Sari direct la conținut

VIDEO Vlad Voiculescu despre proteste: Sunt consternat și oarecum furios, nu din cauza protestelor în sine, dar cred că s-a ajuns prea departe cu violența și agresivitatea la adresa medicilor

HotNews.ro
Vlad Voiculescu, Foto: AGERPRES
Vlad Voiculescu, Foto: AGERPRES

„Sunt consternat și oarecum furios, nu din cauza protestelor în sine, care pot avea o justificare personală, dar cred că s-a ajuns prea departe cu violența și agresivitatea la adresa medicilor și a personalului din spitale, iar lucrul acesta este inacceptabil” – este prima reacție a ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, după protestele de aseară împotriva restricțiilor impuse de autorități. „Ignoranța nu justifică astfel de acțiuni și ceea ce s-a întâmplat aseară în fața unor spitale nu ar trebui să se întâmple”, a subliniat ministrul Sănătății, adăugând că restricțiile din România nu sunt mai dure decât în alte țări.

„Ignoranța nu justifică astfel de acțiuni și ceea ce s-a întâmplat aseară în curtea unor spitale nu ar trebui să se întâmple”, a subliniat ministrul Sănătății.

Vlad Voiculescu a amintit că în curțile spitalelor se află de multe ori, pe lângă personal medical, rudele pacienților internați cu COVID-19, care așteaptă vești despre aceștia. În ceea ce privește personalul medical, Vlad Voiculescu spune că „nici în război” medicii, asistenții și infirmierele nu sunt atacați.

Ministrul Sănătății a subliniat faptul că protestatarii care au fost aseară în curțile unor spitale au greșit: „În aceste spitale sunt tratați semeni de-ai lor, acolo sunt oameni la Terapie Intensivă.”

Reacția ministrului Sănătății vine după ce curțile spitalelor COVID din Bacău și Brașov au fost luate cu asalt, aseară, de protestatarii împotriva restricțiilor impuse de autorități.

Restricțiile din România nu sunt mai dure decât în alte țări, iar atunci când spun că vor „o țară ca afară”, românii ar trebui să își amintească că și alte țări au adoptat restricții, unele chiar mai dure, iar acestea sunt respectate, atrage atenția Vlad Voiculescu.

„Pandemia încă își arată adevărata față, iar pericolul încă nu a trecut. Ceea ce se contestă atât de mult, purtarea măștii, este ceea ce ne-a protejat de îmbolnăviri. Măsurile de protecție nu au un rol coercitiv sau punitiv, sunt măsuri care ne ajută să trecem peste acel val și care au fost aplicate și în alte țări. Cu cât măsurile acestea vor fi mai puțin ferme sau vor fi eludate de populație, cu atât menținerea lor se va prelungi”, spune și secretarul de stat Andreea Moldovan.

„Vă rog mult să respectați cadrele medicale și să respectați aceste măsuri”, este apelul medicului Andreea Moldovan.

Cel de-al treilea val al pandemiei, cel pe care îl traversăm acum, ar putea fi ultimul cu urmări grave, dacă românii vor alege, în perioada următoare, să se vaccineze, a subliniat ministrul Sănătății. În următoarele 3 luni vor ajunge în România peste 7 milioane de doze de vaccin. „Vaccinându-ne, putem să câștigăm războiul, iar acest al treilea val să fie ultimul val semnificativ, care să pună într-adevăr niște probleme. Noi toți împărtășim un anumit nivel de frustrare și oboseală și a fost un an greu pentru mulți dintre noi. În următoarele 2-3 luni vin în România peste 7 milioane de doze de vaccin. Asta înseamnă că românii care vor vrea să se vaccineze o vor putea face în condiții cât se poate de decente, aproape de casa lor”, spune ministrul Sănătății.

Numărul de paturi ATI COVID va crește cu 200 în următoarea perioadă, capacitatea urmând să ajungă la 1.600 de paturi de Terapie Intensivă pentru pacienții COVID-19, a anunțat ministrul Sănătății. Vlad Voiculescu subliniază însă că „nu poți să crești brusc numărul de paturi fără respectarea normelor de siguranță”. De asemenea, vor fi încă 350 de paturi de terapie acută.

„E ușor să spunem creștem numărul de paturi, dar asta s-a făcut și anul trecut, s-a crescut numărul de paturi într-un timp foarte scurt”, spune ministrul Sănătății.

În plus, dincolo de numărul de paturi, și personalul medical din secțiile ATI este limitat. „Principala limitare este legată de resursa umană”, spune ministrul Sănătății, subliniind că volumul de aparatură din secțiile de Terapie Intensivă a crescut substanțial în ultimele luni.

O parte dintre pacienții COVID-19 nu mai pot fi primiți în spital, din cauză că nu mai sunt locuri, și sunt consultați în ambulanță, afirmă ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, adăugând că acest lucru se întâmplă deja de 10 zile.

Ministrul Sănătății a îndemnat din nou la respectarea măsurilor de protecție, subliniind că secțiile de Terapie Intensivă „sunt pline peste tot în țară”.

De asemenea, Ministerul Sănătății va redefini fluxurile din spitale, pentru ca și pacienții non-COVID să aibă acces la tratament.

În ceea ce privește testarea pentru COVID-19 în farmacii, Ministerul Sănătății va trimite către farmacii teste, iar acestea își pot stabil singure costul de testare, a anunțat Vlad Voiculescu. „Avem încredere că acesta va fi competitiv, rezonabil, pentru ca oamenii să se poată testa”, a adăugat ministrul Sănătății.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro