Noua problemă de greutate a Americii: Mașinile electrice
Deși „revoluția” electrică pare inevitabilă (atât datorită beneficiilor cât și penalităților impuse tot mai des vehiculelor convenționale), mașinile electrice se confruntă cu suficiente provocări: autonomia, costurile, disponibilitatea sau deprecierea. Însă mai presus de toate acestea este greutatea lor. Uite de ce acest lucru nu este neînsemnat, scrie cnet.
Mașinile electrice tind să cântărească mult mai mult decât cele dotate cu motor cu ardere internă:
- o Tesla Model 3 Performance cu tracțiune integrală cântărește 1.843 kilograme, cu 172 de kg mai mult decât un BMW 330i XDrive;
- o Tesla Model S Long Rage cântărește 2.068 kg, cu 231 mai mult decât BMW 540i XDrive, care la rândul ei nu intră nicidecum la „categoria ușoară”;
- o Chevy Bolt cântărește 1.616 kg, cu nu mai puțin de 376 kg mai mult decât o mașină Nissan Kicks.
Aceste diferențe de greutate se manifestă pe șosea, în accidente, cât și în urechile celor care locuiesc în apropierea șoselelor.
Mașinile electrice și siguranța rutieră
Institutul de Asigurări pentru Siguranța Rutieră din Statele Unite explică clar un lucru pe care unii poate l-au ratat în orele de fizică din liceu: un vehicul mai ușor este în dezavantaj în timpul unei coliziuni cu unul mai greu.
Mașina mai grea tinde să își păstreze din inerție în timp ce vehiculul mai ușor – și toți ocupanții săi – sunt pedepsiți de forțe mai violente și adesea de o prăbușire structurală mai mare.
Un raport publicat în 2012 de Departamentul pentru Transporturi al SUA afirma că producerea unor vehicule mai ușoare crește semnificativ riscul de deces pentru ocupanții lor în timp ce autovehiculele mai grele îl reduc semnificativ.
Într-o perioadă în care industria auto analizează unele tehnologii cu adevărat interesante privind siguranța, ea ar putea da în mod inadvertent timpul înapoi în ceea ce privește riscurile la adresa pasagerilor prin introducerea atât de multor mașini care pot crea accidente cu rezultate asimetrice.
Autostradă în Statele Unite (FOTO: Wikipedia)
Uzura șoselelor în America (și nu numai)
Deoarece mașinile electrice cântăresc mai mult decât cele convenționale, ele contribuie mai mult la uzura șoselelor însă nu plătesc pentru acest lucru prin taxe suplimentare pe carburant – fiindcă nu plătesc deloc taxe pe carburant.
Chiar dacă prețul de vânzare în general mai ridicat duce la colectarea unei taxe pe valoare adăugată mai mare, în California (unde sunt cele mai multe mașini electrice din SUA) și în alte state americane și țări din jurul lumii, doar o mică parte din aceste venituri la bugetele locale și naționale merg către lucrări de infrastructură rutieră.
Electricitatea folosită pentru alimentarea autovehiculelor electrice este supusă taxelor pe utilități însă în general acestea merg pe proiecte de infrastructură energetică, nu repararea șoselelor și autostrăzilor.
Poluarea fonică provocată de mașinile electrice
În jur de 45 de milioane de persoane din SUA locuiesc, muncesc sau merg la școală la o distanță de mai puțin de 100 de metri de o autostradă, potrivit unui raport publicat de cercetătorii americani Judy Roachat și Darlene Reiter, doi ingineri specializați în poluarea fonică din apropierea șoselelor.
Majoritatea gălăgiei suportate în preajma autostrăzilor este cauzată de contactul cauciucurilor cu asfaltul, nu de motoare și țevile de eșapament.
Iar fiindcă greutatea mai mare a mașinilor electrice adesea înseamnă că acestea au nevoie de cauciucuri mai solide pentru a le sprijini, ele generează la fel de mult, dacă nu chiar mai mult zgomot decât o mașină convențională, chiar dacă propulsia electrică este aproape silențioasă.
Goodyear oferă o linie de cauciucuri menite să reducă zgomotul în interiorul unei mașini, dar nu și cel perceput în afara sa.
Camionetă electrică Ford F-150 Lightning (FOTO: Wikipedia)
Remorcarea și greutatea bateriilor
Un alt aspect interesant legat de autovehiculele electrice ține de camionetele electrice precum Ford F-150 Lightning, Hummer EV sau Chevrolet Silverado.
Doar bateria unui pick-up F-150 Lightning electric cântărește în jur de 817 kilograme, fâcând per total camioneta cu aproximativ 453 de kilograme mai grea decât varianta pe benzină, chiar și fără motor sau transmisie.
Cu alte cuvinte, un F-150 electric va fi mereu cu peste 450 de kilograme mai greu decât decât versiunea convențională care nu este împovărată de o baterie.
Din fericire, camionetele electrice au capacități de remorcare excelente pentru a compensa acest lucru. Însă ele au de suferit când vine vorba de remorcările pe distanțe lungi întrucât acea baterie grea devine inutilă dacă nu este reîncărcată.
Toate acestea ne arată un lucru: veștile despre noile tehnologii care reduc greutatea mașinilor electrice ar trebui să fie privite cu cel puțin la fel de mult entuziasm precum cele despre tehnologiile care le cresc autonomia.
Citește și: