VIDEOINTERVIU „90% din oamenii din sat sunt români, dar țin cu rușii”. Ce se întâmplă acum într-un fost teritoriu românesc din Ucraina

În 2023 și 2024, jurnalista și scriitoarea Sabina Fati a călătorit în Delta extinsă, în Ucraina, Republica Moldova și România, pentru a scrie cartea „Cine râvnește la gurile Dunării?”. Într-un interviu pentru publicul HotNews, scriitoarea atacă frontal mai multe mituri despre fostele teritorii românești care fac parte acum din Ucraina, cum este Bugeacul (sudul Basarabiei). „Oamenii de aici nu au o părere foarte bună despre vechea administrație românească”, spune Sabina Fati.

• Potrivit documentelor studiate de jurnalistă și discuțiilor cu diplomați care au participat la negocierile dintre România și Ucraina, brațul Chilia al Dunării se află în întregime pe partea ucraineană a graniței. Aceasta este urmarea faptului că, în 1948, Petru Groza a cedat sovieticilor „fără nicio tresărire” brațul Chilia și Insula Șerpilor, așa cum rezultă din stenogramele discuțiilor purtate atunci. După 1990, Ucraina a moștenit granițele URSS.  

„De la Novorosiisk, în partea opusă a Mării Negre, Rusia urmărește, cu toate armele sale sofisticate, gurile Dunării”

– V-ați lansat recent cartea „Cine râvnește la gurile Dunării”, în care ați documentat Delta extinsă, care se întinde în România, Ucraina, Republica Moldova. Pentru început, aș vrea să-mi răspundeți la întrebarea din titlu: Cine își dorește gurile Dunării?
– Sabina Fati: De la romani încoace, toate imperiile Europei. Isaccea, de pildă, este locul prin care toți marii cuceritori au trecut, pentru că pe aici se traversează cel mai ușor Dunărea. Apoi, polonezii și Imperiul Habsburgic au vrut să ajungă în această zonă. Ulterior, otomanii au stat patru secole și jumătate, apoi au venit rușii și aproape că nu au mai plecat.

– Dar în zilele noastre?
– Oricine vrea să stăpânească Marea Neagră. După cum spunea Gheorghe Brătianu, cel mai mare istoric român al Mării Negre, dacă vrei să stăpânești Marea Neagră, ai nevoie de gurile Dunării, de Sevastopol (n.r.- în peninsula Crimeea) și de strâmtori (Bosfor și Dardanele). 

De la Petru cel Mare încoace, rușii au avut întotdeauna în politica lor externă acest obiectiv, să dețină toate cele trei puncte. Obiectivul a rămas în picioare până în ziua de azi. Dacă mergi la Novorosiisk, în partea opusă a Mării Negre, vizavi de Constanța, îți dai seama că de acolo Rusia urmărește, cu toate armele sale sofisticate, gurile Dunării și strâmtorile. 

– Spuneți că gurile Dunării sunt foarte importante pentru alții. De ce nu sunt la fel de importante și pentru noi? Eu merg cel puțin o dată pe an în deltă și văd că nu sunt drumuri iar localitățile sunt depopulate din cauza sărăciei. Nici măcar pește nu mai este, pentru că nu se mai decolmatează canalele, motiv pentru care apa rămâne fără oxigen.
– Este un calcul foarte cinic. În Deltă sunt puțini oameni. Niciun partid nu e interesat să investească acolo pentru că nu primește voturi înapoi. Am trecut prin sate în care au mai rămas trei persoane. La un moment dat, am făcut un drum de la Periprava la Sulina, pe o șosea foarte grea.

M-a luat cineva cu mașina care ducea o bătrână bolnavă la C.A. Rosetti, la dispensar, pentru un calmant. La Periprava nu există nimeni să facă o injecție. Femeia plătea în fiecare zi bani cuiva cu mașina să o ducă la dispensar în C.A. Rosetti.

În acele sate nu sunt școli, dispensare, nu e nici măcar o asistentă. Un căpitan în rezervă de la Sulina mi-a spus că dacă ar veni rușii nu ar fi nimeni să-i oprească. 

– Cum stau lucrurile pe partea ucraineană a Deltei? Este tot la fel?
– De partea cealaltă a localității românești Chilia este Chilia Nouă, un orășel ucrainean, mai mare și mai dezvoltat.

O femeie din Periprava mi-a povestit că acum 20 de ani era însărcinată și nu avea cum să ajungă la Tulcea să nască. Și au vorbit grănicerii români cu cei ucraineni și a venit o barcă și au dus-o să nască la Chilia Nouă, unde exista un spital. Acolo există o minimă infrastructură și sunt localități mai mari. Vizavi de Periprava e Vâlcov, un oraș care altădată era numit „Veneția Dunării”, pentru că avea canale pline cu apă, prin oraș, care acum sunt secate.

„Oamenii din Bugeac nu au o părere foarte bună despre vechea administrație românească”

– Ați văzut declarațiile unui candidat la președinție despre teritoriile românești din Ucraina. Acesta spunea că România ar trebui să participe la împărțirea acestei țări. Cum văd locuitorii din Bugeac astfel de declarații?
– Bugeacul este o regiune care pleacă de lângă delta românească și merge pe orizontală până la Cetatea Albă. Pe verticală, se duce până dincolo de Cahul, în Basarabia. România a stăpânit acest teritoriu până la Cetatea Albă, nu numai pe vremea lui Ștefan cel Mare dar și în perioada interbelică. 

Oamenii din această zonă nu au o părere foarte bună despre vechea administrație românească, care era foarte centralizată. A încercat să-i românizeze, mai mult sau mai puțin forțat. 

În același timp, românii au construit mult. Poți vedea peste tot clădiri impozante ridicate de români. Numai că acest spațiu e mult mai complicat de atât. Nu poți vorbi de o identitate a locului. De exemplu, rectorul de la Izmail spunea că mama lui e bulgăroaică, iar tatăl rus.

Dacă mergem în istorie, vedem că în secolele 17-18, rușii au invitat în acest spațiu germani, bulgari, români, nemți. Le-au dat pământ, i-au ajutat să-și facă case și i-au scutit de impozite pe termen lung. 

N-au venit oameni bogați aici, au venit oameni săraci, dintre care unii au fost gospodari și au devenit bogați. Toți însă sunt recunoscători și acum rușilor. Pentru că rușii le-au dat ocazia să fie ceea ce sunt ei acum. În orice caz, ei toți sunt vorbitori de limba rusă.

De pildă, primarul din Cahul (n.r.- Republica Moldova) îmi spunea că la începutul războiului din Ucraina, oamenii își pregăteau florile să-i aștepte pe ruși.

Sigur, nu sunt toți pro-ruși. Au întâlnit foarte mulți patrioți ucrainieni, cum era rectorul de la Izmail, foarte inimos, sau un om de afaceri care din banii lui a cumpărat o mașină pentru soldații de pe front.  

Liantul acestei zone este limba. Am întâlnit oameni nervoși că trebuie să vorbească ucraineană. Le era frică să vorbească rusește, pentru că spuneau că sunt camere video în magazine și-i urmăresc.

– Ați văzut aceste camere?
– Nu, dar asta nu înseamnă că nu există. 

– Dar atitudinea statului ucrainean care este față de această zonă? S-a încercat ucrainizarea ei?
– În 2016, când am mers în jurul Mării Negre și am traversat toată această regiune, mi s-a părut că există un efort de ucrainizare a regiunii, care se numește „Novorusia” (Noua Rusie) până la Mariupol.

Odesa s-a înființat pe o cetate turcească, dar înainte de cetatea turcească acolo fusese un punct roman, iar înainte, unul grecesc. Se numea „O Desus”, dar Ecaterina cea Mare a vrut să fie la feminin și anumit orașul „O Desa”. Acum orașul este mult mai trist, decât în 2016. O serie întreagă de clădiri mari au fost bombardate. Nici nu mai ai voie să te duci spre mare, jumătate de oraș e blocat din cauza războiului.

Odesa suferă foarte tare, dar sondajele arată că locuitorii de acolo nu vor în NATO. Chiar dacă rușii sunt aproape, la o palmă de pământ de oraș.

– Dar revenind la întrebare, cum credeți că sunt privite acolo declarațiile unui candidat la președinție din România care vrea să acapareze aceste teritorii?
– Oamenii sunt în război și se tem de un război și mai mare acolo. Multe femei sunt singure, au copiii și se descurcă, doar ele știu cum.

Ca să dau exemplul unei femei din Reni, care îmi povestea că aude noaptea pe telefon alarma aeriană, își îmbracă copii, îi duce la părinți, într-un sat din apropiere. Și copiii dorm acolo. După aceea, dimineața se întoarce, îi duce la grădiniță, ea merge la serviciu, iar seara se poate întâmpla același lucru. E obosită, bărbatul ei la front, de-abia îi ajung banii, de una și de alta. Ce poate să-și dorească femeia aceea decât să fie pace?

„90% din sat sunt români, dar țin cu rușii”

– Cum treci cu bacul la Isaccea ajungi la Orlovka, satul de pe partea ucraineană. Găsești pe cineva cu care să vorbești în limba română? Cât de răspândită e limba română?
– În primul rând, bacul e românesc. E operat de români. Apoi în sat aproape toți vorbesc românește. 90% sunt români. Dar dacă mergi și vorbești cu ei, vezi că țin cu rușii. Spun așa: „Fratele cel mare are dreptate. E puternic și să-l ascultăm”.

– Dar de unde știu lucrurile astea? Se uită la televiziune rusești sau de unde această opinie?
– Se uită la televiziuni rusești. Și au trăit cu sentimentul ăsta. Pentru că și Orlovka face parte din aceeași regiune complicată a Bugeacului în care, da, ei vorbesc românește. Și se consideră basarabeni, nu români, oricum.

Cum a rămas brațul Chilia pe partea ucraineană a graniței

– În cartea dumneavoastră am găsit o informație pe care nu am mai găsit-o în altă parte: aceea că brațul Chilia este în întregime pe partea ucraineană. Adică granița dintre cele două state nu este pe mijlocul Dunării, ci pe malul românesc. Cum s-a întâmplat asta?
– În perioada sovietică, Petru Groza, atunci când a cedat Insula Șerpilor rușilor, a cedat și brațul Chilia (n.r.- în 1948, la Moscova, când s-a semnat tratatul dintre România și URSS). Și, potrivit dreptului internațional, statele succesoare preiau granițele statelor inițiale. 

În același timp, e adevărat că documentele internaționale spun că, întotdeauna, granița dintre state trece pe mijlocul râului. 

Dar în cazul acesta, în urma tratatului dintre România și URSS, s-a păstrat această graniță pe malul românesc. Nu există un document astăzi care să ne spună că s-a schimbat ceva. 

Înainte să scriu acest capitol, am vorbit cu doi diplomați care au negociat tratatul dintre România și Ucraina (n.r. – din 1997). Aceștia mi-au spus, amândoi, că deși nu scrie niciunde, pentru că nu există anexe, granița a rămas așa cum era.

– Deci, în momentul ăsta putem să spunem că practic brațul Chilia face parte din Ucraina?
– Da, dar oamenii cu care am vorbit la Chilia mi-au spus că nu au nicio problemă să-l folosească. Să meargă cu bărcile, de exemplu. Mai ales acum în timpul războiului, lucrurile sunt, cumva, aplanate. În același timp, ucrainenii au adâncit canalul Bâstroe.

– L-au adâncit doar la capete, cel dinspre Chilia și cel de la mare.
– Ei și-au creat propriul drum, ca să iasă din zona unde erau bombardați de ruși. Românii sunt foarte supărați dacă ucrainenii nu mai folosesc Sulina. Pentru ei, costă mai mult (n.r.- să treacă cu navele prin Sulina), dar pentru noi e mai bine. 

– Totuși, am văzut statisticile care arată că au crescut încasările de pe urma navelor care trec pe brațul Sulina, de când a început războiul. Deci statul român își ia taxele. 
– Statul român invocă o convenție internațională în care se precizează că doar Sulina este braț navigabil al Dunării.

– Românii care vor să viziteze vechile cetăți ale lui Ștefan cel Mare din Bugeac, Chilia și Cetatea Albă, pot să o facă? 

– Cetatea Chilia este într-o întreprindere. Sunt ceva ruine acolo, dar nu poți să intri. Oricum este aproape de Dunăre, sunt depozite de cereale sau de combustibil, care sunt distruse total de dronele rusești. 

Cetatea Albă se poate vedea, este una dintre cetățile medievale cel mai bine păstrate din zonă. Este organizat acolo un punct turistic, iar vara au loc festivaluri, turniruri medievale, cum se întâmplă pe la noi în Sighișoara. Oamenii își fac poze acolo, se organizează tururi. 

– Ca o concluzie a călătoriilor tale în Bugeac: cum vezi viitorul acestei regiuni?
– Depinde cum se termină războiul. Dacă războiul se termină așa cum vor rușii, această regiune va fi una de buffer (n.r.- tampon), o zonă gri între Rusia și NATO. Putin vrea să păstreze o zonă tampon între țara lui și NATO, din acest motiv a și început războiul în Ucraina, pentru că n-ar vrea să aibă la graniță o țară NATO.

Dacă Ucraina va intra în NATO va trebui să respecte regulile alianței care pentru noi au fost foarte dure. Noi nu am intrat în 1997 pentru că nu aveam încă semnat tratatul cu Ucraina și una dintre problemele serioase erau că România revendica atunci teritorii de la Ucraina. Deci acești naționaliști care vor acum să dea timpul înapoi ar trebui să se gândească până unde vor să-l dea.  

Apoi, dacă se pun aceleași condiții Ucrainei, de a recunoaște granița cu Rusia ce se va întâmpla? Care granițe? Eu nu cred că NATO își va lua această responsabilitate. 

Altă variantă ar fi ca Ucraina să rămână așa, cu o pace provizorie cu Rusia. 

Cine este Sabina Fati

Sabina Fati este jurnalistă, scrie comentarii și analize pentru Deutsche Welle. A publicat cărți precum „Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi: Kurdistan, Irak, Anatolia, Armenia, Humanitas, București, 2022, „Ocolul Mării Negre în 90 de zile: Şapte ţări, opt graniţe şi o lovitură de stat în prime‑time”, Humanitas, București, 2016; „Singură pe Drumul Mătăsii: 80 de zile, 15 000 km, 2500 de ani de istorie”, Humanitas, Bucureşti, 2015; „Transilvania, o provincie în căutarea unui centru: Centru şi periferie în discursul elitelor politice din Transilvania, 1892–1918”, 2007.

Interviul integral cu jurnalista Sabina Fati poate fi vizionat pe contul HotNews de Youtube.