Vreau un Fisc puternic: flexibil, unde e posibil, strict, unde e necesar!
Citeam deunăzi o informare a Fiscului polonez (KAS) că agenți ai săi umblă incognito și cumpără produse și servicii de la buticuri, mari magazine, cantine, hoteluri, restaurante, saloane SPA etc., să vadă dacă vânzarea e înregistrată în casă și dacă se dau corect bonuri fiscale. După 32.000 de controale, bilanțul a fost că la una din patru achiziții se înregistra câte o iregularitate. Când te gândești că asta se întâmplă în Polonia, care, nu-i așa, e un performer recunoscut în reducerea evaziunii pe TVA, parcă automat îți zici – e clar că trebuie să fim mai catolici ca ei, dacă s-ar putea în fiecare zi să ne dea Fiscul nostru un raport în câte controale, incognito sau la vedere, a descins, ce amenzi a dat etc.
Citesc în continuare din informarea polonezilor: ”acest tip de controale este, uneori, asociat cu situații neplăcute, de rezistență din partea celui controlat. Tocmai de aceea, la KAS, ne preocupă creșterea competențelor angajaților noștri, le oferim chiar asistență psihologică și, în situații de criză, beneficiază de intervenția rapidă a ofițerilor în uniformă”.
E ușor de intuit că astfel de controale sunt costisitoare, mai ales în vremuri ca acestea pe care cu onor le traversăm. Bonul fiscal e, evident, zona unde nu se discută, aici inflexibilitate trebuie să fie maximă [1]. Dar conformare fiscală înseamnă mult mai mult decât a da bon. Și nu doar cu inspecții îți asiguri conformarea fiscală a contribuabilului tău. Dacă ești o administrație puternică știi deja că trebuie să treci la nivelul … olandez: Fiscul din Țara Lalelelor cultivă de ani buni conceptul ”flexibil, unde e posibil, strict, unde e necesar”. Și îl cultivă cu succes, dacă ne uităm la ce rezultate au [2].
Ai zice că noi ar trebui să fim primii care să trecem la acest nou sistem de producție, care să ne ajute să creștem intensiv conformarea fiscală. Dar… episodul următor vorbește de la sine! După modificările de ultimă oră aduse la Codul de Procedură Fiscală, ”contribuabilul/ plătitorul solicitant nu are dreptul la restituirea taxei achitate pentru emiterea soluției fiscale individuale anticipate (SFIA) în cazul în care cererea intră în procedura de analiză pe fond în vederea soluționării prin emiterea ordinului ministrului finanțelor de aprobare/respingere a cererii de emitere a SFIA”. Până luna trecută, același plătitor de taxe solicitant știa că are ”dreptul la restituirea taxei achitate în cazul în care organul fiscal competent respinge emiterea SFIA”. [3]
Ce e această soluție fiscală individuală anticipată? ”Un act administrativ emis de organul fiscal central în vederea soluționării unei cereri a contribuabilului/plătitorului referitoare la reglementarea unei situații fiscale de fapt viitoare”. Cuvântul cheie e aici reglementarea. În traducere, vrea omul/firma/investitorul/ plătitorul de taxe să fie sigur că înțelege bine o situație/o tranzacție, înainte să pună în practică: vrea să plătească taxele la stat atât cât trebuie și, în baza unei interpretări pe care i-o va da Fiscul în speța respectivă, vrea să nu fie hârțuit mai târziu cu întrebări dar acolo de ce e așa și alte asemenea.
”Aceste decizii de interpretare (advance tax ruling) se întâmplă în toată lumea și s-au dezvoltat ca urmare a schimbării de mentalitate la nivelul autorităților fiscale; sunt un instrument indispensabil în atingerea unui grad cât mai mare de conformare fiscală prin stabilirea acelei relații de reciprocitate necesare între autoritate și contribuabil”. Am citat dintr-o analiză din 2015 prezentată Parlamentului European și care urmează: ”decidenții politici trebuie să acționeze cu grijă cu acest instrument prețios care, în mod categoric, nu trebuie să dispară”.
La noi, instrumentul pare destul de prețios, la o taxă de emitere de 3000-5000 de euro! (5) Dar nu poți să nu te-ntrebi: cum se manifestă grija ca măcar să nu dispară?
Pentru că ”în anul 2021, au fost aprobate 13 soluții fiscale individuale anticipate și sunt în curs de soluționare 35” – se arată în raportul de activitate al ANAF pe anul trecut.
La un asemenea volum de activitate, ar fi fost de așteptat ca Ministerul Finanțelor, cel care de anul acesta a preluat direct administrarea SFIA, să vinăcu un mesaj concret – vrem/nu vrem mai multe, dacă vrem, cum facem asta etc.
Un proiect de Ordin pentru aprobarea procedurii privind emiterea SFIA nu e deloc clar în privința intențiilor, aspirațiilor Ministerului în această privință. Se propune acum o listă de la a) la y) de situații în care se respinge emiterea de SFIA (după procedura actuală, lista merge doar de la a la h). Nu extinderea, în sine, ar fi o problemă, dacă ar aduce mai multă claritate! Dar suntem în continuare în zona respingerii acolo unde plătitorul a comunicat repetat informații nerelevante în raport cu întrebarea, în condițiile în care, evident, relevanța informațiilor se stabilește de către organul fiscal competent. Sau – respingere dacă se constată că cererea nu vizează aspecte necesar a fi clarificate, ori, situație nouă, dacă pentru tranzacțiile propuse nu există o alternativă rezonabilă de aplicare a tratamentului fiscal.
Bun, dar care e interpretarea rezonabilă? – asta vrea să știe, până la urmă contribuabilul! Pentru asta, el face această înțelegere pe transparență cu statul. Pune pe masa Fiscului documente din bucătăria internă, inclusiv din grupul lui de companii. Își asumă că soluția fiscală, dacă o primește, ”este opozabilă și obligatorie față de organul fiscal, numai dacă termenii și condițiile acesteia sunt respectate de contribuabilul plătitor”. Își mai asumă că ”informațiile furnizate trebuie să fie corecte”. Iar după cum sună noul proiect de Ordin, mai trebuie să-și facă și o auto-analiză, chiar o auto-critică, ca să arate că nu are intenții ascunse. [4] În sfârșit, își asumă că, pentru tot exercițiul ăsta e nevoie să plătească acea taxă de emitere a SFIA de 5,000 EUR. Iată că acum, după modificarea din Codul de Procedură Fiscală, trebuie să-și mai asume și că această taxă e oricum pierdută. Cum s-ar spune – dacă nu primește SFIA, rămâne și cu banii luați, și cu … perspectiva unei inspecții neliniștite.
Mă întorc din nou la acel raport european, citat mai sus – ”Contribuabilul trebuie tratat ca un client. El merită un serviciu de calitate, atâta timp cât oferă în mod voluntar informații despre situațiile de risc fiscal (un fel de auto-analiză de risc) și oferă răspunsuri cuprinzătoare autorității fiscale. În această relație, autoritatea fiscală trebuie să înțeleagă strategia comercială și fiscală a contribuabilului, să acționeze corect și nu să fie orientat în principal spre câștigul imediat”.
Practic vorbind, construind această relație reală de colaborare (monitorizarea pe orizontală), ajungi să ai o alternativă funcțională la costisitoarele inspecții, controale fiscale (monitorizarea pe verticală). Într-un bine-cunoscut echivalent românesc – păgubești mai mult dacă te scumpești la tărâțe!
Spre exemplu, un raport despre inspecții are câteva rânduri de serviciu – ”În ceea ce privește inspecțiile fiscale desfășurate la contribuabilii care au derulat tranzacții cu persoanele afiliate, în cadrul cărora au fost verificate și preturile de transfer practicate, a fost stabilită o diferență a bazei de impozitare în sumă de 584,1 mil. lei. Astfel, diferența suplimentară de bază de impozitare a determinat: impozit pe profit stabilit suplimentar de plată de 43,3 mil. lei; diminuare a pierderii fiscale: 352,6 mil. lei”. (ANAF, raport de activitate primul semestru 2022). Ce mesaj pot transmite astfel de rânduri? Niște sume, aflate pe undeva la nivelul anului trecut și… cam atât! Dar cu ce costuri s-au făcut inspecțiile astea, atât pentru contribuabil, cât și pentru administrație? Au schimbat ele cu adevărat comportamentul contribuabililor? Te-au ajutat ele pe tine, administrație, să-ți cunoști și să-ți apropii mai bine contribuabilul?
În schimb, mesajul e mult mai puternic atunci când citești că ”în perioada ianuarie-iunie 2022, au fost emise două acorduri de preț în avans (APA) și au fost soluționate trei cereri de inițiere a procedurii amiabile”.
Ca echivalent al SFIA, dar pe problematica extrem de complexă a tranzacțiilor intra-grup (privind stabilirea prețurilor de transfer aferente) aceste APA sunt și ele măsura deschiderii spre colaborare a unei administrații. Scumpă la vedere această colaborare, cum se vede. Și unde mai pui că taxele de analiză pentru APA ajung până la 20.000 de euro!
Cum să-l conving/ajut/motivez pe contribuabil să vină el la mine, mai degrabă decât să mă duc eu după el! – aceasta ar trebui să fie întrebarea care să nu-i dea liniște statului, cel puțin în toate cele opt ore de program. Oare ar ajuta mai mult dacă am elimina aceste taxe pentru emiterea deciziilor fiscale, cum au olandezii? (Pe principiul cui îi mai trebuie taxă, dacă tot primesc informații prețioase!) Oare n-am putea împrumuta ceva din sistemul polonez, unde deciziile fiscale individuale au devenit un fel de sport național, încurajat, subvenționat chiar de stat? Acolo, dacă vrei să ai o confirmare că aplici bine legea, (inclusiv în tranzacții deja efectuate!), dacă ești acționar, sau potențial investitor … statul e chiar interesat să te ajute să-ți clarifici nedumeririle fiscale! Ba chiar îți pune la dispoziție o bază de date, cu soluții care ar putea să te ajute (6). Oare e mai bine să folosim banii din taxa de SFIA/APA să îi plătim mai bine pe specialiștii noștri, aceștia vor fi mai motivați, vor livra mai repede alte soluții, în final vor fi mai mulți beneficiari, cadrul fiscal va fi astfel mai predictibil?Să ne concentrăm pe un program amplu de ghiduri, cu interpretări generale privind tratamente fiscale în toate domeniile controversate? Citeste intregul artiol si comenteaza pe Contributors.ro
INTERVIURILE HotNews.ro