Casa Albă, preocupată de interdicţia Al Jazeera în Israel şi de situaţia de la spitalul Al-Shifa din Gaza / Ce au transmis israelienii
Casa Albă consideră preocupantă o posibilă interdicţie în Israel a difuzării canalului Al Jazeera, interdicţie pe care premierul Benjamin Netanyahu a promis că o va implementa „imediat”, transmite luni AFP.
„Vă voi direcţiona către Israel în legătură cu ce au intenţia să facă, dar (…), dacă este adevărat, o astfel de decizie ar fi îngrijorătoare”, a spus purtătoarea de cuvânt a executivului american Karine Jean-Pierre. Ea a adăugat: „Noi credem în libertatea presei”.
- Citește și: Israelul interzice difuzarea Al Jazeera
Totodată, Casa Albă a apreciat luni că, dacă se vor adeveri informaţiile despre cadavrele găsite la spitalul al-Shifa, de unde armata israeliană s-a retras după două săptămâni de ofensivă, ele sunt „foarte îngrijorătoare”.
„Este foarte îngrijorător dacă este adevărat”, a declarat Karine Jean-Pierre, indicând că Washingtonul „va contacta guvernul israelian pentru a obţine mai multe informaţii”, după ce medici şi civili prezenţi în complex au declarat pentru AFP că au fost găsite cel puţin 20 de cadavre, iar peste unele dintre acestea părea că ar fi trecut vehicule militare. (Sursa: Agerpres)
Israelienii au promis că vor „ţine cont” de preocupările Statelor Unite
UPDATE: Casa Albă a anunţat ulterior că oficialii israelieni, care au discutat luni virtual cu omologii americani, „au convenit să ia în considerare” preocupările americane cu privire la ofensiva planificată a Israelului asupra Rafah, în sudul Gazei, transmit AFP și Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă al executivului american, în timpul discuţiilor „constructive”, care au durat două ore, Statele Unite „şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la mai multe planuri de acţiune în Rafah”, un oraş din sudul Fâşiei Gaza unde sunt aglomeraţi 1,5 milioane de palestinieni, majoritatea strămutaţi. Situaţia precară a acestora, care riscă să se înrăutăţească în cazul unui atac israelian, a stârnit preocuparea comunităţii internaţionale.
Partea israeliană a fost „de acord să ia în considerare aceste preocupări şi să poarte viitoare discuţii între experţi”, a adăugat Casa Albă, adăugând că o întâlnire „în persoană” ar putea avea loc „chiar de săptămâna viitoare”.
Din partea SUA, la întâlnire au participat Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden, şi Antony Blinken, şeful diplomaţiei americane. Israelul a fost reprezentat de ministrul Afacerilor strategice Ron Dermer şi de consilierul pentru securitate naţională Tzahi Hanegbi.
Scopul întâlnirii a fost să se „înţeleagă care sunt planurile lor pentru orice tip de operaţiune în Rafah, să se înţeleagă cum se vor deplasa sau vor conduce operaţiuni cu o populaţie foarte densă, de peste un milion de persoane”, declarase anterior presei o purtătoare de cuvânt a Pentagonului, Sabrina Singh.
Israelul a decis să nu trimită o delegaţie la Washington pe tema Rafah aşa cum era planificat, după abţinerea SUA la votul din Consiliul de Securitate al ONU, pe 25 martie, care a permis adoptarea, pentru prima dată, a unei rezoluţii care cere o încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza, după aproape şase luni de război.
SUA, principalul susţinător militar al Israelului, se opun unei ofensive terestre pe scară largă în Rafah.
Citește și:
- Israelul cere SUA să reprogrameze întâlnirea anulată privind planurile militare de la Rafah
- Cererea ONU de încetare a focului în Gaza provoacă cea mai mare ruptură în relațiile SUA-Israel de la debutul războiului
- Statele Unite reamintesc ministrului israelian al Apărării că se opun unei ofensive la Rafah
- „Oamenii mor pentru o conservă cu ton”: Parașutarea de ajutoare creează situații teribile în Fâșia Gaza