Sari direct la conținut

Zelenski acuză Ungaria că a trimis drone de recunoaştere în spaţiul aerian al Ucrainei

HotNews.ro
Volodimir Zelenski, Foto: American Photo Archive / Alamy / Alamy / Profimedia
Volodimir Zelenski, Foto: American Photo Archive / Alamy / Alamy / Profimedia

Ucraina suspectează Ungaria că a efectuat zboruri cu drone de recunoaştere în spaţiul său aerian, a afirmat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP.

„Forţele ucrainene au înregistrat încălcări ale spaţiului nostru aerian de către drone de recunoaştere, care sunt probabil ungare”, spune Zelenski într-un mesaj postat pe rețelele sociale.

„Evaluările preliminare sugerează posibile acțiuni de recunoaștere asupra potențialului industrial din zonele de graniță ale Ucrainei”, în apropierea Ungariei, a adăugat președintele ucrainean.

El mai afirmă că a fost informat despre aceste incidente de către comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, și a cerut „rapoarte urgente despre toate incidentele înregistrate”.

Anterior vineri, Ucraina a interzis intrarea pe teritoriul său a trei responsabili militari ungari, ca ripostă faţă de o decizie similară a Ungariei, un nou episod de tensiuni între cele două ţări.

Relațiile dintre Kiev și Budapesta s-au deteriorat vertiginos în contextul războiului, cu premierul ungar Viktor Orban menținând legăturile cu Kremlinul și amenințând cu blocarea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană.

Orban s-a plâns totodată președintelui american Donald Trump că operațiunile militare ale Ucrainei împotriva Rusiei au perturbat aprovizionarea cu petrol a Ungariei. Iar vineri, Orban a respins solicitarea președintelui SUA ca țările europene să renunțe la importurile de petrol și gaze naturale din Rusia.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro