Despre Ungaria de azi, prin ochii unui istoric clujean

Despre Ungaria și Viktor Orbán s-au scris probabil mii și mii de articole, inclusiv în spațiul românesc și mai ales în urma evenimentelor din ultimele zile. Articole diverse, de toate felurile, de la radicale împotrivă și până la extrema cealaltă, pozitivă, ceea ce este foarte bine, înseamnă că există libertatea cuvântului, un bun de preț, care nu se mai găsește chiar în toate țările în zona noastră…

A scrie despre Ungaria de azi nu este simplu deloc, mai ales când ea este prezentă în viața ta, în meseria ta… Una este a scrie despre acest subiect de la 500 de kilometri distanță, știind lucruri din presă și eventual cu replici extrase din repertoriul galeriilor de fotbal, alta este să scrii de la mai puțin de 200 de kilometri din ipostaza – subiectivă, desigur! – a unuia care are contact permanent cu această țară și cu oamenii ei.

Aici intervine o problemă: cum să scrii despre Ungaria și să nu scrii despre locuitorii ei? Despre care? Despre maghiarii din Ungaria sau și despre maghiarii de peste granițele Ungariei? Cum să scrii despre Ungaria din prezent fără să faci trimitere la Ungaria din trecut? Cum să scrii despre Ungaria fără să cobori în propria ta intimitate, în propriul tău trecut, în care poate că Ungaria și maghiarii sunt o prezență constantă? Este complicat și din cele ce voi scrie în continuare se va vedea cât de complicat este. Și încă o precizare preliminară: mulți dintre cititorii acestui text vor constata că sunt în situații similare sau apropiate de a mea.

În primul rând, biologic și cultural, o parte importantă din mine are legătură cu Ungaria. Una dintre cele patru limbi care se vorbeau în familie în copilăria mea a fost limba maghiară. Prima capitală de țară pe care am vizitat-o în copilărie a fost Budapesta, unde am avut și am rude. Dar am avut și am rude de etnie maghiară și vorbitori de limbă maghiară și în Slovacia de astăzi. Deci… complicat.

În copilărie, am auzit despre 1956 și în mintea mea, de atunci și până acum, revoluția din octombrie 1956 este un eveniment de dimensiuni mondiale. Am o admirație și un respect fără margini pentru ”1956”. Apoi, în adolescență am vizitat (a nu mai știu câta oară) Budapesta și am văzut acolo lucruri pe care nu le puteam vedea în România. Apoi am auzit de János Kádár și de începuturile liberalizării, apoi au avut loc primele alegeri libere, acele alegeri libere în care strămoșii FIDESZ (sper să nu greșesc) aveau pe afiș o ceafă lată de ofițer sovietic și inscripția TOBAPИЩИ KOHEЦ! Un afiș care continuă să mă emoționeze de fiecare dată când îl privesc. Ungaria s-a transformat tot mai mult într-o poveste de succes economic. După 1990, nu cred că a trecut vreun an să nu călătoresc de două-trei ori prin Ungaria sau în Ungaria. I-am cunoscut toate regiunile și orașele importante, iar Budapesta am bătut-o la pas și o cunosc cu ochii închiși. Și, mai grav, este un oraș pe care îl iubesc și în care mă simt acasă.

În al doilea rând, calitatea mea de istoric m-a dus de la început spre teme de cercetare și reflecție legate direct sau indirect de Ungaria. Pe lângă alte descoperiri pe care le faci ca student la istorie sau ca tânăr istoric în anii 1990 a fost și aceea a legăturii organice a istoriei Ungariei cu istoria Transilvaniei și istoria românească. Acum, după atâția ani, mă mișc cu ușurință și nonșalanță prin istoria Ungariei, îi citesc istoricii (din păcate doar în alte limbi decât cea maghiară) și mi se pare absolut normal să o fac.

Apropos de istorici, tot atunci am descoperit că istoriografia maghiară nu este atât de neagră, pe cât o ponegreau tot felul de publicații național-comuniste de genul ”Jocul periculos al falsificării istoriei”, că este o istoriografie care poate fi – este adevărat – implicată, subiectivă, că are minusurile ei (care istoriografie nu le are?), dar și cu foarte multe plusuri. În istoriografia maghiară găsești multe informații, răspunsuri și interpretări foarte bune la subiecte istorice legate de Transilvania sau de istoria românească. Într-un cuvânt, istoria Ungariei este și istoria mea, istoria spațiului de care mă ocup și în care trăiesc. Dar nu voi dezvolta aici acest subiect fascinant.

În al treilea rând, trăiesc la Cluj și Ungaria și maghiarii fac parte din viața mea. Ies pe stradă, se vorbește în limba maghiară și-mi place asta. Îmi place că la Cluj pe stradă auzi vorbindu-se, pe lângă limba română, limba maghiară și tot mai multe alte limbi. Este un semn de normalitate. Bulevarde, străzi, monumente pe care le privesc cu bucurie vorbesc despre Kolozsvárul de altădată, despre orașul-comoară, trec prin Piața Unirii și-l salut cu drag pe Regele nostru Matia. Numeroși prieteni și colegi sunt maghiari și sunt oameni foarte faini, cu care întotdeauna am ce discuta. Ba chiar îmi permit, având background-ul româno-slovac, să le spun lucruri pe care ei nu le prea aud de la români… Să nu uit sutele și sutele de studenți maghiari care au trecut prin fața mea, la seminarii și cursuri, de vreo 25 de ani încoace.

Îmi place să cred că sunt un om deschis înspre mai multe culturi și istorii naționale și că am capacitatea să afirm lucruri, să fac aprecieri, dar și să fiu critic. Inclusiv în raport cu maghiarii sau cu Ungaria.

Dar despre Ungaria de azi.

Am admirat întotdeauna această țară (și în forma ei de până la 1918) din foarte multe motive: istorice, culturale, economice, turistice, chiar politice. Dar de vreo 20-25 de ani am început să observ semne pe care, până la un punct, le puneam pe seama unei culturi politice mai speciale, așa cum este cea maghiară. Este vorba de o insistență întâi ciudată, apoi un pic deranjantă, pe problema Trianonului și a statutului minorităților maghiare de dincolo de granițe. Nota bene, am avut ocazia să observ asta și în România și în Slovacia, iar în Slovacia lucrurile s-au spus, de o parte și de alta, mult mai apăsat decât în cazul României.

Desigur că Trianonul este o temă complicată. Pe de o parte, pentru maghiari a fost o tragedie trăită foarte intim până la a deveni traumă națională. Este un punct de vedere pe care nu îl aprob, dar îl înțeleg. Pe de altă parte, din punctul de vedere al celorlalți (români, slovaci etc. etc.) Trianonul a fost un triumf. Problema statutului minorităților naționale (a minorității maghiare în speță) este o temă la fel de complicată și de sensibilă, o știm cu toții și o știu cel mai bine cei care fac parte din minorități și au dilemele lor de așezare identitară, o știu și cei care se găsesc undeva între majoritari și minorități și au propriile lor dileme. Undeva pe aici este și discuția despre drepturile pe care o minoritate trebuie să le aibă într-o țară, dar tot aici poate fi amintit că ea trebuie să aibă și obligații. Dar care sunt normele internaționale în domeniu? Care este practica cu privire la minorități în alte țări? Ce se întâmplă în condițiile integrării europene și a Europei regiunilor? Complicat.

Dar nimic nu complică mai rău lucrurile, atât tema Trianonului, cât mai ales tema minorităților maghiare, decât politica. Și aici trebuie să fie atenți toți cei interesați: comentatorii, politicienii înșiși (mă îndoiesc că mulți au această capacitate), cetățenii de rând. Dar dincolo de politica care poate să aibă consecințe nefaste, sunt relațiile dintre oameni și modul în care ei se raportează unii la alții. Circula într-o vreme pe Facebook și l-am apreciat foarte mult, un slogan care spunea ”Nu vă lăsați manipulați!”. Despre asta este vorba…

Revenind la Ungaria și la politica maghiară. De prin 1989-1990, în politica maghiară a apărut tot mai insistent un tânăr lider de mare viitor, școlit ”la Soros”, Viktor Orbán care, în timp, a luat-o pe drumuri foarte diferite de drumurile pe care a mers inițial. Pe măsură ce au trecut anii, a făcut tot mai multe gesturi politice care mi-au provocat uimire, apoi stupoare, apoi revoltă. De exemplu vizita (2015?) lui Vladimir Putin la Budapesta, primul moment al vizitei fiind depunerea de către Orbán și Putin de coroane de flori la monumentul soldaților sovietici morți în 56. Nu intru aici în detalii privind marile teme ale politicii sale, dar nu pot să nu-i observ insistența. Viktor Orbán este un foarte bun politician și a știut pe ce butoane (electorale, ideologice) să apese pentru a obține rezultate maxime. Nu discut aici ce a făcut bun și ce nu a făcut bun, modul în care el – și guvernele sale – au sprijinit minoritățile maghiare de dincolo de granițele Ungariei. De la acordarea de cetățenie, subvenții pentru copiii școlari de etnie maghiară, pentru universități private, fundații și până la cumpărări de castele și investiții economice. Acestea sunt lucruri de apreciat. Întrebarea mea de minoritar (căci din punct de vedere cultural și eu sunt un minoritar în România de astăzi) este până unde se merge? Până unde este decent să mergi?

Desigur, acum este fierbinte tema participării lui Orbán la școala de vară de la Tușnad și a discursului său de acolo. În acest context, îmi pun întrebarea dacă este normal ca un prim-ministru al unei țări străine (și vecine și cu care ne dorim relații excelente) să participe la un asemenea eveniment? Răspunsul meu este: da. Sigur că da!

Nu discut aici dacă a fost o vizită privată sau oficială. Nu știu exact cum se pune problema din acest punct de vedere în relațiile internaționale. Dar chiar dacă a fost privată, vizita a fost făcută nu în calitate de om simplu (cum a făcut un fost prim-ministru englez care a venit la Cluj să-și vadă echipa favorită jucând cu CFR-ul), ci în calitate de înalt dregător al Ungariei. Aici lucrurile devin sensibile.

Un aspect care mă deranjează este non-prezența autorităților române, președinte, prim-ministru, minister de externe etc. E ca în bancul cu maghiarii care au venit în Transilvania și au găsit-o pustie. Având în vedere că țara ta este vizitată de prim-ministrul unei alte țări, o țară vecină, apropiată și într-o oarecare măsură problematică, autoritățile române trebuiau să fie alături de Orbán în vizita sa la școala de vară de la Tușnad. Nu într-un mod agresiv, ci prietenesc. Era un bun prilej pentru a organiza o ședință de guvern comună, spre exemplu…

La Tușnad, Viktor Orbán a ținut un discurs interesant, în care a abordat foarte multe teme. Un discurs cât o ideologie. Printre temele abordate, a pus la îndoială sistemul de valori europene, pro-occidentale al țării în care ținea discursul. Nici asta nu este o problemă, căci ne bucurăm de libertate de opinie. Apoi a discutat despre migranți și despre transformările demografice și culturale pe care le va suferi Europa în aceste noi condiții și a ajuns la rase, rostind cuvinte grele privind ”amestecul de rase”. Am fost revoltat din prima clipă când am aflat temele discursului și am fost și mai revoltat după ce am citit discursul în întregime. În aparență, considerațiile despre sfârșitul Occidentului, migranți, pericolul dez-naționalizării Europei și a Ungariei și pericolul amestecului raselor sunt niște vorbe grave, revoltătoare, dar în fața cărora ridici din umeri, zicând ”Păi no… e Orbán”, dar Istoria ne învață că marile orori ale secolului XX au început cu câțiva ideologi obscuri care perorau despre tot felul de teme…continua lectura articolului pe Contributors.ro

Despre Ungaria de azi, prin ochii unui istoric clujean

MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, schimbă percepția românilor asupra spitalelor prin lansarea unei serii de evenimente culturale sub titlul: „Cultură și medicină: O alchimie a binelui”

#MediciBuni Dr. Ana-Maria Bota, medic primar ORL: „Tratez fiecare pacient așa cum m-aș trata pe mine însămi. Și mi se pare normal să fac asta”

#medicibuni Dr. Ioana Dumitrașcu-Biriș, medic cardiolog fetal MedLife: „Testele de ADN fetal nu pot înlocui ecografiile morfofetale în sarcină”

#medicibuni Dr. Horațiu Teodorescu, gastroenterolog MedLife: „Tusea, senzația de nod în gât și răgușeala ar trebui să aducă pacienții și la gastroenterolog“

#medicibuni Dr. Lucian Alecu, chirurg MedLife: „Dieta bazată pe alimente grase, procesate, pe consum de alcool și pe fructe dulci îmbolnăvește ficatul“

