Ucraina: trei luni de agresiune rusă

Oraşele bombardate şi gropile comune sunt efigia acestor trei luni de război purtat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, Şi nu este nevoie de un simţ special al clarităţii morale pentru a înţelege că barbaria sovietică renaşte, spre a bântui continentul. Forţa armată este mobilizată pentru a nimici voinţa de independenţă a unui popor şi pentru a reafirma vocaţia imperială a unui stat ce priveşte cu nostalgie la epoca în care flamura roşie plutea asupra întregii Europe centrale şi de est.

Cele trei luni de război au retrezit memoria adormită a unei Europe răsăritene ce cunoaşte prea bine umanismul eliberatorilor ruşi. Ororile de acum nu sunt decât ecoul ororilor de acum şaptezeci de ani. Brutalitatea armatei ruse o prelungeşte, dialectic, pe aceea a Armatei Roşii. Doctrina de luptă este aceeaşi: indiferenţa faţă de viaţa umană şi dezlănţuirea instinctelor de pradă şi de crimă ale celor care servesc sub arme. Federaţia Rusă rafinează tactica aplicată în Afganistan, Cecenia şi Siria: distrugerea este singura formă de imaginaţie militară a oficialilor ruşi. Linia de separere dintre civili şi combatanţi este abolită, deliberat. Este reţeta terorii ce are ca scop transformarea războiului într-un pretext pentru genocid şi crime împotriva umanităţii.

Cele trei luni de război au însemnat şi ocazia dezvăluirii laşităţii şi curajului definind natura umană. A existat, pe de o parte, un reflex de acomodare odios, ce evoca apetitul pentru conciliere al anilor treizeci în raport de Germania nazistă. Dar s-a simţit, pe de altă parte, un curaj al demnităţii şi al rezistenţei, hrănit de credinţa patriotică în dreptul naţiunilor de a-şi decide singure soarta.

Şi poate că tocmai această imagine a curajului şi devoţiunii patriotice a fost cea mai importantă fotografie simbolică a lunilor de război. Lupta Ucrainei a devenit lupta pentru libertatea Europei emancipată de sub jugul sovietic. Solidaritatea cu cei care luptă în Ucraina a fost solidaritatea cu un trecut de îndărătnică afirmare al independenţei naţionale. Patria înseamnă, o dată cu invazia rusă, mai mult decât o abstracţiune: ea este prezenţa care animă voinţa de a nu ceda.

Cele trei luni de război au relevat natura regimului putinist. Deceniile de complicitate şi de simbioză energetică au creat acest stat dedicat agresiunii. Barbaria a fost alimentată de cedările diplomatice şi de ipocrizia occidentală. Sugestiile unor politicieni europeni de a accepta cedările teritoriale în schimbul păcii sunt semnul acestei patologii care a încurajat renaşterea agresivităţii ruse. Ideea reducerii Europei estice la statutul unui teritoriu de compensaţie, iata ambiţia Federaţiei Ruse, o ambiţie ce întâlneşte, simbolic, apetitul pentru compromis imund al foştilor complici vestici. Fermitatea Poloniei este alternativa la această tentaţie a sacrificării naţiunilor.

Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro