Sari direct la conținut

Viza pentru Marea Britanie costa cinci mii de euro

HotNews.ro

Tot mai multi romani merg sa munceasca in strainatate

Dupa eliminarea vizelor pentru tarile din spatiul Schengen, Occidentul a fost luat cu asalt, forta de munca mioritica fiind din belsug. Incet-incet, oferta de munca a depasit cererea, asa ca o slujba in aceste tari a devenit tot mai greu de dobandit.

A aparut, insa, o noua varianta: emigrarea in Anglia sau in Irlanda, tari care nu au eliminat, inca, vizele pentru cetatenii romani, fapt ce face ca exodul sa nu fie asa de puternic, ca urmare, nici o oferta de munca bogata.

Cei care isi doresc sa lucreze in Anglia sau in Irlanda fac tot posibilul pentru a obtine viza necesara, aceasta constituind un pas important pentru un castig substantial.

Se vorbeste despre multi cetateni care si-au gasit slujbe bine platite, agonisind bani frumosi. Fireste, se pune intrebarea: cum poti obtine o astfel de viza? Daca, oficial, lucrurile sunt mai complicate, pe caile laturalnice, totul este foarte simplu. Ziarele sunt pline cu anunturi de genul „asigur viza pentru SUA, Canada, Anglia, Irlanda etc”.

Am urmat calea unui astfel de anunt, pentru a vedea cum se prezinta situatia vizelor „la negru”.

Garantii financiare

„As dori o viza pentru Anglia sau Irlanda, vreau sa muncesc acolo, am auzit ca se castiga bine”, am inceput convorbirea telefonica.

„Ce varsta aveti?”, am fost intrebati, dupa care ni s-au comunicat imediat actele pe care trebuie sa le pregatim: pasaport, valabil inca cel putin un an; copie dupa certificatul de nastere si dupa buletinul de identitate; eventual, copie dupa certificatul de casatorie si dupa actele copiilor; patru fotografii tip pasaport, la costum; 100 de euro, taxa de viza; 100 de euro, taxa pentru dosar.

Dupa ce am strans documentele mentionate, ne putem prezenta la Deva, unde ne asteapta tipul care se ocupa de procurarea vizei, care se va deplasa la Bucuresti. Acesta s-a angajat sa rezolve viza in termen de doua saptamani-o luna, dupa care trebuie platit comisionul. „Cand aveti viza, dati banii, va costa 5.

000 de euro, iar daca aveti interdictie, inca trei mii”, ne-a comunicat cel care a dat anuntul. El a precizat ca, desi banii se dau la urma, in momentul depunerii dosarului, trebuie sa facem dovada ca detinem aceasta suma, „ca sa nu ma bag aiurea in afacere, noi lucram cu ministerele de justitie din Anglia si Irlanda”, a continuat intermediarul.

„Ce garantii avem ca vom primi viza, dupa ce achitam cele doua taxe, de cate 100 de euro ?”, l-am intrebat. „Daca va e frica, nu trebuie sa-mi dati nimic inainte, lasam plata la urma, numai sa-mi demonstrati ca aveti banii, nu ma incurc cu sarantocii”, ne-a raspuns. „Se poate negocia suma?”, am continuat. „Va pot scuti de cei 200 de euro, dar nu mai mult. Nu pot cobori mai jos de 5.

000″, am primit raspunsul. Am cerut detalii despre viza. „Este valabila trei luni, dar nu-i problema, ca de-acolo nu te expulzeaza nimeni, ca-n Schengen, doar daca faci prostii mari. Cand vii cu dosarul, iti explic ce trebuie sa faci, ca sa stai mai mult acolo”, ne-a explicat tipul cu vizele. Am intrebat daca o sa gasim de lucru. „Omule, sunt destui romani acolo, o sa te invete ce sa faci.

Daca esti calificat, castigi doua mii de lire sterline pe luna, iti scoti repede banii, stai fara grija”. Am incheiat convorbirea, stabilind ca vom reveni, dupa cateva zile, cand vom avea actele.

Coruptie mondiala

Concluzia e limpede: nu numai in Romania exista coruptie, ea trece chiar si dincolo de spatiul Schengen.

Daca ai bani, poti obtine vize, anulezi interdictii, negociezi cu ministerele din alte tari, calatoresti unde vrei, chiar daca legea nu-ti permite. Iar toate acestea se fac la vedere, fara nici un pic de retinere.SILVIU FLORESCU

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro