Sari direct la conținut

12 ani de închisoare în Rusia pentru o ucraineancă ce a protestat lansând baloane alb-albastre pe cerul Moscovei

HotNews.ro
Un tribunal militar rus a condamnat-o vineri pe o ucraineancă la 12 ani de închisoare pentru că anul trecut a lansat baloane colorate în albastru-alb-albastru - culorile opoziției față de ofensiva militară rusă din Ucraina - deasupra Moscovei, informează AFP.
12 ani de închisoare în Rusia pentru o ucraineancă ce a protestat lansând baloane alb-albastre pe cerul Moscovei
Baloane alb-albastre / Fotografie ilustrativă. Sursa foto: Shutterstock

Cetățeanca ucraineană Kristina Liubașenko, în vârstă de 35 de ani, a fost găsită vinovată de participare la un grup „terorist” și de răspândirea de „informații false” despre forțele armate ruse, a relatat agenția de presă de stat TASS.

Procurorii au afirmat că ea a acționat la ordinele Legiunii Libertatea Rusiei, o grupare armată anti-Kremlin care este interzisă în Rusia.

Legiunea, alcătuită din cetățeni ruși care sunt de partea Kievului și se opun invaziei ruse din Ucraina, a lansat mai multe incursiuni armate pe teritoriul Rusiei.

Acuzarea a spus că Liubașenko a lansat baloane pe cerul capitalei ruse și a instalat difuzoare la o fereastră dintr-o clădire rezidențială care transmiteau „informații false” despre ofensiva Moscovei în Ucraina.

Site-ul de știri independent rus Mediazona a citat-o pe avocata Kristinei Liubașenko, care a declarat că aceasta a fugit din Ucraina în Elveția în 2022 – la începutul ofensivei militare pe scară largă a Rusiei împotriva țării sale – și că a primit statutul de refugiat acolo.

Femeia a locuit în Elveția împreună cu mama ei bolnavă, bunicul ei și cele două fiice și a întâmpinat dificultăți financiare, a declarat avocata Liudmila Posmitnaia, potrivit Mediazona.

În Elveția, ea a întâlnit un bărbat care s-a prezentat ca fiind un alt refugiat ucrainean și care i-a împrumutat bani, pentru ca apoi să-i ceară să meargă la Moscova, a precizat Posmitnaia.

Bărbatul i-ar fi spus inițial să lanseze baloane galbene și albastre, în culoarea steagului ucrainean.

Liubașenko a refuzat inițial să instaleze difuzoarele, dar bărbatul a devenit amenințător și i-a spus că își va pierde custodia asupra fiicelor ei, conform avocatei.

Mediazona a mai scris că Liubașenko a declarat în fața instanței, în limba ucraineană: „Cred că înțelegeți cu toții cum s-a ajuns la acest caz”.

După începutul ofensivei militare, Rusia a reprimat masiv disidența, iau autoritățile judiciare au pronunțat sentințe dure pentru persoanele acuzate de comiterea unor acte de „sabotaj” în interiorul țării.

Urmărește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro