Sari direct la conținut

Londra va raționaliza folosirea apei din cauza caniculei fără precedent

HotNews.ro
Piata Trafalgar din Londra, Foto: JUSTIN TALLIS / AFP / Profimedia
Piata Trafalgar din Londra, Foto: JUSTIN TALLIS / AFP / Profimedia

O serie de măsuri de restricţie a consumului de apă vor fi aplicate la Londra începând din 24 august, din cauza secetei actuale, transmit AFP și The Guardian, potrivit Agerpres.

Aproximativ 15 milioane de persoane din Londra şi din regiunea Oxford, la vest, nu vor mai avea voie să-şi ude grădinile, să-şi reumple piscinele cu apă, chiar şi piscinele de mici dimensiuni, sau să-şi spele maşinile, geamurile sau terasele folosind furtunul de grădină, a anunțat miercuri Thames Water.

Este pentru prima oară în ultimii 10 ani când astfel de măsuri de restricţionare a consumului de apă sunt luate la Londra.

Alte companii care asigură servicii de aprovizionare cu apă au anunţat deja interdicţii similare, în principal în sudul Regatului Unit, dar şi la Yorkshire (nord-est). Primele astfel de măsuri au început să fie aplicate la 5 august.

În total, aceste măsuri vor afecta aproape 30 de milioane de britanici.

Thames Water a explicat faptul că, după cea mai uscată lună iulie din istoria măsurătorilor meteorologice, nivelul apei din reţeaua de râuri şi din rezervoare este mult mai scăzut decât de obicei.

Căldură fără precedent în Londra și Marea Britanie

Starea de secetă a fost declarată la 12 august într-o mare parte a Angliei şi în special la Londra.

Marea Britanie a fost afectată în luna iulie de un val de căldură fără precedent pentru Insulele Britanice, temperaturile extreme revenind apoi în august.

Pe 19 iulie s-au înregistrat 40 de grade pentru prima dată de când se fac măsurători meteo în Marea Britanie.

„În Europa şi în alte părţi ale lumii, vedem din ce în ce mai multe valuri de caniculă cu recorduri de căldură, antrenând temperaturi extreme, care devin mai ridicate mai repede decât în majoritatea modelelor climatice”, a afirmat Friederike Otto, un cercetător din cadrul Imperial College din Londra.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro