VIDEO Protest-coregrafie în Piața Victoriei: "Tăiați pensiile speciale!"
Un protest-coregrafie, cu bannere uriașe, are loc la această oră în Piața Victoriei, pentru tăierea pensiilor speciale. Manifestația este organizată de către „Declic” și „Corupția ucide”.
În Piața Victoriei au fost aduse, vineri seară, trei bannere cu lungimea de 30 de metri și lățimea de peste 2 metri fiecare, cu mesajul „Tăiați pensiile speciale”. La protest participă peste 100 de oameni, conform reglementărilor impuse de autorități în contextul pandemiei.
„Mesajul este clar către Guvernul Cîțu: Tăiați pensiile speciale, așa cum ați promis prin programul de guvernare, și faceți acest lucru degrabă (…) Vrem măsuri clare de tăiere sau impozitare a pensiilor speciale”, spun reprezentanții Declic, unul dintre organizatorii protestului.
„În momentul de faţă avem 9.500 de beneficiari de pensii speciale şi pensia medie pentru aceştia este undeva la 9.600 de lei, în timp ce în sistemul de pensii publice avem aproximativ 4,9 milioane de pensionari, cu o pensie medie de 1.500 de lei, şi în total în România există aproximativ 2,7 milioane de pensionari care sunt sub nivelul pensiei medii”, spunea Raluca Turcan.
- „Inclusiv CCR a spus că 7 din principalele 8 tipuri de pensii speciale pot fi eliminate, așa cum s-a întâmplat în urmă cu 10 ani. Doar pentru eliminarea pensiilor magistraților ar trebui găsită de către parlamentari o altă soluție.
- Astfel că, un proiect de lege serios, trecut prin Parlament de actuala majoritate, ar putea elimina în 2021 pensiile speciale. În acest an, în care avem bani puțini la buget și majoritatea categoriilor sociale au fost afectate, pensiile speciale reprezintă o batjocură la adresa cetățenilor. Pensiile nu au fost mărite, salariile bugetarilor au fost plafonate, alocațiile pentru copii nu au crescut cu 50%, dar pensiile speciale sunt în continuare plătite lunar.
- Eliminarea pensiilor parlamentarilor nu poate fi considerată o soluționare a problemei, ele reprezintă un procent infim din totalul pensiilor speciale: 1,38%”, spun inițiatorii petiției, în textul acesteia.