Românii și Liovul – O istorie cu negustori, afaceri, asedii, marfă de lux și drumuri foarte lungi

​Acum 500 de ani, cel mai mare oraș comercial de lângă țările române era Liovul, situat la aproape 350 km de Suceava. Negustorii lioveni au ajuns și la Volga, dar și în Asia Mică și aduceau în Moldova și Țara Românească felurite lucruri, de la arme și stofe scumpe, până la piper și scorțișoară.

Mai jos puteți citi despre cum s-au înțeles moldovenii și muntenii cu cei din Liov, ce mărfuri aduceau și care au fost episoadele mai violente. Tot în articol puteți citi pe larg despre Liov, unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa de Est.

Informația pe scurt

• Liovul (Lviv, Lwow, Lemberg) se află la mai puțin de 350 km de Suceava și a devenit acum șase secole unul dintre cele mai bogate orașe din regiune, datorită negustorilor care ajungeau până la Volga, în Crimeea, dar și în Asia Mică. Timp de aproape 400 de ani orașul a fost parte a Regatului Poloniei și a ajuns să aibă 29.000 de locuitori la apogeul său.

• Negustorii lioveni au vândut mult în Moldova, dar și în Țara Românească, și au primit multe privilegii de la domni precum Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare. Liovenii aduceau mătase, piper, stofe orientale, tămâie și vin grecesc. Din Moldova duceau vite care erau tăiate de măcelarii din Liov, iar din zona Galațiului și Brăilei, duceau pește către nord.

• Acum 500 de ani negustorii puteau parcurge în cel mai bun caz 40-50 km într-o zi lungă de vară, pe vreme bună și fără să apară probleme. Dacă porneau ploile, putea dura mai bine de o săptămână un drum de 100 km. Avantajele comerciale oferite de diferite state au stârnit certuri între marile orașe mercantile ale zonei, fiindcă negustorii care nu beneficiau de privilegii, aveau obligații care le diminuau mult profitul.

• Ștefan cel Mare le-a dat privilegii, dar spre finalul domniei, Moldova a participat cu oastea și la o expediție care-și propunea să pedepsească Liovul. La cinci ani după moartea lui Ștefan, urmașul său la tron, supranumit Bogdan cel Chior, a ajuns cu tunurile sub zidurile orașului, dar nu l-a putut captura.

• În Liov a construit domnitorul Alexandru Lăpușneanu o biserică ce mult timp a fost cunoscută sub numele de ”Biserica Valahă”, iar după 1610, în orașul polonez și-a făcut studiile cronicarul Grigore Ureche.

• Acum 50 de ani Lvov-ul putea fi vizitat de români prin excursii ONT, iar în broșuri se scria despre oraș că este plin de vegetație și că este un loc foarte frumos, „datorită străzilor întortocheate din cartierele vechi”. În stilul tipic din acele vremuri, orice descriere turistică vorbea despre toate industriile care s-au dezvoltat în acel loc.

• Lviv (800.000 de locuitori) este capitala culturală a Ucrainei, iar turismul s-a dezvoltat enorm în ultimul deceniu. În oraș s-a născut baronul de la care a pornit termenul masochism, aici a fost inventată lampa cu kerosen și tot la Lviv s-a născut cântăreața Ruslana. De când a început războiul, Lviv a fost un loc de refugiu pentru multe sute de mii de ucraineni care au fugit din Kiev, din sud sau din est.

Liov – Un oraș vechi de 750 de ani și devenit bogat datorită comerțului

Ucrainenii îi spun Lviv orașului, în poloneză este Lwow, iar în rusă, Lvov, în timp ce în latină este Leopolis (orașului leului, iar în germană, Lemberg. Numele orașului vine de la Lev Danilovici, un prinț al Galiției care a trăit în secolul 13. În Evul Mediu orașul era cunoscut mai ales sub numele german Lemberg și după 1550 mai ales sub cel polonez, Lwow.

Sursa Scanrail, Dreamstime.com

Click aici pentru a mări fotografia

Orașul a fost atestat documentar pentru prima oară la 1256 și a devenit puternic datorită negustorilor care au adus bogății în cetate, profitând de poziția geografică excelentă, pe un lung coridor comercial de la Baltică la Marea Neagră. Negustorii lioveni au ajuns până la Volga, în Germania, în Turcia de azi și în Crimeea.

Orașul a devenit bogat fiindcă negustorii locali au primit privilegii, mai întâi de la regele Poloniei și apoi și din alte state învecinate, inclusiv din Moldova și din Țara Românească, iar aceste privilegii au fost reînnoite de mai multe ori.

Liov, văzut de sus (foto Raluca Abrihan)

Click aici pentru a mări fotografia

Liovenii au profitat de măsurile protecționiste și în oraș nu aveau a se teme de concurența negustorilor din alte regiuni. Mai mult, au profitat de ceea ce se numea „dreptul de depozit”, iar asta însemna că negustorii care erau în tranzit prin oraș erau obligați să staționeze două săptămâni și să-și desfacă mărfurile pentru negustorii locali care le puteau cumpăra la prețuri foarte bune și le vindeau mai departe cu adaosul comercial dorit.

Liovului i s-a dus vestea, așa că după 1300 au sosit și s-au stabilit în oraș negustori din regiunile germanice, din Grecia și din Armenia. Liovul devenea o forță sau, cum am spune în limbaj corporatist, „un hub comercial de importanță regională”. Pe la 1350 se estimează că orașul avea cam 2.000 de locuitori.

Printre mărfurile pentru care Liovul era cunoscut se numără blănurile, vinul, carnea, peștele, mierea și ceara (care era mult folosită pentru iluminat).

Liov, centrul vechi (sursa foto Michal Jerzy, Dreamstime.com)

Click aici pentru a mări fotografia

Se estimează că orașul avea cam 5.000 de locuitori pe la 1400 și aproximativ 8.000 pe la 1500. Pe la 1570 Lemberg avea 12.000 de oameni, iar cea mai spectaculoasă creștere demografică a fost spre 1620, când s-a ajuns la 29.000 de oameni.

Cel mai mare incendiu a fost în 1527 și a venit după câteva luni extrem de secetoase, iar focul a făcut prăpăd în orașul plin de clădiri din lemn. A fost însă și un lucru bun: Liovul s-a schimbat complet, s-a construit cu piatră și a fost interzisă ridicarea caselor din lemn, începând cu anul 1540. Incendii mari au tot urmat, iar o brigadă de pompieri a fost creată abia în secolul 19, când orașul era parte a Imperiului Austriac.

În perioada medievală, cum se întâmpla și la Brașov, și în alte multe orașe, străjerii patrulau pe zidurile cetății în fiecare seară pentru a vedea dacă se vede vreo lumină undeva în oraș. Frica de pârjol era grozavă, iar cei care erau găsiți vinovați de pornirea unui incendiu erau aspru pedepsiți, uneori chiar cu arderea pe rug.

O stradă superbă din Liov (sursa – Xantana, Dreamstime.com)

Click aici pentru a mări fotografia

Până la 1550 a predominat influența germană în oraș, dar apoi a crescut mult cea polonă. Au fost construite și fortificații care au fost dărâmate după 1780 când nu mai era nevoie de ele și așezarea avea nevoie de spațiu pentru a crește.

Interesant este că Lembergul medieval era traversat de un râu, Poltva, care era util fiindcă puteau veni aproape de oraș corăbiile cu marfă. Era însă și un mare minus: râul atrăgea bolile și țânțarii și a apărut de mai multe ori malaria. La început de secol 19, când orașul se găsea la extremitățile estice ale Imperiului Habsburgic, râul a început să fie acoperit și redirecționat spre sistemele de canalizare.

Orașul a reușit, datorită negustorilor și edililor să evite timp de câteva secole distrugerile care au afectat alte orașe europene, deși conflicte au existat, de acestea fiind legate multe nații, de la polonezi și lituanieni, până la austrieci, ruși și suedezi.

Click aici pentru a vedea o hartă a Poloniei în secolele 14-16

. Sursa Larousse Atlas Duby Într-un drepunghi este evidențiat orașul Liov

Liovul a devenit cel mai important oraș din cnezatul Haliciului, iar în 1349 a fost încorporat în Polonia, care avea să-l păstreze mai bine de patru secole. Liovul a devenit tot mai bogat cu cât a primit mai multe privilegii și cu cât Regatul Polon devenea tot mai puternic.

Iată ce scrie Nicolae Iorga despre începuturile orașului

• „Lemberg – Lwow, cetatea lui Lev Danilovici, principe rus al Galiției, pe care o întemeie după năvălirea Tatarilor, lângă o așezare mai veche, juca un rol cu mult înainte anul de 1300. Erau acolo ruși „de drept rutenesc”, Armeni, Evrei, Tatari și Saracini, ba chiar și alte neamuri, trăind fiecare după rosturile sale de acasă, conform principiului medieval că fiecare duce cu sine oriunde dreptul lui”.

Mulți coloniști armeni s-au stabilit la Liov după 1350, iar câțiva dintre aceștia au ajuns la Suceava după 1380.

Un oraș bogat la 350 km de Suceava

Liovul avea o super-poziție strategică pe un lung drum comercial ce pornea de la Marea Baltică și ajungea la Marea Neagră, un drum care, pe vremea lui Ștefan cel Mare lega Danzig-ul (Gdansk-ul polonez de astăzi) de Cetatea Albă (acum în Ucraina). Moldova era zonă de tranzit pentru o mulțime de mărfuri și a acordat privilegii negustorilor lioveni și cracovieni. Din Cetatea Albă multe mărfuri erau transportate pe mare către Caffa, în Crimeea.

Între Cracovia și Liov a existat o dispută, după ce privilegiile acordate în 1380 negustorilor îi dezavantajau pe cei dintâi. Acel privilegiu obținut de Liov la 1380 se referea la „dreptul de depozit”, iar asta însemna că toți negustorii cu afaceri în Crimeea trebuia să-și expună aici mărfurile, timp de 14 zile. Liov obținea monopolul pe comerțul din acestă zonă. La 1403 se rezolva diferendul dintre lioveni și cei din Cracovia.

Orașul în secolul 17 (sursa – europebetweeneastandwest.files.wordpress.com)

Click aici pentru a mări fotografia

Nu trebuie uitat că erau extrem de lente călătoriile pe atunci; de la București la Târgoviște se făceau în cel mai bun caz două zile, la fel și de la Târgoviște la Pitești. În cel mai bun caz negustorii puteau parcurge 30-40 km pe zi, în timpul verii, pe drumuri bune și fără să se întâmple nimic grav. Dacă veneau ploile, drumurile deveneau impracticabile și un drum care în prezent durează două ore, putea dura 10 zile.

Lwow (sau Lemberg) se afla pe atunci în Polonia sau, cum era denumită de români, Țara Leșească.

Istoricii vorbesc despre „drumul moldovenesc” când se referă la drumul care pornea de la Liov și ajungea la Caffa (Crimeea), trecând prin Moldova. Acest drum a devenit după 1400 mult mai folosit decât drumul pe uscat denumit „al tătarilor” prin Podolia și nordul Mării Negre.

În 1408, domnul Moldovei, Alexandru Cel Bun, a acordat un privilegiu comercial negustorilor din Liov, reducându-le taxele vamale. Tot acest domnitor, care a condus Moldova timp de 32 de ani, a comandat arbalete de la un meșter liovean, dar și baliste. Arbaleta este o armă de aruncat săgeți sau proiectile, asemănătoare cu un arc. Balista este o mașină de război, folosită pentru lansarea de sulițe și de proiectile de plumb, fier sau piatră asupra (obiectivelor) dușmanului.

Foto Raluca Abrihan

Click aici pentru a mări fotografia

Printre „trufandalele” care ajungeau din Liov în Moldova se numără coșurile cu smochine uscate. Din Galați, negustorii din „Lwow” cumpărau morun.

Orașul Liov a jucat în istoria comerțului de Moldova un rol similar cu cel al Brașovului în Țara Românească. În Moldova se poate spune că liovenii au exercitat o „hegemonie comercială„ mai ales că Moldova s-a pus la adăpost de hegemonia ungară prin recunoașterea suzeranității polone. Trebuie spus că din 1386, Moldova a devenit vasala Poloniei.

În Țara Românească prezența liovenilor a fost modestă în comparație cu Moldova, iar privilegiul acordat de Mircea cel Bătrân a venit în contextul distanțării Țării Românești de Regatul Ungariei.

Mircea Cel Bătrân din Țara Românească a încheiat la 1403 și reînnoit la 1409 un tratat comercial prin care negustorii lioveni puteau desface mărfurile în oricare târg din Țara Românească, plătind vamă numai la Târgoviște. Domnitorul era conștient că vistieria țării are de câștigat de pe urma comerțului și a acordat privilegii și altor negustori faimoși din străinătate (brașovenilor, la 1413).

Acești negustori aduceau și multe mărfuri scumpe, din zone îndepărtate. În cadrul privilegiului acordat celor din Liov de Alexandru cel Bun sunt consemnate mărfuri precum mătase, piper, camhă (stofă de mătase orientală), tămâie și vin grecesc. În privilegiul acordat brașovenilor de către Mircea cel Bătrân sunt menționate „cumpărăturile ce vin de peste mare”, cum ar fi piperul, șofranul, bumbacul, pieile de miel și alte piei de animale.

Mircea cel Bătrân și negustorii „care să fie slobozi de a umbla în toată ţara”

Pe timpul lui Mircea cel Bătrân au fost bătute cantități uriașe de monedă și zeci de mii de monede au fost descoperite, dintre care peste 6.000 sunt la Târgoviște. După 1397 (sau după 1402 potrivit unor opinii) are loc o reformă monetară în urma căreia crește greutatea brută și conținutul de argint al ducaților.

O primă serie de ducați îl înfățișează pe voievodul Mircea cel Bătrân, în picioare, cu coroană, ținând în mâna dreaptă o lance poziționată vertical sau oblic și în stânga globul crucifer. Pe revers apare un scut înclinat, deasupra căruia se află un coif şi acvila Ţării Româneşti. O a doua serie de ducați de argint puși în circulație după reformarea sistemului monetar au pe o parte bustul lui Iisus Christos binecuvântând și pe cealaltă voievodul Mircea în picioare, ţinând în mâna dreaptă o spadă şi în stânga globul crucifer.

Iată ce se spune în documentul din 1403 când liovenii primeau privilegii comerciale în Țara Românească.

• „Dat-a domnia mea credinţa şi sufletul domniei mele tuturor neguţătorilor şi pârgarilor din ţara părintelui şi fratelui domniei mele Vladislav, regele de la Leopole „Liov”, şi pârgarilor din ţara fratelui domniei mele marele principe Vitold, cum că să aibă voie de a veni în ţara domniei mele cu mărfurile lor, fiindu-le venirea slobodă, pe credinţa şi sufletul domniei mele, cu o avere cât de multă, fie măcar cu nenumăratele nenumăratelor şi miile miilor de întunerice; şi numai într-un loc, unde le va fi dezlegarea mărfurilor, la Târgovişte, acolo să plătească vamă şi apoi să-şi cumpere ce vor pofti; iar din marfa lor, domnia mea îşi va cumpăra ce-şi va alege, şi după aceea ei să fie slobozi de a umbla în toată ţara şi provincia domniei mele, vânzând şi cumpărând prin toate oraşele, prin toate schelele de pe Dunăre, începând de la Porţile de Fier şi chiar până la Brăila…”

Ștefan cel Mare – Privilegiu și pradă

La fel avea să facă și Ștefan cel Mare, în Moldova, acordând privilegii liovenilor în 1460 și brașovenilor, în 1458. În documentul din 1460 se menționa ”marfa tătărească sau de peste mare”, precum mătase, tămâie, camhă, vin grecesc, piper și scorțișoară.

Liovenii mai aduceau în Moldova și cai scumpi, postavuri de Bruges și de Florența și cupe pentru băut.

Liovul era faimos și pentru măcelarii săi care, nu de puține ori, tăiau și preparau boi aduși din Moldova. Polonii erau interesați și să cumpere pește din zona Brăilei.

La Liov au ajuns în secolul 15 și o mulțime de negustori genovezi care își aveau bazele la Chilia, la Cetatea Albă sau la orașele comerciale din Crimeea.

După ce Ștefan cel Mare a pierdut în 1484 Chilia și Cetatea Albă, cucerite de otomani, comerțul cu liovenii a avut mult de suferit și cronicarii scriu că unii negustori au ajuns să cerșească sau să zacă pe paturi de spital.

Foto Scanrail, Dreamstime.com

Spre finalul domniei lui Ștefan, în 1497, solii moldoveni sunt arestați și întemnițați în cetatea Liovului, fiindcă era o situație tensionată în anul în care regele polon Ioan Albert a intrat cu oastea în Moldova. Voievodul moldovean l-a învins în bătălia de la Codrii Cosminului.

La 1498, ostașii moldoveni au participat alături de turci și tătari la o „expediție de revanșă” prădând mai multe orașe poloneze, inclusiv Liovul. Întrebarea la care istoricii nu au putut răspunde este dacă și Ștefan cel Mare a luat parte la expediție sau nu, diversele relatări din vechime oferă informații contradictorii.

Bogdan „Chiorul” sub zidurile Lembergului

La 1509, un personaj extraordinar, un domn al Moldovei supranumit Bogdan Chiorul, a sosit la Liov pentru a-l asedia, iar cronicile moldave spun că voievodul ar fi lansat o şarjă individuală împotriva unei porţi a cetăţii şi ar fi lovit-o cu lancea sa.

Iată ce scrie Nicolae Iorga despre expediția lui Bogdan al III-lea la Liov

• „La 1509, pentru întâiași dată, un Voevod al Moldovei înconjură Lembergul, împroșcându-l cu tunurile și dînd lupte de călăreți supt zidurile îndoite ale orașului, fără nicio izbîndă însă, căci Bogdan pierdu și tunul cel mare și pe șeful artileriei sale”

Bogdan al III-lea, fiul al lui Ștefan cel Mare, i-a urmat acestuia la domnie în 1504 și i se spunea Bogdan cel Chior sau Cel Orb, pentru că își pierduse un ochi în circumstanțe necunoscute. Dorind o detensionare a relațiilor moldo – polone, el a cerut-o în căsătorie la 1505 pe sora regelui polon Alexandru Jagello. Regele polon nu a vrut să audă de așa ceva, chiar dacă Bogdan a apelat și la ajutorul Papei în 1509. Refuzul a dus la mai multe confruntări moldo-polone între 1506 și 1509.

Bogdan Chiorul a pierdut Pocuția (din regiunea istorică a Galiției), iar un tratat cu Moldova a fost încheiat la 1510.

Lwow-ul, Lăpușneanu și Ureche

Domnitorul moldovean Alexandru Lăpușneanu a donat bani pentru construirea unei biserici în Liov, la 1549, cu hramul Adormirii Maicii Domnului. Era cunoscută sub numele de Biserica Valahă (sau Vlahă) și a ars la 1570, într-un incendiu de proporții care a distrus o parte însemnată din cartierul evreiesc. Unul dintre clopotele primei biserici a primit numele Alexandru, după cel al voievodului.

Spre finalul secolului 16 în acel loc a fost ridicat un nou lăcaș. Este biserica în care Petru Movilă a fost hirotonit ca mitropolit al Haliciului şi Kievului. Petro Mohyla, cum i se spune în Ucraina, este considerat unul dintre cele mai importante personalități din istoria țării vecine. În ucraineană i se spune Uspenska țerkva bisericii/

De Liov și-a legat viața ți întâiul mare cronicar de seamă a Moldovei a cărui operă s-a păstrat.

Cronicarul Grigore Ureche a făcut după 1610 studii la școala Frăției Ortodoxe din Liov și apoi a continuat studiile la Colegiul Iezuit cu profil umanist, cu materii precum latină, gramatică, retorică și aritmetică. Tot la Liov, cronicarul vestit pentru lucrarea Letopisețul Țării Moldovei, a învățat slavonă, greacă și polonă.

Liov pe hartă

La 1612, un călător italian, Tommaso Alberti, a trecut prin Liov și a notat că orașul nu este prea frumos, casele sunt acoperite cu șindrilă și este mare belșug de carne, de pui de baltă și de pește. Se bea multă bere, mai nota călătorul, fiindcă vinul este scump. El a rămas surprins de faptul că femeile se ocupă de foarte multe prăvălii și de o mulțime de negoțuri.