#MediciBuni – Dr. Ioana Raluca Sima: „ Cele mai multe dintre accidentele vasculare cerebrale și cazurile de demență pot fi prevenite”

#medicibuni Dr. Cătălin Magan, neurochirurg, despre o tânără cu fractură de coloană: „A ajuns la noi complet paralizată, am operat-o de urgență la MedLife Humanitas, iar acum a început să-și miște picioarele”

#medicibuni Dr. Tanita Mavriș, chirurg MedLife: „Adesea denumit «ucigașul tăcut», cancerul ovarian dă simptome precoce care pot fi confundate cu afecțiuni benigne”

MedLife prezintă tehnologia viitorului: de la drone și VR până la roboți medicali ce permit sigilarea vaselor direct de la consola chirurgului

MedLife achiziționează alți doi roboți da Vinci: „Este extraordinar că pacienții noștri vor avea acces la cea mai mare echipă de medici certificați în chirurgie robotică din România”

#medicibuni Dr. Cosmin Olariu, chirurg cardiovascular MedLife: „După 45 de ani, toți bărbații ar fi bine să fie văzuți de un cardiolog”

#medicibuni Dr. Laura Sinea, oncolog MedLife: „Cancerul mamar apare tot mai des la tinere, între 30 și 45 de ani. Este foarte important ca tratamentul să fie inițiat la timp”

#medicibuni Dr. Nicolae Florescu, cardiolog intervenționist MedLife, despre cele mai eficiente tratamente pentru afecțiunile severe ale inimii: „Am avut cazuri de mare risc, rezolvate cu bine, cu spitalizare redusă și cu evoluție ulterioară rapid favorabilă“

#medicibuni Dr. Victor Nimirceag, oncolog MedLife: „Pacientul vine deznădăjduit, cu un diagnostic greu, dar după discuția cu medicul, pleacă cu gândul că există soluții”

MedLife își consolidează poziția pe segmentul de oncologie printr-un nou parteneriat cu Institutul Sânului, extinzând serviciile dedicate tratamentului cancerului mamar

#medicibuni Dr. Cătălin Popa, chirurg MedLife: „Bărbații tineri sunt cei mai predispuși la hernia inghinală, mai ales dacă fac efort fizic într-un context nesusținut”

#medicibuni Dr. Cristian Țibea, ginecolog MedLife: „Avem o rată de succes foarte bună cu robotul, pentru că îmbină acuratețea operațiilor clasice, sau chiar mai mare, cu avantajele chirurgiei minim invazive“

După 14 diagnostice greșite, a ajuns la cel corect: un cancer urologic rar. Conf. dr. Florin Elec, urolog MedLife: „O intervenție chirurgicală cu tentativă de păstrare a rinichiului ar fi fost un dezastru pentru pacientă”

#medicibuni – Dr. Edina Iercan, medic dermatolog MedLife: „Persoanele active, care practică sporturi în aer liber, au nevoie regulat de screening dermatologic”

#medicibuni – Dr. Simina Condruz, oncolog MedLife: „Oncologia nu mai este o specialitate cu șanse mici de reușită. A progresat, avem multe terapii noi, iar pe pacient putem, de multe ori, să-l considerăm și vindecat”

#medicibuni – Dr. Claudiu Chitea, chirurg ortoped MedLife: „Sunt puține intervențiile ortopedice pe care să nu le putem face în România”

#medicibuni – Dr. Cristian Tefas, gastroenterolog MedLife : „Aproape 70% din totalul cazurilor de cancer colorectal ar putea fi prevenite dacă populația s-ar testa cu regularitate”

#medicibuni – Dr. Raluca Bidiga, pediatru MedLife: „Față de acum un deceniu, patologia pediatrică s-a schimbat. Au început să apară tot mai frecvent tiroiditele, diabetul, artritele”

Studiu MedLife: Tinerii români nu au nici informațiile, nici mijloacele necesare pentru a se proteja de bolile cu transmitere sexuală

#medicibuni – Dr. Denissa Olaru, oftalmolog la MedLife: „Lentilele de contact folosite incorect ne pun în pericol vederea și chiar ochii”

#medicibuni Dr. Diana Dobromir, medic-șef Laboratorul MedLife Medici’s: „Dacă nu sunt tratate, infecțiile cu Chlamydia și gonoreea pot duce la complicații severe”