră.
Klaus Iohannis:
- Vizita de azi este un moment cheie pentru relațiile bilaterale.
- Profundele mutații geostrategice de la granițele noastre ne impulsionează pentru o cooperare și mai strânsă.
- România și Bulgaria au nevoie de mai multă conectivitate.
- Am abordat oboiectivul comun: aderarea la Schengen. România și Bulgaria sunt pregătite pentru aderare. Am dovedit-o prin acțiunile sale. Chiar dacă extinderea nu e legată de migrația ilegală, noi ne-am exprimat disponibilitatea pentru colaborare pentru rezolvarea acestei probleme.
- Am abordat și politica de extindere a UE: am reiterat sprijinul României în privinta extinderii spre Balcanii de Vest și partenerilor noștri estici.
- Vreau să subliniez importanța susținerii UE a stabilității Republicii Moldova.
Întrebări:
Despre drona americană doborâtă:
- Iohannis: Incidentul cu o dronă care a avut loc ieri este grav și regretabil, comunicarea oficială se face de către partea americană.
Despre aderarea la Schengen:
- Spațiul Schengen se referă la un drept al cetățeanului european de a circula în statele europene. Migrația ilegală e cu totul și cu totul altceva: persoane care intră ilegal în UE.
- Din motive politice cele două chestiuni sunt amestecate de unii politicieni europeni. Este o eroare. Dar noi înțelegem dificultățile unor state europene în problema migrației ilegale.
- Migrația ilegală este artificial amestecată cu chestiunea Schengen. Noi vom face tot ce putem să îngrădim migrația ilegală pentru a veni în sprijinul prietenilor și partenerilor noștri care controlează mai greu aceast fenomen. În contrapartidă avem pretenția să ne fie recunoscut dreptul de a fi parte din Schengen și sperăm ca în acest an să primim un vot pozitiv pentru acest lucru.