Cine-i de vină pentru preţurile la energie? Mituri şi realităţi
Prețurile la energie au crescut în România pentru că au crescut în toată Europa, dar și pentru că am adoptat politici proaste, precum legea plafonării și compensării. Legea probabil a împins prețurile în sus mai mult decât s-ar fi întâmplat fără nicio măsură de sprijin, se arată într-un Raport al Expert Forum, prezentat joi.
Criza prețurilor n-are legătură cu liberalizarea – n-a fost niciun șoc la liberalizarea consumului casnic de gaze naturale din vara lui 2020, dimpotrivă, prețurile au scăzut cu cca 27%, iar reducerea s-a menținut până în vara lui 2021, când prețurile au început să crească peste tot în Europa.
Faptul că ar fi fost speculații pe piața certificatelor și de aceea au crescut costurile cu CO2 s-a dovedit un fake news de proporții
Nici modelul european de piață nu e greșit, iar prețurile energiei electrice n-au crescut ”din cauza certificatelor de emisii”. S-a înțeles tocmai pe dos: prețurile energiei au crescut din cauza deficitului de gaz, adâncit intenționat de Gazprom din vară încoace, iar prețul certificatelor de emisii a crescut și el tot din cauza crizei de gaz. Faptul că ar fi fost speculații pe piața certificatelor și de aceea au crescut costurile cu CO2 s-a dovedit un fake news de proporții.
În Europa, consumul de gaz a crescut semnificativ în prima jumătate a lui 2021, dar apoi s-a prăbușit din cauza prețurilor; unde s-a putut, mai ales în producția de energie electrică, ne-am întors la cărbune, rezultând o creștere rapidă a prețului certificatelor de CO2.
Gazprom are o parte importantă de vină – și-a onorat la limită contractele cu europenii, preferabil golindu-și din vară depozitele de înmagazinare din Europa, a livrat cât s-a putut de puțin pe conducte – cu excepția ”prietenilor” de pe Nord Stream și Turk Stream, ca să transmită un mesaj clar. În general, strategia Gazprom a fost să abuzeze de regulile europene, respectându-le formal tocmai ca să arate că regulile europene sunt cele care dau greș.
La noi, legea plafonării și compensării n-are legătură nici cu problema, nici cu soluția: prețurile au crescut rapid în jumătatea a doua a lui 2021 pentru consumatorii industriali, înainte de casnici, ceea ce va însemna inflație în 2022 – inflația e cea care ne va lovi buzunarul personal, mai curând decât facturile la energie.
E posibil ca însăși legea plafonării și compensării să fie o cauză a creșterii rapide a prețurilor în ultimele 3 luni
Pentru gazele naturale, până în noiembrie prețurile pentru noncasnici crescuseră cu aproape 80%, în timp ce la casnici rămăseseră cam la fel; consumul industrial a început să scadă încă din vară, deci nicio surpriză scăderea PIB din trimestrul IV și creșterea inflației.
Înainte să ne gândim la ce facem din aprilie încolo, trebuie să punem datele pe masă – e posibil ca însăși legea plafonării și compensării să fie o cauză a creșterii rapide a prețurilor în ultimele 3 luni.
Legea are portițe care ar permite speculații și se aplică doar pe sfert. Impozitul pe veniturile suplimentare pentru regenerabili e inaplicabil, banii de la buget pentru compensarea furnizorilor întârzie să apară. Guvernanții sunt pe cale să pună pe butuci pe termen lung și concurența în ofertele de furnizare pentru clienții casnici, și viitoarele investiții în energie, care oricum nu mai mișcau din 2016.
Creșterea prețurilor la energie va rămâne o problemă și dincolo de această iarnă – soluția e să mișcăm mai repede măsurile de eficiență energetică în clădiri (anvelopările) și investițiile în producția de energie. UE ne dă bani, dar nu ne bagă și-n traistă: e inacceptabil că Ministerul Energiei n-a făcut nimic ca banii din Fondul de Modernizare să fie accesibili investitorilor, că se întârzie investițiile în companiile de stat, de pildă Romgaz – Iernut și că nu se modifică odată legea gazelor offshore.
De ce cresc prețurile?
O explicație elementară, demonstrabilă cu cifre, e că într-adevăr cererea de energie în 2021 a crescut prea repede față de cât a crescut oferta – deși unii analiști de pe la noi neagă evidența, în răspăr cu toată presa internațională și instituțiile respectabile în domeniu ca International Energy Agency. Explicațiile pentru acest deficit sunt numeroase:
• în 2020 au fost oprite lucrări de investiții și întreținere în capacități de energie electrică sau gaze naturale, în special LNG în SUA;
• a crescut semnificativ cererea industrială la începutul lui 2021 după perioadele de lockdown de anul trecut;
• cererea în Asia și-a revenit înaintea altor regiuni și a atras bună parte din livrările globale de gaz lichefiat;
• primăvara lui 2021 a fost mai rece și s-au consumat mai multe gaze și energie electrică pentru încălzire;
• au fost probleme de producție a gazului în SUA din cauza unui uragan;
• n-a bătut vântul suficient în Europa
• etc
Pe scurt, nu există o singură cauză, ci mai multe, care împreună au produs furtuna perfectă.
Are creșterea prețurilor legătură cu politicile de mediu ale UE, în speță cu certificatele de emisii?
Ca să punem întâi concluzia pentru cine n-are vreme de explicații detaliate, e de fapt fix invers: creșterea costului gazului e de vină pentru triplarea prețului certificatelor de emisii, nu cine știe ce speculații. Prețurile electricităţii nu sunt egale cu ”costurile mai mari ale combustibililor plus costul mai mare cu certificatele”, ca să zicem că de aceea au crescut prețurile; și pentru banii pe care îi ”dăm pe certificate”, în realitate nouă ni se întorc mult mai mulți decât dăm pentru investiții noi.
Acum, pentru cine are răbdare, demontăm unul din miturile pe care se bazează argumentul că prețurile energiei electrice au crescut din cauza certificatelor de emisii.
Creșterea prețului certificatelor de emisii de CO2 nu se transmite ”mecanic” în prețul energiei electrice din piață. (A nu se face confuzii, frecvente la noi, între certificate de emisii CO2 și certificate verzi – cele de emisii sunt o ”penalitate” pe care o plătesc poluatorii în toată UE, cele verzi sunt o schemă de ”recompensare” a energiei electrice curate în România, schemă care practic își trăiește ultimii ani iar costurile devin irelevante). Prețurile pe piață nu se formează ”cost plus” (producție plus certificate) ci în funcție de cerere și ofertă. Doar când consumatorii sunt dispuși să plătească mult pentru un produs, deci când au nevoie disperată de el, abia atunci pot intra în piață și cei cu costuri mai mari (vom discuta mai jos mai în detaliu modelul de piață european pentru energia electrică și ”ordinea de merit”).
Să dăm un exemplu simplu. Dacă oamenii sunt disperați să cumpere mere al căror cost e 2 lei, dau și 15 dacă le permite buzunarul și sunt puține mere în piață; dar un producător care poate produce doar cu 17 lei are o șansă să vândă doar dacă sunt consumatori dispuși să plătească 17. Dacă nu, consumatorii nu cumpără, adică se reduce cererea, se mănâncă mai puține mere; exact așa e și în piața de energie.
Pe scurt, dacă n-ar fi existat schema EU ETS cu certificatele de emisii, unii producători ar fi putut produce într-adevăr cu costuri mai mici; dar prețurile în piață n-ar fi fost automat mai mici cu costul integral al emisiilor, cum par să calculeze unii. Producția de energie, rigidă în aceste luni, se gripează din incapacitatea tehnică a producătorilor să producă mai mult chiar dacă ar face profituri fabuloase la prețurile de azi; Hidroelectrica, Nuclearelectrica sau Romgaz nu pot produce cu mult mai mult decât deja o fac, oricât ar crește prețul și oricât și-ar dori și ei să poată vinde mai mult.