După 1650 orașul a intrat în declin, mai ales că o bună parte a comerțului de pe uscat s-a mutat pe rutele intercontinentale. Și Polonia a intrat în criză și influența nobilimii poloneze a fost nefastă. Când Lemberg-ul a fost anexat de habsburgi, la 1773, orașul era într-o stare deplorabilă și sărăcia era cruntă. Se spune că atunci când împăratul Iosif al II-lea a vizitat orașul, caleașca sa cu șase cai s-a împotmolit în noroi pe una dintre străzile centrale.

Liov – „Florența estului” sau „micuța Cracovie”

Liov este capitala culturală a Ucrainei și cel mai mare oraș din vestul țării, un oraș pro-european situat la 80 km de granița cu Polonia.

Liovul combină clădiri precum în Cracovia cu cafenele în stil vienez, față de frumosul oraș polonez este mult mai puțin restaurat, dar s-a investit mult după anul 2000. Mai sunt însă multe clădiri care stau să cadă.

În Liov poți sta într-o piață medievală în stil polonez, savurând o cafea ăn stil italian și mâncând un borș slabicîntr-un loc plin de semne și inscripții în litere chirilice. Liov este un oraș puternic pro-european, iar în ultimul deceniu a devenit destinație de city-break cu zboruri directe de la Londra, Munchen sau Viena.

Ploșcia Rynok se numește Piața Centrală în care cele mai vechi clădiri sunt de secol 16, Liov are și o catedrală construită de armeni acum șase secole, are și clădiri în stil renascentist, baroc, dar și Rococo.

Liov nu a fost distrus precum Kievul în Al Doilea Război Mondial, dar dacă până în 1939 a fost parte a Poloniei, după aceea a fost ocupat de naziști și din 1945 a făcut parte din URSS, până în 1991, când Ucraina a devenit independentă. În al Doilea Război Mondial, 200.000 dintre locuitorii orașului au ajuns în lagărele de concentrare.

Lvov era, alături de Moscova, Leningrad, Kiev sau Riga, în lista orașelor din URSS pe care românii le puteau vizita prin ONT mai ales în anii 70. Obiectivele turistice trecute erau: Cetatea, Orașul vechi, Catedrala, castelul Zamkovaya și Muzeul de Istorie).

Într-o broșură de turism a ONT din anii 70, era trecut și orașul Lvov, despre care se spune că este plin de vegetație și că este un loc foarte frumos datorită străzilor întortocheate din cartierele vechi și datorită monumentelor de arhitectură, cum ar fi clădirile în stil renascentist.

În tradiția descrierilor din toate broșurile turistice de pe vremea comunismului se spune la final despre industriile din oraș „În preajma Lvovul se desfășoară orășelul muncitorilor industriei de pese electrice, de televizoare, de autobuze și de mobilă”.

Sunt 800 de km de la București la Liov, iar de la Cernăuți la Liov sunt 260 km, iar de la Suceava la Liov sunt 360 km. Trenul făcea de la București la Liov undeva între 16 și 18 ore, dar cu ONT se mergea cu autocarul.

O legătură mai recentă, dar de minim impact, între Liov și români ține de faptul că în 2011, la echipa Karpaty Lvov a jucat Bogdan Cociș.

Surse:

Nicolae Iorga – Istoria comerțului românesc

Dicționar Biografic de Istorie a României, Editura Meronia

Laurențiu Rădvan, Orașele din Țările Române în Evul Mediu (sfârșitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XVI-lea)

Alexandru Ciocîltan – Comunitățile germane la sud de Carpați în Evul Mediu (secolele 13 – 18)

Ștefan S Gorovei – Ștefan cel Mare și Polonia

Alessandro Flavio Dumitrașcu – Genova, Dunărea de Jos și Moldova în secolele 13 – 15

Yaroslav Hrytsak – Lviv:A Multicultural History through the Centuries

Ghidul Lonely Planet pentru Ucraina

Blogul europebetweeneastandwest.wordpress.com, serialul Lviv – The story of a city

Sursă foto: Dreamstime.com