„Zalujnîi și-a exprimat poziția”. O consilieră a fostului șef al armatei ucrainene reacționează după informațiile că generalul intră în cursa prezidențială
O consilieră media a ambasadorului Ucrainei în Regatul Unit, Valerii Zalujnîi, a negat miercuri, 20 august, informațiile potrivit cărora fostul general de rang înalt, care a condus armata ucraineană în primii doi ani ai războiului declanșat de Rusia, pregătește o echipă și un sediu la Londra pentru o campanie prezidențială, scrie The Kyiv Independent.
Oksana Torop, care a lucrat anterior ca jurnalistă pentru serviciul ucrainean al BBC, a afirmat că speculațiile publicate anterior, potrivit cărora Zalujnîi este în curs de formare a unei echipe de campanie, sunt neadevărate.
„Nu există nicio discuție despre vreun sediu de campanie”, a declarat Torop, pentru publicația NV.
„Valerii Zalujnîi și-a exprimat poziția de mai multe ori și, din câte știu, aceasta nu s-a schimbat: cât timp războiul continuă, trebuie să depunem eforturi pentru a salva țara, nu să ne gândim la alegeri”, a mai spus ea.
Jurnalista americană Katie Livingston a scris marți, pe rețeaua de socializare X, că Zalujnîi a înființat deja o echipă de campanie la Londra, Torop fiind responsabilă de strategia media.
„O sursă apropiată campaniei care se pregătește mi-a spus că sediul său este deja activ la Londra și că recrutarea este în derulare. Nu este doar o speculație”, a afirmat Livingston.
Ucraina nu poate organiza alegeri atât timp cât legea marțială rămâne în vigoare din cauza războiului cu Rusia. Cu toate acestea, speculațiile persistă cu privire la viitorul politic al lui Zalujnîi, precum și la pregătirile electorale din țară pentru momentul în care va fi încheiat un acord de pace care să permită organizarea de alegeri.
Fostul comandant suprem, care a fost demis în februarie 2024 și trimis ulterior ambasador în Marea Britanie, este considerat de mulți un potențial adversar al președintelui Volodimir Zelenski.
Zalujnîi rămâne cea mai de încredere personalitate publică din Ucraina, potrivit unui sondaj publicat pe 9 iulie de Rating Sociological Group. Sondajul a relevat că Zalujnîi continuă să se bucure de un puternic sprijin public, în contextul în care 73% dintre ucraineni au încredere în el.
Zelenski se bucură de încrederea a 67% dintre respondenți, în timp ce generalul Kirilo Budanov, șeful serviciului militar de spionaj, a obținut un rating de încredere de 56%.
Actualul șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, se bucură doar de 41% din sprijinul populației.