E greșit modelul de piață european?
Răspunsul scurt e că nu: modelul nu pare deloc greșit, dar criza de azi face ca decidenții realmente interesați pe subiect să reanalizeze chestiunea în detaliu acum și în lunile care urmează, tocmai ca să fie siguri că n-au greșit; așa fac oamenii responsabili care iau decizii pe date, nu impulsiv.
Din nou, e mai bine să vedem ce spun specialiștii care s-au aplecat serios asupra subiectului, nu comentatorii de ocazie sau cu agendă de pe la noi. Cum am arătat mai sus, în toamna anului trecut, ACER a făcut o analiză detaliată a creșterii prețurilor la energie; în acel raport una din întrebările fundamentale este dacă modelul piețelor de energie electrică și gaze naturale continuă să fie relevant sau e o sursă de probleme prin prețurile mari din ultima perioadă. Mai trebuie menționat că modelul piețelor liberalizate pentru energie electrică și gaze și pe deplin interconectate, cu prețuri marginale (”pay-as-clear”, sau modelul ”ordinii de merit”) n-a fost adoptat cu lejeritate la mijlocul anilor 1990. Dimpotrivă, au existat mereu state care s-au opus, mai ales unde existau ”campioni” de stat în energie, precum EDF în Franța. Drept urmare, mai ales într-o criză ca cea de azi discuția e deschisă din nou și se dezbate cu seriozitate în Europa, dar cu cifre și argumente, nu pe impresii și ideologie.
Concluziile ACER sunt destul de clare și tranșante. Modelul de piață ”pay-as-clear” (toată lumea primește prețul de piață, indiferent că are costuri mici sau mari) încurajează producătorii cu costuri marginale reduse (regenerabile, hidro etc) dar costuri inițiale de investiție mari. Aceștia intră primii în ordinea de merit iar prețul de piață le depășește semnificativ costul marginal, deci pare că fac ”profituri nesimțite” – exact așa cum ni se pare nouă acum că fac Nuclearelectrica, Hidroelectrica și regenerabilii privați pe care încercăm să-i supraimpozităm.
E adevărat că ultimele unități care ”intră în piață” sunt producătorii pe bază de gaz natural și cei pe cărbune. Adică atunci când există cerere mare și consumatori care sunt dispuși să plătească aproape oricât (cerere inelastică), creșterea prețului gazului sau certificatele de emisii, ca elemente importante ale costului marginal pentru aceste unități, împing prețurile energiei în piață în sus. Totuși, ca aceste unități să intre în piață e nevoie să existe în primul rând consumatori dispuși să plătească prețurile uriașe; orice tranzacție are nevoie de doi care să se înțeleagă, căci altminteri se reduce cererea înainte să dăm drumul la centrala electrică pe cărbune sau gaz.
Ce facem totuși cu consumatorii?
Am văzut că prețurile au crescut și asta e din cauza deficitului de ofertă. Cum gestionăm însă efectele, de pildă creșterea prețurilor pentru consumatorii finali, pentru a nu ajunge la reale crize sociale? Comisia Europeană a publicat încă din octombrie 2021 o listă de măsuri recomandate pentru a depăși criza actuală a prețurilor (toolbox): măsuri pe termen scurt pentru criza punctuală de azi; și pe termen mediu, pentru a evita în anii următori situația cu care ne confruntăm acum.
Pe termen scurt avem:
• Ajutoare pentru consumatorii casnici vulnerabili la creșterile de preț, fie în bani, fie prin plata parțială a facturii de la buget
• Amânări temporare la plata facturilor și evitarea debranșărilor în această perioadă
• Reducere de taxe și impozite – tot pentru consumatorii vulnerabili sau în sărăcie energetică, nu pentru toată lumea la fel
• Ajutoare de stat pentru industrie (dar respectând regulile de ajutor de stat în UE pentru a evita distorsiuni majore în piețe)
• Creșterea lichidității și transparenței piețelor
• Investigații privind speculații sau abuzuri de piață – care se derulează acum de ACER și ESMA
• Sprijinirea energiei regenerabile
Pe termen mediu:
• Creșterea investițiilor în regenerabile, eficiență energetică în clădiri și industrială
• Accelerarea capacităților de stocare (de ex. baterii)
• ACER să analizeze în detaliu funcționarea modelului de piață, pentru a face recomandări Comisiei
• Posibila revizuire a legislației privind securitatea aprovizionării, în special privind înmagazinarea gazelor naturale
• Explorarea posibilităților ca statele membre să achiziționeze în comun gaze naturale
• Analiza riscurilor la nivel regional de către statele membre, care trebuie să-și actualizeze planurile de urgență
• Creșterea rolului consumatorilor în piața de energie, de la facilitarea schimbării furnizorilor până la inițiative de a-și produce singuri sau în asociere energia electrică (de ex. comunități energetice).
Cât este Rusia de vină pentru creșterea prețurilor la energie?
După cum am văzut, creșterea prețurilor energiei a fost una globală; totuși în Europa și la noi în regiune există dovezi clare că Rusia a profitat de această criză globală pentru șantaj politic, accelerând creșterea prețurilor pentru gazele naturale – adică lovindu-ne indirect și prin prețurile mai mari pentru energia electrică și certificatele de emisii. Nu știm cât ar fi fost prețul dacă Rusia n-ar fi făcut acest joc, dar există deja un consens la nivel UE că Rusia a mărit intenționat deficitul de gaz din piața europeană, iar prețurile ar fi fost mai mici dacă nu făcea asta.
Să dăm cifre. În 2021 față de 2020, importurile UE de gaze rusești au scăzut cu 3%, în condițiile în care cererea europeană de gaze a fost mult mai mare decât în timpul pandemiei, iar producția de gaze rusești a fost chiar puțin mai mare decât în 2019, înainte de criză. Rusia a redus semnificativ livrările de gaze naturale pe conductă începând cu trimestrul 3 2021, livrând clienților săi din Europa în principal din depozitele de înmagazinare pe care le controlează pe teritoriul UE – asta, în condițiile în care în mod normal vara se livrează prin conducte și se umplu depozitele pentru iarnă.
Explicația oficială a fost că Gazprom a umplut cu prioritate depozitele de înmagazinare din Rusia, până în noiembrie 2021. E totuși de remarcat că umplerea depozitelor de înmagazinare de acasă a afectat în 2021 numai livrările spre UE, nu și spre Turcia sau China. Tot anul 2021 Gazprom a livrat în China prin conducta Power of Siberia dublu față de 2020, iar în Turcia cu 60% mai mult. În ciuda unei producții record, Gazprom a anunțat că și-a ratat țintele de export pentru 2021 și știm deja că nu față de China sau Turcia.
Gazprom a ținut la nivel minim fluxurile pe conductele pe care avea contracte de livrare pe termen scurt și a livrat la capacitate maximă pe conductele pe care transportă gaz în contracte pe termen lung. Astfel, Gazprom și-a redus semnificativ livrările în Q3 2021 pe conducta Yamal din Belarus (cu 15%, cel mai mic nivel din ultimii 7 ani) și ceva mai puțin prin Ucraina, față de care se angajase la finele lui 2019 să tranziteze minim 40 bcm pe an până în 2024.
