23 august 1944- 30 decembrie 1947- constitutionalism, monarhie si totalitarism

Puţine intervale în istoria României sunt mai încărcate de un sens al aşteptărilor frustrate şi al tragismului istoric decât cei trei ani în care se consumă, premeditat şi implacabil, tranziţia către totalitarismul comunist. Trecerea de la speranţa recâşigării libertăţii constituţionale la proclamarea Republicii Populare este cu atât mai dramatică cu cât această paranteză aparent efemeră contrastează cu regimul carlist şi cu cel antonescian în voinţa de afirmare a unei ordini politice întemeiate pe echilibrul puterilor şi pluralism ideologic.

Căci răsturnarea tiraniei genocidare a lui Ion Antonescu însemna nu doar consacrarea opţiunii în favoarea Naţiunilor Unite, dar semnala, cu vigoare, astfel cum preciza chiar mesajul către ţară al suveranului, dorinţa de a reabilita constituţionalismul ca formă de articulare a cetăţii. Repunerea în vigoare, oricât de limitată de circumstanţe, a constituţiei de la 1923 marca ruptura cu o perioadă ce debutase la 1938: în locul fuziunii dintre puteri,al personalizării totalitare a autorităţii, noul curs politic pe care îl girau Regele Mihai I, Iuliu Maniu, Dinu Brătianu şi C. Titel- Petrescu se fonda pe setul de valori subsumabil credinţei în demnitatea umană şi libertatea politică. Alianţa cu Naţiunile Unite era, simultan, o revenire la constituţionalism.

Ceea ce urmează, în cei trei ani de până la finalul domniei lui Mihai I, este confruntarea dintre două proiecte de viitor şi de societate- între democratismul luminos şi vizionar al partidelor democratice, pe de o parte, şi profesiunea de credinţă totalitară a comuniştilor şi aliaţilor lor vremelnici, pe de altă parte. Este aceasta o confruntare al cărei fundal este dat de ocupaţia militară sovietică, ocupaţie ratificată juridic prin intermediul Convenţiei de armistiţiu. Ingerinţa sovietică nu va întârzia să se manifeste, iar impunerea guvernului Petru Groza , la 6 martie 1945, este punctul de inflexiune în tranziţia către tirania comunistă. O dată cu 6 martie 1945, transformarea Regatului României în Republică Populară debutează accelerat, iar poziţia monarhiei constituţionale este ea însăşi afectată de acest nou aranjament politic. Nimic nu pare să mai conteze în economia unei administraţii Groza ce ignoră, în cursul anului 1945, refuzul monarhului de a semna actele normative – “ greva regală” relevă ambiţia ultimă a guvenului de largă concentrare democratică. Anume aceea de a criminaliza opoziţia politică şi de a guverna, autocratic, în beneficiul unei minorităţi politice fanatizate. 6 martie 1945 pregăteşte, legic, spre a relua vocabularul marxist, alegerile falsificate din 19 noiembrie 1946. Recitite astăzi, memoriile lui Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, ca şi intervenţiile ministrului Mihail Romniceanu, reconstituie peisajul unei agresiuni totalitare fără precedent. Varianta stalinistă a alegerilor libere devenea canonul în funcţie de care se ordonau realităţile central şi est- europene. România nu face excepţie, iar scrutinul din 1946 este piatra tombală ce se aşează peste orizontul de speranţe asociabil lui 23 august 1944. Triumful Blocului partidelor democratice anunţă lichidarea, legală şi fizică, a opoziţiei politice.

În această ecuaţie instituţională, 1947 poate fi privit, fără a exagera, ca autenticul debut al democraţiei populare în România. Menţinerea monarhiei este un compromis de parcurs. O dată cu 6 martie 1945, regele Mihai I nu mai poate asigura acea funcţie de mediere pe care o îndeplinise sub guvernele Sănătescu şi Rădescu. Edificiul totalitar care se configurează, după alegerile falsificate, se dispensează de monarhie, în mod gradual. 1947 anticipează, în ceea ce are mai profund şi dramatic, republica populară. Atunci când înscenarea de la Tămădău cauţionează eliminarea Partidului naţional- ţărănesc, schimbarea de substanţă a regimului politic nu mai putea fi trecută sub tăcere. Toamna anului 1947 este toamna primului mare proces politic din România, proces a cărui finalitate este demonizarea ideii de pluralism şi impunerea fricii ca sentiment fondator al noii ordini totalitare.

Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro