VIDEO Primavara de la Praga a fost "inghetata" in august

Acum 40 de ani, in dimineata zilei de 21 august 1968, lumea se trezea in stare de soc. Mii de de blindate rusesti si circa 200 de mii de soldati din tari membre ale Pactului de la Varsovia intrasera in timpul noptii in Cehoslovacia pentru „a salva socialismul” din aceasta tara. Interventia sovietica a facut 72 de morti, peste 700 de raniti si a determinat un considerabil val de emigrari. Desi victorioasa militar, Rusia a pierdut din punct de vedere politic. Inabusirea Primaverii de la Praga a fost primul semn major al mortii socialismului, al ideii ca regimul comunist e unul perfect, chiar daca nu mereu bine aplicat.

La 20 august 1968, trupe sovietice si ale altor patru state membre ale Tratatului de la Varsovia (Bulgaria, R.D.Germana, Polonia si Ungaria) au patruns in Cehoslovacia, pentru a pune capat procesului de reforme initiat de noua conducere cehoslovaca in frunte cu Alexander Dubcek.

Reforma comunista versus doctrina Brejnev

De la inceputul anului 1968, odata ajuns la conducerea partidului, Dubcek a initiat un program de reformare a sistemului comunist, bazat pe ideea acordarii de drepturi suplimentare cetatenilor si pe descentralizarea partiala a economiei. Au aparut astfel o serie de actiuni radicale pentru acea perioada: in presa au aparut declaratii antisovietice, s-a constituit un partid social-democrat, distinct fata de cel comunist, au fost create noi cluburi politice independente sau tara a fost federalizata in doua republici separate (Cehia si Slovacia).

Dar acest experiment de creare a unui „socialism cu fata umana”, numit „Primavara de la Praga” nu a fost bine vazut de membrii conservatori ai Partidului Comunist Ceho-slovac si cu atit mai putin de catre Moscova, care se temea ca liberalizarea regimului ar putea sa se extinda in tot lagarul comunist. Invocind asa-numita „doctrina Brejnev” (dupa numele liderului comunistilor sovietici), care lasa posibilitatea interventiei in orice tara a Pactului de la Varsovia in care s-ar fi stabilit un regim multi-partinic, Moscova a decis sa puna capat reformelor de la Praga. Tancurile urmau sa dea lovitura decisiva oricarei ideologii „burghezo-mosieresti” si fortelor „antisocialiste”.

Astfel, in noaptea zilei de 20-21 august 1968, doua mii de blindate rusesti si circa 200 de mii de soldati din tari ale blocului comunist intrau in Cehoslovacia. Trupele au ocupat intai aeroportul international Ruzyne, pentru a putea permite astfel aducerea de efectiv militar suplimentar. Armata ceha a fost fortata sa ramina in cazarmi si constrinsa sa nu intervina. In ciuda unui sentiment general anti-rusesc, Alexander Dubcek a facut apel la cetateni sa nu intervina. Au aparut miscari izolate de rezistenta, dar care au fost imediat inabusite. 72 de persoane au murit, iar alte circa 700 au fost ranite mai mult sau mai putin usor. Imediat dupa interventia sovietica, circa 70 de mii de cehoslovaci au parasit tara, urmati treptat de tot mai multi altii (numarul final estimat este de circa 300 de mii).

Vezi imagini din timpul invaziei in Cehoslovacia:

1969 – „normalizarea”

In aprilie 1969, locul lui Dubcek ca secretar al partidului comunist era luat de Gustav Husak. Incepea o perioada de „normalizare”. care a insemnat stoparea reformelor democratice, epurarea din PC a membrilor liberali, indepartarea din viata publica a intelectualilor reformisti, cresterea rolului politiei si – evident – intarirea legaturilor cu statele socialiste, prietene. S-a revenit la o economie centralizata, iar comentariile anti-sovietice sau apelurile la schimbare au disparut cu totul. Singurul lucru care a supravietuit Primaverii de la Praga a fost federalizarea tarii, creindu-se Republica Socialista Ceha si, respectiv, Republica Socialista Slovaca.

Blocarea reformelor si ocuparea tarii au dus la proteste disperate: studentul Jan Palach s-a autoincendiat pe 16 ianuarie 1969 in Piata Wenceslas din Praga in semn de protest. Inmormantarea sa a fost transformata intr-o manifestatie de protest, iar gestul sau a fost repetat de Jan Zazic pe 25 februarie.

Desi infrinta din punct de vedere militar, Primavara de la Praga poate fi considerata un eveniment cistigator pe termen lung. Ea a constituit semnalul care a dus la prima bresa majora in ideea – raspindita la acea vreme in Occident, prezenta si azi – ca idealul socialist e bun, dar rau aplicat. Dupa august 1968 se poate vorbi de moartea intelectuala a marxismului ca vehicul teoretic al comunismului, oricit de uman ar fi considerat acesta.

Pe de alta parte, Primavara de la Praga a constituit un model chiar si pentru liderii comunisti sovietici, Mihail Gorbaciov recunoscind in 1987 ca politica sa de deschidere (perestroika si glasnost) datoreaza destul de mult politicii „socialismului cu fata umana” a lui Dubcek.

Din pacate, nu exista decit recompensa morala pentru victimele acelor timpuri. Nici Cehia si nici Slovacia nu au primit vreun euro despagubire de la statele ale caror armate au participat la interventie, in ciuda faptului ca au trebuit sa cheltuiasca milioane de euro pentru a ecologiza zonele in care trupele sovietice au ramas stationate dupa invazie. Ultimul soldat rus a parasit Slovacia pe 27 iunie 1991, dupa 23 de ani de la intrarea tancurilor armatei sale in aceasta tara.

Moment de glorie pentru Ceausescu

In 1968, in ciuda aparentelor, in lagarul comunist nu domnea o „unitate de monolit”. De aceea, nu a fost extrem de surprinzator refuzul a doua state membre ale Pactului de la Varsovia (alianta militara a tarilor socialiste) de a participa la invazia Cehoslovaciei. Cele doua state au fost Romania si Albania.

De momentul de maxima tensiune de atunci a stiut sa profite foarte bine Nicolae Ceausescu. Pe 21 august, are loc sedinta comuna a Comitetului Central al PCR, Consiliului de Stat si Guvernului Romaniei, in care sunt adoptate pozitia de condamnare a agresiunii armate impotriva Cehoslovaciei si masurile de aparare contra unei eventuale interventii armate a URSS si a altor state vecine. In aceeasi zi, chiar in Piata Palatului, de la balcon, Ceausescu tinea un discurs extrem de popular prin faptul ca a atacat direct Uniunea Sovietica.

„Patrunderea trupelor celor cinci tari socialiste in Cehoslovacia constituie o mare greseala si o primejdie grava pentru pacea in Europa, pentru soarta socialismului in lume. Este de neconceput in lumea de astazi, cand popoarele se ridica la lupta pentru a-si apara independenta nationala, pentru egalitatea in drepturi, ca un stat socialist, ca state socialiste sa incalce libertatea si independenta unui alt stat”. Mai mult, Ceausescu a contrazis „doctrina Brejnev” afirmand ca: „Problema alegerii cailor de constructie socialista este o problema a fiecarui partid, a fiecarui stat, a fiecarui popor. Nimeni nu se poate erija in sfatuitor, in indrumator al felului in care trebuie construit socialismul”.

Acum pare paradoxal, dar atitudinea de fronda a lui Ceausescu nu a dus la o reformare a comunismului romanesc. El nu a sustinut de fapt ideile Primaverii de la Praga ci doar s-a opus URSS si interventiei militare. In august 1968 s-a reusit de fapt legitimarea comunismului in Romania, cel putin daca tinem cont de numarul mare de oameni ce au inceput sa intre in partid. Acest lucru i-a permis lui Ceausescu sa continue, mai intens, linia comunismului nationalist inceputa anterior de fostul lider Gheorghe Gheorghiu Dej si sa lanseze doctrina militara care va ajunge mai tirziu sa domine politica de aparare romaneasca, aceea a „razboiului intregului popor”.

Fisurarea „blocului socialist” prin atitudinea Romaniei a transformat tara noastra – de fapt, in primul rind pe Nicolae Ceausescu – in rasfatata Occidentului in perioada imediat urmatoare. S-au imbunatatit relatiile economice si politice cu Statele Unite, Ceausescu avea sa se plimbe in caleasca alaturi de regina Marii Britanii, numerosi lideri occidentali au inceput sa viziteze oficial Romania.

Dar toate acestea nu aveau sa dureze foarte mult. Romania avea sa se transforme treptat in una dintre cele mai inchistate dictaturi comuniste, unde libertatile civice erau restrinse la maximum. Dupa ce a capatat un profil de reformist si liberal in august 1968, Ceausescu avea sa iasa 21 de ani mai tirziu pe usa din dos a istoriei, cu eticheta unuia dintre cei mai retrograzi dictatori ai secolului trecut.