De remarcat că Gazprom a livrat în continuare cantități semnificative pe Nord Stream (40%) și pe nou-deschisul TurkStream (9%). Tranzitul prin Ucraina reprezintă cca 27% din totalul exporturilor pe conductă spre UE, cam la jumătate față de ce se livra prin 2018-2019. De altminteri, tranzitul de gaze naturale spre Ungaria s-a mutat integral de pe ruta ucraineană pe TurkStream, Gazprom încheind un contract pe termen lung, 15 ani, cu compania maghiară MVM în septembrie; iar punctele noastre de intrare a gazului din Ucraina au stat nefolosite aproape un an.
Ce se va întâmpla dacă Rusia invadează Ucraina și Occidentul reacționează cu sancțiuni?
Reducerea stocurilor din depozitele de înmagazinare din Europa încă din vară și reducerea fluxurilor de gaze pe conductele funcționale din august încoace, plus negocierile bilaterale ”la bucată” cu clienții de pe Nord Stream și Turk Stream, arată că Gazprom încearcă de luni bune să lovească în consumatorii europeni. Vrea să iște zâzanie între statele membre ca să se ajungă greu la consens pe sancțiuni și să producă fisuri în solidaritatea europeană, ba chiar un curent antieuropean.
Scumpirea energiei și riscul de a rămâne în frig și beznă e parte a războiului hibrid în care s-a angajat Kremlinul cu Europa de ani buni, nu doar în lunile recente. Azi Europa depinde cca 40% de importurile de gaze rusești; după analiza think tank-ului Bruegel, o decuplare totală de gazul rusesc e posibilă pe termen scurt, dar va fi costisitoare pe termen lung și necesită acțiune comună la nivel UE pentru securitate energetică, eforturi substanțiale de investiții și sacrificii, prețuri mari pe termen mediu și eficientizarea rapidă a cererii.
Dacă se taie gazul rusesc, statele membre ale pieței unice de energie (UE, Balcani, Ucraina, Moldova) vor fi afectate diferit: jumătatea estică de la Germania încoace vor avea nevoie de activarea unor planuri de urgență care impun raționalizarea brutală a consumului de gaze industrial și reducerea consumului casnic pentru încălzire, mutarea producției de energie electrică de la gaze spre altceva, păcură, cărbune.
Ce se întâmplă în România?
Ca să aducem un pic de rațiune în scandalul necontenit pe prețurile energiei, trebuie întâi să vedem de unde am pornit la începutul crizei actuale a energiei, în context european, apoi să ne uităm la cum au evoluat prețurile la noi, cu cifre statistice, nu impresii sau exemple punctuale și neobișnuite. Pe scurt, am pornit în toamnă cu prețuri printre cele mai mici din Europa, apoi prețurile au crescut semnificativ mai mult pentru consumatorii industriali decât pentru cei casnici. Riscul major nu e de facturi mari acum, ci mai curând peste o lună-două, iar buzunarul ne va arde mai tare nu doar de la factura de curent sau gaze, ci de la inflația aferentă producției industriale care probabil se va amplifica în 2022.
La nivel european, cele mai recente date comparative complete sunt din păcate disponibile doar pentru trimestrul 3 2021, adică înaintea valului puternic de creșteri de prețuri pentru gazele naturale și energia electrică, însă tot ne ajută să punem puțin lucrurile în context. Mai ales că, încă de prin septembrie, la noi se comenta cu emfază cu săptămânile că am avea cele mai mari prețuri din UE, în baza unor vârfuri de câte o zi pe OPCOM, deși facturile nu crescuseră încă nici cu un leu.
În realitate, noi aveam printre cele mai mici prețuri din UE, în special pentru gazele naturale; dar și la energia electrică eram mult sub media UE (Fig 8). Sigur, imediat apare argumentul emoțional că și puterea noastră de cumpărare este mai mică decât în Vest; dar asta-i irelevant când vorbim de formarea prețurilor și relevant în schimb când vorbim de măsuri de protecție socială pentru consumatorii care nu-și permit un consum de energie decent, cu o cheltuială suportabilă.
INTERVIURILE HotNews.ro