VIDEO Întâlnire George Simion – Călin Georgescu, astăzi. Trei variante de candidat / Grevă a parlamentarilor AUR
Parlamentarii AUR sunt în grevă parlamentară, miercuri, ca urmare a anulării candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale care vor avea loc în luna mai. Ei reclamă „lovitura de stat” și spun că este un semn de „solidaritate” cu protestatarii care au ieșit în stradă pentru a-l susține pe Georgescu. Tot miercuri, George Simion se va întâlni cu Călin Georgesu pentru a lua o decizie în privința candidatului care va fi susținut, fiind în discuție trei variante.
„Vrem să condamnăm lovitura de stat continuă. Vrem să ne manifestăm solidaritatea cu protestele pașnice împotriva acestei lovituri de stat”, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, liderul grupului parlamentar AUR, Mihai Enache.
Purtătorul de cuvânt al AUR, Dan Tănasă, a susținut că AUR și celelalte „formațiuni suveraniste protestează printr-o grevă parlamentară, pentru că toate actele de procedură ale loviturii de stat sunt în plină desfășurare”.
„Această grevă parlamentară înseamnă că parlamentarii AUR vor fi prezenţi la locul de muncă, vor desfăşura audienţe, dar refuzăm să participăm la şedinţele de plen şi la şedinţele comisiilor Camerei Deputaţilor şi Senatului”, a declarat deputatul Dan Tanasă.
Parlamentarii au afișate mesajele „Grevă” și „Jos Dictatura”.
Trei nume pentru prezidențiale cu care Simion merge la întâlnirea cu Georgescu
Întrebat de jurnaliști dacă AUR va anunța un alt candidat pentru prezidențiale, Enache a răspuns că cel mai bine este „să așteptați”, pentru că George Simion va avea o întâlnire cu Călin Georgescu, unde îi va prezenta mai multe propuneri pe care le-au luat în ședința AUR care a avut loc marți seară.
Jurnaliștii au întrebat și care este varianta de candidat a AUR, în locul lui Călin Georgescu.
„Am încercat să găsim soluţii rezonabile de oameni bine pregătiţi cu probitate morală, de experţi, care să se preteze pentru funcţia supremă în stat. Au fost destule nume, domnul Dan Dungaciu, domnul Petrişor Peiu, domnul preşedinte al Academiei Române. Domnul preşedinte George Simion a căutat în permanenţă un om care să se preteze pentru funcţia de preşedinte al statului”, a declarat Tănasă.
„Aseară am avut o serie de discuții. Noi ne bazăm pe decizia Consiliului Național AUR care a stabilit că noi vom susține candidatura lui Călin Georgescu. Avem această decizie șocantă, stupefiantă, absolut ilegală a CCR. Următorii pași vor fi deciși de cel care are atributul de a decide ce urmează să se întâmple, domnul Călin Georgescu. El are atributul de a decide ce urmează să facem, pentru că este președintele ales”, a mai spus deputatul AUR.
„Românii vor avea un candidat suveranist, patriot, pe care să pună ștampila”, a adăugat el.
Surse din AUR au declarat pentru HotNews.ro că cele trei nume care au rămas în discuție sunt George Simion, Dan Dungaciu și Dan Puric.
Simion a susținut marți seară că nu vrea să candideze la prezidențiale.
